Clona de Astrotrac (III) – primele rezultate

Asa cum spuneam in postarile mele precedente, ideea de la care am plecat in elaborarea acestui proiect a fost sa obtin o montura mica dar solida, cu care sa pot face poze neghidate la obiecte deep-sky, Luna si Soare cu un instrument potrivit ca marime (o luneta mica, un mak mic sau chiar un obiectiv foto transformat intr-un RFT – rich field telescope si care sa aiba adaugata si o camera corespunzatoare).

Telescopul avut la indemana a fost – asa cum se vede din pozele mele precedente – o luneta Omegon 66/400 (F/6) cu focuser de tip rack&pinion de foarte buna calitate (cu roti dintate cu dinti oblici), careia i-am atasat camera mea planetara ASI ZWO 174. In felul acesta am intentionat sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura – chiar 3 (!). Adica:

• sa pot avea inca o montura cu care sa pot folosi astfel in mod eficient echipamentul optic si de achizitie pe care il am
• sa folosesc camera planetara pentru poze deep-sky, un experiment foarte incitant si provocator, cu rezultate nesperat de bune daca descoperi tehnica corecta de achizitie de imagini
• sa pot sa mai ies in camp cu colegi de suferinta, atunci cand am chef, fara sa demontez telescopul mare de pe pilon – o treaba total contraproductiva si cu rezultate indoielnice odata ce exista un observator

Dupa primele iesiri la stele cu montura, mi-am dat seama ca sunt cateva lucruri foarte importante care trebuiesc rezolvate inainte de a avea ceva pretentii la poze frumoase. Primul dintre ele a fost sa fac rost de un dispozitiv de iluminare pentru luneta polara. Am gasit ceva corespunzator tot de la SkyWatcher – o piesa modulara care se potriveste oricarei lunete polare de EQ5/6/8.

      

Daca punerea in pol este perfecta, se obtine un tracking foarte bun, cu stele rotunde – rotunjimea stelelor fiind un parametru masurabil, care ne poate da o idee despre cat de buna a fost punerea in pol sau cat de apropiata este viteza siderala de cea cu care urmareste montura bolta cereasca.

A doua piesa importanta in definitivarea monturii mele home-made a fost sa imi fac un dispozitiv care sa ma ajute la o focalizare cat mai exacta. Raspunsul la aceasta problema era simplu – o masca Bahtinov. Dar fiindca am vrut sa fie ceva extra, am facut o masca Bahtinov cu fire. Avantajul sau este ca pierderea de lumina este nesemnificativa, ceea ce duce la posibilitatea de a focusa pe stele foarte slabe (a) sau prin filtre foarte restrictive, gen H-alpha (b). Un mic studiu referitor la folosirea si fabricarea unei astfel de masca cu fire precum si rezultatele comparative intre o masca cu fire si una clasica, gasiti AICI.

A treia piesa importanta in definitivarea acestui veritabil puzzle a fost introducerea unui regulator de tensiune intre sursa externa de 12 V si controlerul pe baza de ARDUINO care controleaza montura. Am observat la una dintre iesirile in camp ca atunci cand alimentam montura direct de la bateria masinii, montura nu mergea corect mai mult de 3…4 secunde, dupa care se oprea. Facand ceva verificari, am vazut ca desi tensiunea la bornele bateriei este de 13V in gol, ea scade la 10,5 v cand porneam montura. Asa ca am facut rost de un regulator de tensiune, care nu permite tensiunii sa scada sub un anume prag.

Stabilizatorul este cel din cutia alba si butonul rosu face switch pe indicatorul numeric intre masura tensiuni de intrare si a celei de iesire.

Al patrulea element important de adaugat, a fost papucul pentru findere. Initial am facut la freza unul triplu, pentru a pune in paralel laserul / red-dot-finder-ul / finderul 9 x 60. Dar s-a dovedit a fi un pic exagerat si am revenit la papucul simplu pe care sta finder-ul optic, iar pentru laserul verde am facut la strumg un adaptor care imi permite sa il montez direct pe ocularul finderului optic si sa vad astfel exact unde puncteaza acesta (si prin extensie – luneta).

Al cincilea element important a fost cumpararea unei surse de curent fiabile totusi, care sa tina suficient de mult in functiune un laptop, o camera CCD alimentata la 12V si cu racire (testele urmatoare) si evident montura, atunci cand o sa ies in camp cu acest set-up ultra-usor. Asa ca am comandat si primit o baterie LiFePo4 (litiu-fier-fosfat) de 155Wh de la Orion. Aceasta are 3 porturi USB de 5V,  3 porturi de 12V si o priza de alimentare de 220V (folosind un invertor miniatural probabil). Bateria asta este excelenta si ca un bonus, este extrem de usoara (1.5 kg).

---

 

Cam aici sunt acum cu stadiul acestei lucrari. Si fiindca toata munca nu si-ar avea sensul daca nu am face si treaba cu rezultatul ei, iata mai jos si cateva rezultate obtinute cu acest set-up home-made.

Punerea in pol – set-up instalat in observatorul personal langa telescopul mare

M81 si M82 – 5 x 90sec

M101 – 20 x 60sec

M92 – 9 x 40sec

M51 – 102 x 40s

Detaliu M51

Nu trebuie sa mai amintesc ca toate imaginile sunt facute din expuneri neghidate, avand rotunjimea stelelor masurata in MaximDL sub 0.1.

Reclame

Cateva poze mai vechi la Luna

Ca si pasionat de obiecte deep-sky in principal si Soare in mod special, Luna nu a prezentat prea mult interes pentru mine de-a lungul vremii. Ba as spune ca din contra. Lumina ei tulbura apele astrale si impiedica expunerile la nebuloase si galaxii precum o fac becurile de pe strazi. Totusi este un obiect ceresc foarte la indemana si cu multe detalii si uneori are si surprize, asa cum s-a vazut de curand cand un asteroid micut a impactat Luna si a fost surprins de multi astronomi amatori.

Asa ca se intampla de multe ori ca la inceputul sau la sfarsitul sesiunilor de deep-sky, sa fac expuneri la intamplare, la Luna sau la comete sau la altceva care sa imi atraga atentia. De cele mai multe ori este insa Luna. Si fiindca nu umblu la set-up ca sa nu stric harta flat-urilor ce au fost sau vor fi facute, folosesc ce am la indemana – adica o camera pentru deep-sky si filtrele din roata de filtre (acest lucru se va schimba insa in viitor fiindca noua montura mica – clona de Astrotrac – o sa ma ajute sa imi dublez productivitatea achizitiilor foto astronomice, prin utilizarea ei la expunerile catre Luna, Soare si comete in principal).

Asa se face ca am facut destul de multe expuneri in acest fel si care au iesit binisor, in parte fiindca am folosit la prelucrare metodele clasice de lucru la planete (Autostakkert si Registax) si in parte pentru ca am folosit ca si filtru – filtrul H-alpha de la deep-sky. Acesta reduce substantial luminozitatea Lunii – precum un filtru specializat pentru Luna – si reduce in mod semnificativ influenta seeing-ului, asa cum fac indeobste filtrele rosii (in rosu atmosfera se „vede” mult mai stabila decat in celelalte spectre de culoare).

Mai jos sunt cateva imagini cu Luna facute anul acesta, cand cerul nu se arata prea generos pentru poze deep-sky sau cand nu aveam chef de altceva.

Luna in 15 ianuarie 2019

Luna in 10 martie 2019

Luna in 17 martie 2019

Camera calda de la observator – o lucrare terminata

De multa vreme aveam in minte un upgrade important la observatorul meu – este vorba de o asa numita „camera calda”. Avantajele unei asemenea extinderi sunt multe si foarte importante. Am sa enumar doar cateva care-mi vin in minte acum, repede:
– mutarea monitoarelor calculatorului si a biroului aferent din observator in camera calda, cu avantajul ca lumina ecranului nu mai creaza un surplus de poluare luminoasa atunci cand e necesar sa ai ecranul deschis, iar electronica sta ferita de condensul ce apare in noptile umede.
– mutarea micii biblioteci de astronomie din observator (unde cartile si revistele sunt expuse umezelii cand se atinge punctul de roua) intr-o zona ferita de acesti factori.
– extinderea „spatiului vital” astronomic, cu tot ce implica asta pe termen lung.

Asadar, avand acest tel in minte, am purces la drum cu ceva vreme in urma. Ideea era sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura: sa fac camera calda (1) si sa mut deschiderea acoperisului catre Nord (2). Acoperisul meu glisant se deschidea inainte catre Sud, din motive obiective. Acest fapt imi micsora orizontul sudic si posibilitatea de a viza cu telescopul ecliptica pe timp de vara (deci posibilitatea de a poza Luna sau planetele era scazuta). Ideea de inceput era ca sa clonez structura pe care glisa acoperisul – catre Nord, iar pe structura ramasa fara rost inspre Sud sa ma inchid cumva cu niste pereti pentru camera calda. Primul pas a fost sa fac fundatiile stalpilor de sustinere ale grinzilor si apoi sa fac grinzile si stalpii de sustinere pe directia Nord.

 

Dupa o pauza de 2 ani in care am asteptat o ocazie in care sa am banii si timpul disponibil pentru pasiunea mea, la inceputul de februarie a.c. s-a ivit aceasta ocazie. Am urmat aceiasi pasi pe care i-am facut cand am construit observatorul, folosind aceleasi materiale si utilizand experienta avuta deja in constructiile de acest gen, doar ca folosind materiale noi de data asta (nu din recuparari).

 

Am mers tot pe solutia constructiva de inchidere cu panouri izopan pe structura de lemn, structura de lemn fiind cea existenta deja de la grinzile acoperisului care se misca inainte catre Sud. Panourile izopan au fost cea mai scumpa achizitie din proiect, urmate de usa si fereastra camerei calde.

 

Pardoseala este o dusumea batuta pe structura de lemn cu izolatie de polistiren intre ea si cimentul fundatiei.

 

Materialele puse in opera si manopera au costat in jur de 1000 de euro. Daca nu luam in considerare timpul scurs intre inceputul constructiei (acum 2 ani) cand am mutat acoperisul si cel in care am inceput construirea efectiva a camerei, am avut nevoie practic de 2 luni ca sa termin lucrarea.

Fiindca am constatat ca lumina artificiala din camera calda este foarte puternica si absolut suficienta, am hotarat ca nu mai pun ferestra cea noua aici, din motive de intimitate si de izolare termica pe timp de iarna. Asa ca am montat-o in locul ferestrei mici de la observator, care era mult prea mica.
Am reusit sa mai curat un perete din observator de vopseaua alba care se cojeste de pe suprafata zincata a panourilor si acum, cu mutarea biroului in camera calda, am sa am front liber sa fac acest lucru si pe restul peretilor ramasi. Sper astfel ca si observatorul sa arate mult mai bine dupa acest upgrade.

Ocultatia lui Huya – primele rezultate stiintifice

Ceva date noi de la Marcel Popescu si de la Pablo Santos Sanz, coordonatorul proiectului acesta.
Mai jos sunt graficele fotometrice ale celor implicati in urmarirea fenomenului (eu sunt numarul 7 din aceasta lista), grafice reduse de catre astronomii profesionisti implicati in proiect (1), o proiectie a formei elip[tice a lui Huya facuta in baza datelor preliminare (2) si o harta cu cei care au observat pana la urma fenomenul (3). Se pare ca au fost pana la urma 50 de observatori dintre care 21 au trimis date valide. Ocultatiile de acest gen sunt fenomene rare, obiecte trans-neptuniene care sa oculteze o stea de magnitudina asa de mare nefiind foarte frecvent intalnite. Ocultatii cu stele de magnitudine in jur de 18, sunt mai dese insa si sunt urmarite cam odata pe luna.

cam odata pe luna.

Fotometrie la Huya

Am facut o oarece curbe fotometrice lucrand datele obtinute de mine in MaximDL. Nu am exercitiul lucrului cu acest tip de date ca sa stiu cum setez toate valorile din program, dar pot spune cu certitudine caci curba este corecta ca si forma.
Am lucrat pe 2 seturi de date – primul grafic e facut din toate cele 790 de expuneri a cate 3 secunde fiecare bin3x3, iar al doilea este facut doar din circa 70 de expuneri centrate in jurul perioadei de ocultatie.
Primul grafic l-am facut ca sa vad daca mai exista vreun corp care a traversat lumina stelei (recte companionul lui Huya), iar cel de-al doilea ca sa se vada mai bune curba in sine si cum a scazut luminozitatea stelei respective.

Ocultatia asteroidului Huya

Azi noapte – 18.03.2019 – asteroidul Huya, un trans-plutonian descoperit relativ de curand si despre care se stie ca are si un satelit, a ocultat o stea de magnitudinea 10. Banda de vizibilitate a fenomenului a trecut si prin Romania si drept urmare, astronomul spaniol Pablo Santos Sanz a organizat cu ajutorul lui Marcel Popescu, un astronom roman care lucreaza acum in Canare, o campanie de observare a acestui eveniment pentru a obtine date suplimentare despre acest asteroid. 

Am fost cooptat in grupul care s-a ocupat de achizitia imaginilor pentru acest fenomen pe teritoriul Romaniei si drept urmare, folosind telescopul si camera din dotare am facut circa 700 de expuneri pe un camp de 11’x11′ la bin3. Datele au fost trimise deja catre profesionistii care se ocupa de caz, iar eu am facut un mic filmulet cu ocultatia, la 5 fps si 2 fps (frames per second), care poate fi vazut aici.

Clona de Astrotrac (II)

Povestea monturii astronomice „usoare”, facuta in regim DIY, nu s-a terminat ci abia a inceput. Dupa ce in zilele ce au urmat, am montat finderul asa cum aratam in postarea mea anterioara, am inceput sa fac primele teste de tracking. Un lucru foarte important de facut era sa stabilesc ce valoare au parametrii din programul de control (ARDUINO) astfel incat viteza de tracking sa fie cea siderala.
Prima data a trebuit sa stabilesc care este viteza actuala si sa determin cu precizie unghiurile importante ale sectorului de cerc pe care se face angrenarea. Pentru asta am folosit un raportor special, recuperat dintr-o fosta uzina devenita intre timp morman de fiare vechi. Am gasit ca pentru o cursa completa de arc avem 50,6 grade iar unghiul dintre bratele arcului este de 35 de grade. Pe acesta din urma am facut experimentarile in cele ce a urmat.

Primele masuratori au dat ca viteza de tracking era exagerat de mare, astfel incat ajustarile parametrilor de viteza din program au fost substantiale. Insa aceste teste au scos la iveala o alta problema. Motorul tragea destul de greu de luneta si de contra-greutatea de pe axa de declinatie, si m-am temut ca din aceasta cauza o sa am erori mari de tracking la final. Asa ca ideea care a rasarit a fost sa ajut motorul amplasand o a doua contragreutate si pe axa de ascensie. Aveam o piesa ramasa de la primul „L” ajustabil, mai trebuia o greutate si o piesa care sa le lege pe toate.

Si pentru ca totul trebuie nu doar sa functioneze bine ci sa si arate bine, am pregatit piesele pentru vopsire, sablandu-le. Am ales o culoare neconventionala, plecand de la faptul ca pana ecuatoriala era rosie. Asa ca am hotarat ca si montura pe fata ei frontala si posterioara sa fie tot rosie. Flancurile le-am lasat argintii si asa vor ramane, pentru un pic de contrast. Faptul ca transmisia miscarii este facuta prin frictiune, ca si la vestita Mesu Mount 200 – http://www.mesu-optics.nl/mesu200_en.html – [o montura olandeza extrem de performanta, care la o marime si greutate comparabila cu un EQ8 duce o greutate de 100 kg (!!!)] ma face sa cred ca la final montura mea va fi mult superioara monturii Star Adventurer care este cam din aceeasi clasa cu ea. Star Adventurer duce un DSLR, iar montura mea va trebui sa duca o luneta (e adevara, nu foarte mare), o camera CCD (ATIK 460 EX) si eventual un reducator de focala (care este greu si voluminos). Asta in conditiile unei portabilitati foarte mari, montura fiind totusi una grab&go.

Dupa toate operatiunile, montura arata asa, ca in poza de mai sus. Ca si detaliu de finete, i-am facut si doua capacele din aluminiu lunetei polare, care statea cu lentilele prea expuse legilor lui Murphy.

Abia la sfarsit mi-am dat seama ca facusem totusi o prostie cat mine de mare, prin montarea lunetei-finder asa cum o facusem eu. Finderul era solidar cu luneta principala doar dupa o axa (ascensia), pe declinatie ea fiind blocata. Asa ca am rezolvat-o punand un red-dot finder direct pe luneta principala, dupa care am inceput testele de tracking serioase.

Un prieten mi-a sugerat sa folosesc vitezele de tracking folosite de ASCOM, ca sa nu mai stau eu sa le calculez (incepusem ce-i drept sa le calculez si era un exercitiu frumos de astronomie teoretica). Asadar am folosit „Sidereal tracking rate” = 15.041 arcseconds / second si „Lunar tracking rate” = 14.685 arcseconds / second ( https://ascom-standards.org/Help/Platform/…eRates.htm ).

Dupa doua incercari in care am reusit sa reduc erorile la valori din ce in ce mai mici, la a treia mi-a iesit perfect (sau aproape), astfel incat cele 35 de grade de sector de cerc al monturii au fost deplasate de motor in 2 ore si 19 minute fata de 2 ore, 19 minute si 37,2 de secunde cat era teoria. Aproximarea era suficient de buna am zis eu…

Ultimul pas a fost proba la stele. Asadar, aseara – 18 martie, am scos montura afara, langa observator, am pus-o in pol fara sa insist foarte tare si am luat in vizor o stea mai stralucitoare de pe cerul sud-vestic, care imi era la indemana (stea care s-a dovedit a fi Procyon din Cainele Mic). Am facut expuneri de 30′ si 60′, evident neghidate, cu camera ASI 174 mono, folosind FireCapture ca si soft de achizitie. Imaginile .fits le-am bagat in MaximDL ca sa le analizez acolo si rezultatele au fost mai mult decat asteptarile mele.

Rotunjimea stelelor a fost intre 0.162 si 0.25 (asta din urma eliminata de soft) pentru expunerile de 30′ si de 0.170 si 0.252 pentru cele de 60′. Toate abaterile le pun pe seama alinierii polare facute sumar, fara a insista prea mult pe acuratetea sa.

Spike-urile de la Procyon sunt de la crengile pomului printre care am vizat steaua…

Pot sa trag si niste prime concluzii insa:
– am nevoie de o masca Bahtinov cu fire pentru luneta asta mica (nu am pentru 66 mm diametru ci pentru cea de 80). Saptamana asta ma ocup de ea.
– ar fi bune niste motoare – deocamdata cu un simplu buton – cu care sa misc fin montura catre tinta, fara sa se zguduie stelele pe ecran. Aici o sa mai dureze un pic, dar nu prea mult sper eu.
– un sistem de iluminare al lunetei polare este strict necesar ca sa mearga alinierea polara ca si uns. Asta este ca si rezolvat, sambata am sa intru in posesia unui sistem de iluminat findere, cu led rosu, reglabil

Deocamdata cam atat.
Sunt foarte incantat de rezultat si pot spune ca povestea continua.

(Va urma…)

 

 

Clona de Astrotrac (sau Astrotrac-ul mioritic)

Acest proiect ATM nu a fost initiat de mine. El a fost inceput acum 6 ani de un coleg astronom, Liviu Stoian, din Timisoara. Istoria acestui proiect poate fi vazuta pe forumul de astronomie roman – AICI . Dupa mai multe incercari si tatonari despre cum sa arate aceasta montura portabila, Liviu a facut un proiect foarte frumos – si ca design si ca executie, care se dorea a fi o montura ultraportabila pentru poze cu DSLR-ul (camp larg).

 

????????????????????????????????????

Prietenul meu Tavi (aka Erwin), fiind „vecin” cu Liviu la Timisoara, l-a ajutat pe acesta sa motorizeze montura cu un motor pas cu pas controlat de un timer pe baza de circuit integrat 555. Reglajul vitezei siderale se facea dintr-un potentiometru si aparent, rezultatele au fost ok. Doar ca proiectul a intrat intr-un con de umbra si dupa ceva vreme, Liviu i-a cedat lui Erwin intreaga montura „pro-bono”, ca rasplata pentru implicarea in proiect.

Pe Tavi l-am convins vara trecuta sa imi cedeze mie montura, facand un schimb win-win cu el, in cadrul targul respectiv intrand si obligatia lui de a-mi face montura controlata cu un Arduino – o solutie mult mai versatila si mult mai usor de upgradat din software si din hardware. Dorinta mea era sa am o montura mica si usoara grab&go, suficient de precisa insa pentru a face astrofotografie cu o luneta mica sau un RFT (rich field telescope) la un standard de calitate suficient de ridicat. Intentia era sa iau montura cu mine in Canare, dar lucrurile s-au miscat incet.

Sarcina mea a fost sa creez o montura functionala din punct de vedere mecanic. Si pentru ca am avut ocazia sa vad in Canare o montura din aceeasi clasa – un Skywatcher Star Adventurer – am hotarat ca cea mai rapida si eleganta solutie este sa folosesc  ceva elemente constructive de la ea, elemente ce se gasesc de vanzare ca si componente separate la magazinele de profil. Asadar am cumparat initial un trepied, o pana ecuatoriala si un suport „L” reglabil de Star Adventurer plus o luneta polara pentru o montura EQ6. Aceasta solutie parea  – aparent – sa rezolve in intregime problema mea.

 

A trebuit sa fac mici modificari Astrotrac-ului, ca sa pot asambla intre ele toate componentele, iar rezultatul a fost cel din imaginile de mai jos.

 

La prima vedere, totul parea ok, mai ales ca montura Star Adventurer functioneaza perfect in aceasta formula. Ceva insa parea in neregula si am realizat despre ce este vorba cand mi-am dat seama de diferenta esentiala intre cele 2 monturi – Star Adventurer si Astrotrac-ul meu.  Astrotrac-ul are un sector de cerc actionat prin frictiune de motorul pas cu pas – sector de cerc avand aproximativ 30 grade – ceea ce inseamna ca poate sa urmareasca un obiect pe cer circa 2 ore. In afara acestui sector de cerc, toate obiectele avand ascensia dreapta mai mare de +/- 1h fata de pozitia N, sunt imposibil de atins. Mai exact – in extremis – daca vreau sa vizez un obiect situat la meridian catre S, este absolut imposibil, in formula gandita initial. Evident ca Astrotrac-ul original a fost gandit fiind pentru a sustine un DSLR si avea o prindere cu cap rotund (bila), care se putea orienta oriunde pe cer, motorul urmarind obiectul respectiv timp de 1…2 ore fara probleme, chiar si la in directia Sud.

Deci solutia mea tehnica a trebuit sa fie reevaluata. Trebuia sa creez ceva echivalent unui suport cu bila, dar care sa fie mult mai precis in orientare, sa poata fi reglabil si eventual sa poata fi motorizat intr-o faza ulterioara de uprgrade (pentru autoguiding – de exemplu).

Solutia cea mai la indemana a fost sa mai cumpar inca un suport „L” de la Star Adventurer si o contragreutate de la aceeasi montura. Dupa o zi de lucru in atelier, unde am facut piesele ce legau impreuna toate componentele in noua formula, a rezultat ceea ce se vede mai jos.

Dupa probele facute „la rece”, totul merge perfect. Cele 2 axe de rotatie introduse in plus fata de axa mare (cea rotita de motor) sunt axa de declinatie (1) si tot axa de ascensie (2). Aceasta din urma permite un reglaj manual al ascensiei in mod independent de miscarea de tracking data de motorul pas cu pas si in plus da si cel de-al doilea grad de libertate pentru capul monturii, facand ca acesta sa devina echivalentul unei bile.

Butonul de reglaj in declinatie. Ulterior se poate motoriza pentru Autoguiding.

Butonul de reglaj secundar pe ascensie (RA). Permite cautarea obiectelor pe ascensie, independent de miscarea de tracking data de axa principala de ascensie unde se afla motorul acum. Poate fi motorizata pentru Autoguiding.

Am mai facut doua poze cu urmatoarea miscare pe care am sa o fac zilele urmatoare – montarea unui finder. Este un element esential tinand cont ca e mai greu sa gasesti obiectele pe cer fara un computer care sa faca asta pentru tine 🙂

 

A DIY astro project (my first post in English)

Because I have a lot of foreign followers here, I edited my first video in English. Hope the text is good enough and I did not made too many mistakes. The film is the English version of the previous one here.

Un proiect DIY foarte interesant

Impreuna cu Octavian Blagoi (aka Erwin),  am inceput sa lucram de ceva vreme la un proiect interesant, in care o camera de mare sensibilitate si avand un obiectiv de camp foarte larg (spre 90 de grade), va urmari bolta cereasca – pentru a identifica eventuali curenti slabi (dar noi) de meteori. Proiectul cuprinde pe langa partea mecanica,  si o parte electrica, de motorizare cu motoare pas-cu-pas pe cele 2 directii (altitudine si azimut – montura fiind azimutala), precum si  partea de automatizare.
Toata instalatia este montata intr-o cutie care va reprezenta un observator cu acoperis retractabil in miniatura, totul fiind comandat remote, prin internet. Totul este facut de noi de la zero.

O toamna bogata

Se stie ca toamna sa numara bobocii. Toamna asta a fost extrem de plina pentru mine. Astronomic vorbind, au fost doua evenimente marcante care au definit astronomic aceasta toamna.

Primul dintre ele a fost deplasarea facuta la Leuven in saptamana 5-9 noiembrie, in Belgia, la „European Space Weather Week 2018”. Eu am stat la conferinta doar pana pe 8 noiembrie, fiindca pe 9 am plecat la cel de-al doilea eveniment important – expeditia din Canare – unde am vizitat marile telescoape din emisfera nordica, amplasate in acele insule.

Leuven este (cred) cel mai frumos oras in care am fost. Incepand cu primaria, care este o cladire absolut magnifica si continuand cu stradutele si pietele din imprejurimi si continuand cu Universitatea Catolica (KU), totul este la superlativ.

Saptamana de la Leuven a fost foarte intensa, cu sesiuni de prezentari in domeniul vremii spatiale (Space Weather) foarte frumoase si variate. Am avut ocazia sa intalnesc romani care lucreaza la institute de astronomie din strainatate si sa devin constient de realizarile din domeniu la zi.

Pana la urma am reusit sa vad frumoasa primarie si din interior, cu ocazia unui eveniment de degustare de bere locala (Stela Artois este doar un exemplu celebru), eveniment aranjat de organizatorii saptamanii astronomice.

De-abia sosit din Belgia, abia am avut timp sa imi fac bagajele pentru urmatoarea calatorie, de data asta pe taramul telescoapelor, in insulele Canare. Experienta a fost magnifica si as repeta-o oricand. Insulele Canare sunt un taram al primaverii vesnice si totul – de la natura la realizarile umane de acolo – sunt la superlativ. Cateva imagini vor vorbi de la sine.

Un proiect astrofoto reluat (a patra oara)

Se pare ca am facut o oarece obsesie pentru un obiect ceresc foarte difuz – HFG1 in speta. Spun asta fiindca toate incercarile mele de pana acum au fost destul de nereusite si nu am inteles multa vreme de ce. Spre sfarsitul anului am hotarat ca va trebui sa reiau acest proiect cu forte noi (ATIK 460EX si filtrele Astrodon) si cu mai multa incredere si munca in plus.

Cea mai puternica emisie din aceasta nebuloasa este cea de la oxigenul ionizat (OIII), asa ca am inceput cu asta. Am strans deci la sfarsitul anului 2018 fix 16 ore de expuneri de cate 1200 secunde fiecare in aceasta banda spectrala. Camera si telescopul m-au ajutat sa prind in cadru si o nebuloasa vecina, Abel 6, asa ca imaginea finala va fi (sper) destul de interesanta.

Anul acesta vremea a fost foarte rea la inceput si expunerile in Ha au inceput destul de tarziu si au fost putine. Pana in aceasta clipa am totalizat 11 ore de expuneri in Ha si va trebui sa continui pana cand expunerile in Ha vor fi de cel putin 1.5 ori mai lungi decat cele in OIII. Am observat ca toate pozele bune la acest obiect ceresc aveau aceasta caracteristica. Semnalul in Ha este in mod paradoxal mai redus in acea zona si trebuie strans mai mult daca vreau ca poza sa fie cat mai curata, cu zgomot putin si semnal indestulator.

Va fi probabil poza cu cel mai lung timp de expunere pe care o voi fi facut (in jur de 40 de ore).

Momentan asta am facut in OIII – prelucrarile sunt minimale in acest moment. Le voi face ample cand am sa am si tot semnalul de Ha in computer.

HFG1 (stanga sus) si Abel 6 (dreapta jos) in OIII

Cometa 21P/Jacobini-Zinner

Dupa o pauza foarte lunga in ale astronomiei, am reusit sa fac ceva achizitii in ultimul timp. O cometa mi-a atras atentia (si nu numai mie) si anume 21P/Jacobini-Zinner. Cometa se afla in Casiopeea acum si are o magnitudine de 12.5 momentan si va atinge un maxim de stralucire in 10 septembrie (mag. 11.8). Am facut expuneri la ea in doua nopti – 11 august si 15 august. In prima noapte am facut 90 de expuneri a cate 60 de secunde bin2 in luminanta si in cea de-a doua am facut 170 de expuneri a cate 30 de secunde fiecare, din care am extras cate un filmulet cu miscarea relativa a cometei printre stele. Alte analize vor urma in perioada urmatoare, daca am sa am timp mai mult.

MOROI network – cateva rezultate

Dupa cum am detaliat AICI, observatorul meu face parte din reteaua nationala (in dezvoltare) de urmarire de meteori (mai ales bolizi) numita MOROI – Meteorites Orbits Reconstruction by Optical Imaging. Reteaua functioneaza, avand deja pana la acest moment active 10 camere all sky din cele 20 cate vor fi functionale la final, imprastiate in intreaga tara. Statiile instalate pana in acest moment sunt dispuse la Bucuresti, Cluj (Feleac), Marisel, Berthelot, Dej, Timisoara, Bocsa, Galati, Barlad, Paulesti si in viittorul foarte apropiat urmand sa fie instalata o camera si la Iasi.

Detectii de meteori se fac in fiecare noapte dar accentul se pune pe identificarea bolizilor cu magnitudine mare, pentru care se face identificarea automata a traiectoriei daca exista detectie multipla (de la minim 2 statii in acelasi timp). Cu cat reteaua va fi mai densa, cu atat aceste detectii multiple vor fi mai dese si tot mai multi bolizi vor avea traiectorii identificate.

Am sa pun in continuare cateva exemple de astfel de detectii multiple in care camera de la mine a facut parte din detectie.

Eveniment simultan Bucuresti(6) Paulesti(4)
2018-03-12 17:23:35.7 UTC
Durata 1.8 sec
Detectat la h 66km, vizibil pana la h 46 km
Radiant (alfa, delta) = (51, +58) @ (Azimut, Inaltime) = (313 59)
V 12.6km/s
Meteor lent, sporadic(?)

 

Eveniment simultan Paulesti(4), Bucuresti(6), Galati (8)
2018 04 04 01:14:18 UTC
Durata 0.6 sec
Detectat la h 98km, vizibil pana la h 77 km
Radiant (alfa, delta) = (293, 32) @ (Azimut, Inaltime) = (87 45)
V 49km/s
Sporadic ?

 

Eveniment simultan Paulesti (4) Bucuresti (6)
2018-04-21 23:32:12
Durata 0.46 sec
Detectat la h 94km, vizibil pana la h 79 km
Radiant (alfa, delta) = (275 33) @ (Azimut, Inaltime) = (92 53)
V 47.95km/s
LYR

 

Eveniment simultan Paulesti (4) Bucuresti (6)
2018-08-09 01:36:11
Durata 0.42 sec
Detectat la h 85 km, vizibil pana la h 66 km!
Radiant (alfa, delta) = (47 60) @ (Azimut, Inaltime) = (42 62)
V 58 km/s
Perseida

 

O poza „arheologica” – Sombrero galaxy din 2013

Fiindca sunt in vacanta si sunt extrem de relaxat, am zis sa fac ce mi-am propus demult si nu reuseam sa fac – sa prelucrez poze foarte vechi ce stateau in asteptare, chiar daca nu erau foarte bune achizitiile. Dar e firesc ca un lucru inceput sa fie dus la bun sfarsit, altefel e pierdere de timp si bani.

Asadar, am gasit si aceste poze ale Sombrero Galaxy (M104) din 2013. Achizitiile au fost de slaba calitate, partial din cauza set-up-ului, partial de la extinctia atmosferica (galaxia era foarte jos pe cer), partial de la poluarea luminoasa (unde era pozitionata galaxia, erau si niste becuri stradale). Asa ca nu s-au putut face cine stie ce minuni cu pozele astea, dar am zis sa incerc fie si macar ca sa fac exercitii de prelucrare. Asadar am plecat de la 3 poze RGB deja stackate in Maxim si am plecat mai departe cu ele. Ce mi-a iesit nu e cine stie ce, dar promit sa ma intorc la tinta asta spectaculoasa cu prima ocazie favorabila, avand la dispozitie noile instrumente, in speranta ca va iesi ceva mai bun.

Prima imagine a suferit modificari doar in PI, a doua a primit ceva tuse de penel si folosind StarTools.

HFG1 si Abel6 data mining

Am reusit azi sa fac o prelucrare gen „data mining” cu date vechi extrase de prin computerele mele. Este vorba de un proiect inceput in 2016 dar neterminat (avand sanse mari sa sfarseasca in Recycle Bin), cu date foarte multe si avand in centrul atentiei niste obiecte destul de rar pozate – HFG1 si Abel6.
O incercare la HFG1 am mai avut cred prin 2015, dar rezultatul m-a dezamagit (probabil din pricina prelucrarii). Asa ca in 2016 am reluat tinta, de data asta intr-un camp mai generos, in care am reusit sa prind 2 nebuloase foarte eluzive – HFG1 si Abel6 (cea din urma – o nebuloasa planetara).
Poza de mai jos este rezultatul prelucrarii a 52 imagini x 900 sec in H-alpha (13 ore) insumate cu 44 x 900 sec + 19 x 600 sec in OIII (adica 14.16 ore).
Set-up-ul folosit a fost luneta Equinox 80×500 pe un EQ6 belt drive, filtre Baader si camera ATIK 314L+ (acum vanduta demult), de la mine din observator (cer sub-urban). Noroc ca am pastrat toate dark-urile, flat-urile si bias-urile de la aceasta camera, altfel toate cele peste 27 de ore de expunere ar fi mers la gunoi…
In principiu am aplicat cam aceleasi tehnici de prelucrare ca si cele de la Rosette, din postarea precedenta, asa ca nu mai revin asupra subiectului. Singura mare problema a fost gestionarea zgomotului. Raportul SNR (signal-to-noise-ratio) nu a fost prea grozav, asa ca am avut foarte mult zgomot ce trebuia indepartat, lucru pe care nu l-am reusit prea elegant in aceasta poza.

Rosette vazuta la alta scara (II)

Dupa o perioada enorma de timp, am reusit sa fac procesarea color a Nebuloasei Rosette, ale carei achizitii de imagine le-am facut asta iarna. Fata de imaginea postata pe blog in data de 29 decembrie 2017, unde era vorba de un stack de 4 imagini a cate 600 de secunde in Ha, imaginea de mai jos este rezultatul stivuirii a 16 imgini in Ha x 600 sec si a 8 imagini in OIII x 600 sec. Totul calibrat cu 100 de biasuri, 30 de dark-uri si 20 de flaturi in maximDL.

Dupa stivuire si calibrare, am facut restul procesarilor in PixInsight. Schema generala a fost cam asa:

• deconvolutie pentru a scoate cele mai mici detalii din imaginile brute. Un proces destul de complex si greoi, facut pe ambele imagini (Ha si OIII) separat.
• alinierea imaginilor pe stele si apoi decuparea lor dupa cea mai mica rezultanta (un fel de cmmmc , cel-mai-mic-multiplu-comun din aritmetica)
• Pixelmath unde am stabilit formula (deja consacrata) in care fac amestecul de culoare – R=Ha, G=20% Ha+80% OIII, B=OIII.
• Split RGB, care imi re-descompune poza creata anterior in culorile de baza – R, G si B.
• Asta este necesar fiindca apoi aplic Linear Fit – o functie care calibreaza culorile astfel descompuse ca sa aiba un balans corect si echilibrat in noua poza colorata ce se formeaza acum
• Poza care se formeaza aplicand Channel Combination
• SCNR ca sa scot verdele din poza (verde este o culoare care nu se regaseste in Cosmos decat extrem-extrem de rar, deci nu gresim excluzandu-l din poza finala, ca si tenta de culoare ce poate apare
• Histogram Transformation – ca sa aduc poza intr-o forma neliniara (pana acum a fost liniara, adica lumina din imagine era proportionala cu lumina emisa si captata de senzor pentri fiecare obiect ceresc – stea, gaz, fondul cerului, etc). In forma neliniara aceasta proportionalitate dispare, prin incercarea noastra de a scoate in evidenta obiectele sau gazul abia luminate si a reduce corespunzator lumina de la obiectele foarte stralucitoare – recte stele.
• Am aplicat apoi Curves cu accent pe RGB, facand un grafic in S ca sa maresc contrastul
• Cu Range Selection am facut o masca pe care am aplicat-o inversata pe imaginea mea, urmand ca la final sa aplic…
• iarasi Curves, dar cu accent pe Saturatie, tragand de curba in sus de la mijloc, de cateva ori succesiv, pana am atins nivelul de culoare dorit
• De fapt finalul a fost eliminarea zgomotului, folosind MLT (Multiscale Linear Transform)

Destul de plictisitoare enumerarea pentru cineva neavizat, dar asa cum am spus mai demult, blogul este un jurnal care ma ajuta pe mine sa tin minte tot felul de chestii experimentate de mine in diverse ocazii, asa ca fara suparare…

Rosette narrowband (H-alpha & OIII), decembrie 2017

Set-up utilizat – MN190 /EQ6, ATIK 460EX, filtre Astrodon 5 nm (Ha si OIII).

Un „LATTER EDIT” la aceasta postare: Am facut acum ceea ce obisnuiam sa fac de obicei cand prelucram imagini mai demult – si anume – foloseam la sfarsit un pic programul StarTools. Acesta ma ajuta uneori sa scot in evidenta in mod miraculos elemente care nu erau atat de evidente folosind doar diada MaximDL-PixInsight.
Mie personal imi place acest rezultat final, mai contrastant si cu elementele mici mai bine puse in valoare de subrutina Sharp a acestui program.

Un experiment DSO cu camera planetara

Acum 2 seri, am facut o incercare la M51 – fortat de imprejurari – folosind camera mea de planete ASI174. Asta s-a intamplat fiindca mi s-a defectat camera de ghidaj de la set-up-ul de deep-sky si nu aveam cum sa fac poze de nebuloase sau galaxi cu ATIK-ul. Cerul era extrem de frumos, dupa o luuuunga perioada innorata, asa ca am luat decizia sa incerc ceva extrem, ca sa nu pierd ocazia: deep-sky cu camera planetara.

Camerele de planete sunt un pic diferite de cele pentru nebuloase si galaxi (cel putin in actualul stadiu al tehnologiei), in sensul ca au principii de functionare diferite. Planetarele au senzori CMOS, care permit citirea extrem de rapida a informatiei de pe intreg senzorul (se pot descarca zeci sau chiar sute de imagini pe secunda) cu reversul ca informatia de pe fiecare pixel este citita prin propriul amplificator de semnal. Asta face insa ca sa se piarda din consistenta datelor citite, fiecare amplificator avand caracteristici usor diferite din fabricatie. 

Camerele deep-sky au senzori CCD, la care citirea pixelilor se face secvential, unul cate unul, de catre acelasi unic amplificator. Citirea unei imagini mari, de pe un senzor ful-frame poate dura si un minut in acest caz, dar acuratetea citirii este perfecta si de aceea aceste camere sunt prferate in mediul stiintific.

Granita dintre cele doua tipuri de senzori devine tot mai vaga pe masura ce tehnologia avanseaza, insa nu e cazul cu ce am eu acum in acest domeniu.

Revenind la epopeea pozelor facute astfel, trebuie sa subliniez ca in lipsa ghidajului la montura, am facut expuneri scurte, de 10 secunde fiecare. Am avut in total cam 310 de cadre bune din 360 luate (deci pana intr-o ora de expunere totala). Cadrele au fost selectate sa aiba un FWHM bunicel si o abatere de la rotunjime a stelelor nu mai mare de 0.15 dupa evaluarea lor in MaximDL.

Am facut si niste dark-uri (care s-au dovedit ultra-utile in procesarea ulterioara).
Set-up-ul folosit a fost telescopul – MN190 / EQ6 cu curele / neghidat / ASI 174 mono.
– achizitia s-a facut cu FireCapture,
– stack-ul cu MaximDL
– reducerea de zgomot (care a fost foarte dificila), in PixInsight
– flat artificial inapoi in Maxim
– cateva Filtre aplicate tot in Maxim la final
Asta s-a dovedit reteta cea mai buna pana la final, orice incercare de a termina folosind exclusiv PixInsight fiind nereusita. 

Se pare ca acum – in acest moment – camera mea de ghidaj (QHY5II-L) merge din nou, gratie prietenului Erwin. El gasit ceva oxid pe placa electronica a camerei, pe care l-a curatat si testele facute ulterior au aratat ca acum totul merge ok.

 

Asa incat am sa incerc o sesiune similara, poate chiar la acelasi obiect – pentru mai multa coerenta – cu montura ghidata de aceasta data, avand si  flaturi facute „natural” cu panoul de flat-field, s.a.m.d., ca sa vad diferentele si sa inteleg cum functioneaza tehnica asta mai speciala. Avantajele ar fi ca ghidajul nu mai e critic, ca la cadrele de 30 de minute sau chiar 60, facute cu set-up-ul de deep-sky, iar seeingul este „inghetat” prin aceasta tehnica, stelele devenind mai puntiforme si rotunjimea lor mai buna.

Marea problema la aceatsa tehnica, cu camera planetara neracita pe care o am eu, o reprezinta cadrele dark. Ele ar trebui facute mai des, intre seturi de expuneri la stele de cateva zeci de cadre. Acest lucru e necesar deoarece camera nefiind racita, temperatura senzorului variaza de-a lungul serii, asa ca niste dark-uri facute la inceputul sesiunii astrofoto nu mai sunt relevante la sfarsitul ei.

O vizita speciala si un film uitat

Saptamana trecuta am fost intr-o vizita de lucru de 3 zile la Observatorul Regal Belgian (Observatoire Royale de Belgique) si la Institutul Regal Belgian de Aeronomie Spatiala (Royal Belgian Institute for Space Aeronomie), ocazie cu care m-am simtit extraordinar din toate punctele de vedere. Am vazut cum este tratata stiinta intr-o tara normala, in care aceasta este apreciata cum se cuvine si am vazut seriozitatea cu care se abordeaza fiecare aspect al muncii de cercetare, indiferent cat de marunt ar fi acela.  Am avut de asemenea ocazia ca cunosc oameni extraordinari si caractere de exceptie (nu fac nici un compliment gratuit aici).

Cele doua institute, impreuna cu cel de Meteorologie, se afla in aceeasi incinta, intr-o zona foarte frumoasa a Bruxelles-ului, poate cea mai eleganta si cocheta zona a orasului – Uccle (care oras – Bruxelles – per total este urat, trebuie sa recunosc). Am fost impresionat de multimea de cupole astronomice situate intr-un perimetru atat de mic – am numarat repede vreo 7, dar cred ca mi-au scapat cel putin 2…3. Din pacate foarte putine sunt functionale in acest moment, poluarea luminoasa fiind mult prea mare ca sa mai poata fi folosite eficient. Dar ca orice institutie de acest gen cu prestanta, au desigur un telescop in Chile, folosit la observatii deep-sky.

 

In schimb cupola solara  este functionala si am avut ocazia sa o vad de doua ori, odata fiindu-mi prezentata „la rece” si a doua oara in plina activitate de achizitii de imagini (vizual, Halpha si Calciu).

 

Atunci am aflat ca la Institut lucreaza si Emil Kraaikamp, creatorul programului Autostakkert!, asa ca nu am pierdut ocazia sa ma duc sa il cunosc personal. Surpriza mare nu a fost ca Emil este un tip extrem de modest si foarte simpatic ci ca in birou cu el mai lucreza un roman (al carui nume , spre rusinea mea, nu l-am retinut), el fiind unul din cei 3 romani care lucreaza oficial acolo. Am discutat cu Emil vreun sfert de ora despre prieteni comuni (Costin Sprianu aka mak de pe forum) si probleme tehnice la care eu cautam o rezolvare, dupa care la sfarsit, ca sa documentez intalnirea, ne-am facut si un selfie impreuna.

Me and Emil Kraaikamp

Urmare a acestei vizite, am inceput sa caut niste filme de prelucrat cu Autostakkert! ca sa imi fac mana si am dat de un film uitat din 2012, cu ocultatia Luna-Jupiter, pe care am zis sa il pun si aici, ca sa fie jurnalul cat mai complet.

 

 

Bolizi si rachete de iarna !

Sfarsitul de an si inceputul noului an, au adus pe cer evenimente foarte interesante si putin predictibile, surprinse de camerele all-sky din toata lumea.

In data de 22 decembrie, a fost lansata racheta Falcon 9 avand la bord 10 sateliti. Lansarea a fost spectaculoasa si datorita desprinderii treptei principale de cea secundara. Evenimentul a fost vizibil pe cerul din California si a creat o multime de discutii pe net, relativ la cum a aratat aceasta lansare. Filmul atasat arata ce s-a intamplat si cum s-a desfasurat evenimentul.

Ceva mai devreme in timp, in seara de 12 decembrie, o alta lansare avea loc in Guyana Franceza (la Kourou) , lansare facuta de ESA a unei rachete ARIANE 5ES, avand la bord 4 sateliti de navigatie Galileo. Evenimentul a fost surprins si de catre astronomi din Europa, unul dintre ei fiind Valentin Grigore ce se afla in acea perioada la Runcu, ca sa urmareasca curentul de meteori al Geminidelor. Imaginile luate de el surprind de asemenea momentul  in care are loc separarea unor trepte ale rachetei. Sunt sigur in proportie de 99.99% ca a fost vorba de aceasta racheta intrucat prea coincid si timpii intre lansarea rachetei (ora 18:36 UT – 20:36 ora Romaniei) cu cei ai imortalizarii evenimentului. Am facut un mic filmulet cu imaginile postate de Valentin din care reiese clar legatura intre cele 2 obiecte surprinse in imagine, ca si elemente ale rachetei ARIANE 5.

Dealtfel fenomenul a mai fost surprins de camere din Europa, una din relatari provenind din Olanda, care s-a aflat destul de bine pe traiectoria rachetei, asa cum se vede din hartile atasate. Astronomul amator Klaas Jobse din Oostkapelle a fost cel care a imortalizat la randul sa acest eveniment.

Imaginile surpinde din Olanda sunt mai jos:

Mai multe informatii gasiti AICI.

In dimineata zilei de 26 decembrie un alt fenomen interesant – cel mai probabil legat tot de o lansare a unei rachete, dar de asta data din Rusia – a fost imortalizat si de camera all-sky de la mine de la observator. Camera face parte din reteaua nationala de supravegere a cerului, ce se afla in momentul de fata in dezvoltare, denumita MOROI ( de la  Meteorites Orbits Reconstruction by Optical Imaging). 

Fenomenul a fost vizibil dintr-o mare parte a Europei si din Rusia, ceea ce duce la concluzia ca a avut loc la foarte mare inaltime, cel mai probabil in spatiul extra-atmosferic si se pare ca a fost un experiment cu o racheta balistica intercontinentala TOPOL-M, lansata de la Kapustin-Yar – o platforma de lansare a rachetelor cu destinatie militara din Rusia.  Mai jos este un film facut de cineva din Rusia, imortalizand acelasi fenomen si o stire de la o televiziune rusa unde se vorbeste despre acelasi lucru.

Anul Nou a venit si el cu un fenomen (aproape) similar, pe 1 ianuarie fiind observat un bolid foarte luminos catre orizontul estic. Traiectoria sa a fost foarte joasa, catre orizont si viteza sa unghiulara fiind relativ mica. Din relatarile martorilor care l-au vazut, a reiesit ca bolidul a avut o culoare turcoaz, cu o coada subtire orange, de circa 2-3 grade lungime. Am sa pun aici o imagine facuta de Iulian Berbeceanu din Braila, care a relatat despre el pe forumul de astronomie AICI.

Iulian a facut si o schita destul de frumoasa a bolidului vazut de el, pe care imi permit sa o pun aici.

De asemnea Iulian a facut si o schita a traiectoriei bolidului, folosind Stellarium, in care se vede destul de bine traiectoria urmata de acesta.

Fiind senin si la mine in zona, camera de meteori a imortalizat si acest fenomen. Insa cel mai spectaculos mi se pare surprinderea momentului in care bolidul a impactat atmosfera, unde se pare ca a avut loc o mica explozie. Imaginile vorbesc cat o mie de cuvinte.

Ora inregistrata de camera de la mine pentru acest evniment este 16:51:30 TU adica 18:51:30 ora Romaniei, care coincide cu observatiile martorilor oculari. Alte filme cu camere de bord sau telefoane mobile, vedeti AICI (sec. 42) si AICI (chiar de la inceput).

O alta retea de meteori din Romania a facut observatiile corect si le-a transmis la IMO, iar rezultatul lor este AICI.

Ce este interesant, este ca in noaptea de Anul Nou un bolid aproape identic a fost observat in Slaviansk / Kuban  (aproape de Krasnodar, la est de Crimeea – vezi secunda 6 din filmulet,) iar in seara precedenta – pe 31 decembrie 2017 – un alt bolid  (trebuie sa spun din nou – similar cu cel vazut la noi), a fost vazut in Wakefield, in Marea Britanie (la est de Manchester), in jurul orei 17:30 TU.

Ar putea fi vorba oare de un curent nou de meteori, avand viteza mica? Nu stim, o sa mai verificam si probabil cineva mai titrat ca mine in aceasta cauza probabil ca va da un verdict.

 

Cea mai celebra nebuloasa de iarna

Sunt 2 nebuloase pe cerul noptii care se vad si cu ochiul liber (cine are ochi buni). Eta Carina Nebula in emisfera sudica si Nebuloasa din Orion (M42) tot din emisfera sudica dar care se vede si de la noi. Aceasta din urma este o nebuloasa de iarna si acum este vremea ei sa o pozam. Am mai avut incercari la ea in trecut dar nu am avut nici o poza color pana acum.

Rezultatul de mai jos este suma a (14×600 sec + 30×30 sec + 46x5sec) adica un total de 2 ore si 39 de minute in H-alpha si a (15×300 sec + 25×30 sec + 34x3sec) adica o ora si 29 minute in OIII, prelucrate HDR ca sa extrag informatie si din centrul supraexpus al nebuloasei si prelucrate ca si R=Ha, G=OIII, B=OIII. Se pare ca am exagerat un pic cu prelucrarea centrului nebuloasei, dar am sa revin cu prelucrarea un pic in acest sens in viitorul foarte apropiat.

Set-up-ul este cel clasic de deep-sky, adica MN190 + Atik 460EX + EQ6 cu curele dintate, din observatorul meu de langa Ploiesti.

Rosette vazuta la alta scara

Zilele acestea mi-am petrecut mai multa vreme in compania telescoapelor si  am zis sa vedem cum arata Rosette imortalizat prin alt tren optic si imagistic.

Daca imaginea nebuloasei Rosette din postul anterior a fost facuta folosind ca si set-up luneta Equinox de 80 mm impreuna cu camera Atik 314L+, care dadeau impreuna un camp suficient de mare incat sa cuprinda intreaga nebuloasa, la o rezolutie optica de 3.079 arc-secunde/pixel, la imaginea de mai jos am folosit catadioptricul MN190 cu noua camera Atik 460EX. Campul generat in aceasta configuratie este mult mai mic (cuprinde doar centrul nebuloasei), dar cu toate acestea rezolutia optica este mult mai buna, de doar 0.936 ar-secunde/pixel. Drept urmare, detaliile fine sunt mult mai bine scoase in evidenta. Problema este ca nu am avut decat 4 expuneri de 600 de secunde fiecare pe care sa le prelucrez. Cand vremea se va indrepta (sper in seara asta), am sa continui sa pozez pana la niste valori mai decente de expunere. Chiar si asa, rezultatul imi pare destul de bun.

Cateva activitati la sfarsit de an

Anul care se sfarseste a fost foarte solicitant si din acest motiv, activitatea mea de astronom amator a fost destul de redusa. Nu fac aici o analiza a anului ce tocmai se incheie ci o trecere in revista a catorva activitati despre care nu am avut ocazia sa scriu aici si care s-au intamplat catre final.

Am sa incep cu o procesare facuta cu mare intarziere la niste imagini achizitionate cu vechea camera – ATIK 314L+. Rezultatul reprezinta suma a 41 expuneri x 300 sec in Ha (filtru Astrodon de 5nm) insumate cu 72 expuneri x 300 sec in OIII (tot Astrodon de 5 nm) la Rosette Nebula. Ar mai fi mers niste expuneri, dar camera nu mai era disponibila si asta e tot ce am avut la dispozitie. Sunt 2 incercari de procesare folosind de la cap la coada – ca si programe – MaximDL, Pixinsight si StarTools. Prima imagine a fost facuta dupa reteta R=Ha, G=OIII, B=OIII, iar a doua R=Ha, G=0.4Ha+0.6OIII, B=OIII. In prima imagine contrastul, a fost mai intens si am acordat o mai mare atentie scoaterii in evidenta a detaliilor.

Folosind acelasi set-up pentru deep-sky, am facut chiar in seara de Craciun si o imagine la Luna, care imi facea cu ochiul sa o iau in poza: 40 de cadre din 100, achizitionate cu Maxim si stacuite cu Autostakkert, post pocesare tot cu Maxim. Set-up-ul este Atik 460 EX + MN190 / EQ6 belt drive, fara ghidaj.

Si un pic de activitate solara, evidentiata de acasa de asemenea, folosind acelasi set-up de mai sus si un filtru Baader Solar ND3.5. Doua pete mici, scoase in evidenta facand stack pe cele mai bune 10 cadre din 30 luate.

Din 7 si pana in 10 decembrie am fost invitat impreuna cu Vali Grigore (SARM), Ovidiu Ignat (Planetariul Baia mare), Geaorge Ianculescu (SARM) si Atilla Muzlinger – la Miercurea Ciuc – de baietii de la Asociatia Ucenicul Astronom. Baietii acestia, patru la numar, in frunte cu Cosmin Sorin Miclos, au reusit intr-un singur an sa faca minuni cu aceasta organizatie. Au reusit sa puna la punct un program de educatie astronomica in scolile din zona – intitulata „Transforma-ti ora de dirigentie intr-una de astronomie”, au reusit sa stranga din sponsorizari peste 7000 de euro cu care vor incepe sa construiasca un observator astronomic la Izvorul Muresului, au organizat Gala la care am participat si eu in calitate de invitat. Programul a fost foarte frumos, organizarea impecabila si in plus ne-am distrat pe cinste.

Imagine de grup la Gala Ucenicul Astronom, in seara de 9 decembrie.

Mica expeditie facuta la punctul unde va fi amplasat observatorul astronomic.

Vremea ne-a permis sa facem si o sesiune de observatii de pe terasa hotelului unde am fost cazati. Desi erau 2-3 grade afara, noua ne era cald in tricouri… Cu ocazia asta am scos la stele si noua mea luneta apocromata Omegon de 66 mm.

Seara de dupa Gala, la restaurantul San Gennaro din centrul orasului Miercurea Ciuc. Mancare de 5*.

La plecare, in vizita la Telescop Expert.

Evenimentul a fost de nota 10 cu plus. Nu a fost nimic care sa nu imi placa la baietii astia si la evenimentul organizat de ei.

 

 

Cea mai activa perioada la Soare

Sfarsitul lunii august a adus o mare surpriza in evolutia activitatii solare. Doua pete au fost prezente in acea perioada, foarte mari si foarte active. Datorita vremii calme si stabile, am putut astfel inregistra evolutia lor in mod neintrerupt pentru mai mult de 2 saptamani. A fost o coincidenta fericita si fiindca am avut la dispozitie datele acestea, am reusit dupa o lunga perioada de pauza sa le pun cap la cap si sa fac un mic film cu evolutia lor pe suprafata solara. Am avut la dispozitie un filtru H-alpha de 0.3 Angstromi pus pe o luneta Zeiss de 80 mm F/15, inregistrarea datelor facandu-se cu o camera ATIK 11000.

ATIK 460EX

Ieri am avut parte de o mare bucurie. Mi-a sosit noua camera ce i-a luat locul vechii camere, vanduta acum aproape 6 luni. Noua camera se numeste ATIK 460 EX mono si o inlocuieste pe mai batrana ATIK 314 L+.

Cateva cuvinte despre noua camera: prima impresie care m-a frapat este aceea ca noua camera este mai robusta si mai mare decat ma asteptam sa fie privita doar din poze. Pozele comerciale nu arata camera langa un alt obiect spre comparatie, asa ca atunci cand am luat-o in mana, am avut o surpriza. Nu este grea, nu este excesiv de voluminoasa, dar este clar mai mare decat ma asteptam. Diametrul sau este evident mai mic decat „ciuperca” lui 314, ceea ce o face o buna alegere pentru cei ce folosesc Hyperstar-ul de la STARYZONA.

De obicei cand se intampla ca un astronom sa  faca o achizitie proaspata si mai de valoare, vremea este urata, ca sa ii faca in ciuda. Nu a fost cazul aseara. Am avut o vreme minunata (desi cam rece) si desi eram obosit de la servici, am stat treaz pana la 2:30, incercand sa pun la punct set-up-ul cu noua configuratie. Am facut si niste expuneri si bineinteles am verificat calitatea dark-urilor si a bias-urilor. Camera este impecabila si abia astept sa o pun l;a treaba pentru proiecte serioase. Cu vechea camera incepusem sa simt ca am ajuns la limita si ambitia mea era sa incerc sa fac si un pic de stiinta. Ma atrage sa fac studii la nove/supernove (fotometrie, poate vreo descoperire [ha, ha, ha]), asteroizi (curbe de lumina, recovery), exoplanete (fotometrie, [ha, ha, ha]),  spectrometrie, comete. Bineinteles ca nu am sa neglijez astrofotografia, dar vreau sa ma concentrez pe zona mai tehnica in detrimentul celei artistice.

In cutie…

… in mana mea…

… si la treaba !

Ca sa se implineasca toata lista de achizitii enumerata in 11 septembrie anul trecut (am avut o postare pe blog despre asta), mai lipseste o montura… Cine stie?

Camera de meteori la mine la observator

Ieri am reusit sa termin de montat camera all-sky MOROI-4 (MOROI vine de la Meteorites Orbits Reconstruction by Optical Imaging), camera ce face parte din reteaua nationala cu acelasi nume, ce va permite urmarirea intrarii in atmosfera a meteorilor si a bolizilor precum si masurarea elementelor orbitale ale lor, prin triangulatie. Celelalte camere sunt sau vor fi montate la Bucuresti, Cluj, Timisoara si Hateg. Camera este produsa de Shelyak Instruments (Franta) si este dedicata acestui domeniu de cercetare stiintifica.

Asamblarea suportului camerei –  permite pozitionarea camerei in pozitie corecta, indiferent de tipul de consola si pozitia acesteia, pe care se va instala sistemul.

Bara (consola) mea a fost facuta pana la urma de un prieten ce face balustrade din inox, asa ca arata bine si este „weather-proof” – ca sa ma exprim asa.

Am pozitionat camera langa observator, in cea mai buna pozitie, care sa evite pe cat posibil pomii din imprejurimi si sa avem un orizont cat mai curat, camera avand un camp de 180 de grade.

Vedere de sus.

Camera are un computer dedicat, ce functioneaza non-stop si trimite pe internet in permanenta imaginile luate. Daca sunt evenimente (meteori sau bolizi), imaginile respective sunt stocate si apoi descarcate in serverul care gestioneaza programul principal. In week-end am sa-i fac si primele probe si probabil vom avea si primele imagini la meteori !

L.E.: Am reusit sa dau drumul camerei (era o treaba mult mai simpla decat am crezut eu) asa ca iata o imagine de asta seara (01.10.2017) de pe serverul unde se duc toate imaginile generate de camera.

Un nou observator astronomic privat

Acum cateva zile am fost invitat de prietenul Cristian Popescu, din Otopeni, sa-i vad noul observator, facut cu mana lui, de la zero, inspirat fiind (asa zice el) de povestea observatorului meu. Lucrarea este una de mare calitate si fiindca asa ii sta bine cuiva care invata de la altii, a evitat greselile facute de inaintasi, facand totul bine din prima.

Acoperisul se deschide catre est, asta fiind cea mai potrivita configuratie de ales in curtea sa.

Structura este din lemn placat cu OSB peste care a fost batuta scandura gen lambriu, lacuit, pentru a proteja peretii de la interior de intemperii.

Intrarea da direct in camera calda (cam micuta, ce-i drept), unde se va pune o masa si un calculator de control.

Pilonul este din beton, cu un diametru destul de mare, iar podeaua este din lemn peste care a fost pusa mocheta. Nu exista contact fizic intre podea si pilon, decat prin mocheta, astfel incat sa nu se transmita vibratiile de la mersul in jurul telescopului in vibratii pe poza (fiindca Cristi o sa faca astrofoto – intai la planete si apoi deep-sky).

Luneta din imagine este noua si este un acromat cu raport focal mare, numai buna la planete.

Momentan acoperisul este deschis manual, dar exista o cremaliera montata si un motor care abia asteapta sa fie pus la treaba.

Este o lucrare de mare finete, facuta cu multa raspundere si cu atentie la detalii, care mie imi place tare mult.

Bravo, Cristi ! Asteptam primele poze.

Star-party fierbinte…

Date fiind temperaturile extreme din aceste zile, nu am dorit decat sa stau acasa si sa ma cufund in rezolvarea a tot felul de probleme astronomice – teoretice si practice. Si findca singur nu este foarte amuzant, am invitat doi vechi prieteni astronomi pe la mine – Tavi Blagoi (aka Erwin) si Costin Sprianu (aka mak).

Tavi a venit pe la 3 dupa-amiaza si mak a aparut pe la 7. Oricum, era extrem de cald asa ca pana s-a dus Soarele la culcare, am stat indoor, la racoarea aerului conditionat si am discutat o multime de chestii interesante, dintre care unele le-am si experimentat un pic mai tarziu. Costin a adus cu el un MN – maksutov-newtonian de 150 mm cu optica ruseasca – o optica EXTRAORDINARA, avand focuser Feather-Touch si oglinda principala cu lambda/8, iar Tavi a adus cu el un binoclu foarte tare – Swaroski (fara cristale) si un maksutov-cassegrain de 100 mm.

Dupa ce am admirat indelung MN-ul lui Costin, una din problemele foarte interesante dezbatute, a fost despre colimarea unui astfel de telescop (tinand cont ca am si eu un sistem similar de 190 mm). In calitate de astrofotograf planetar, Costin are mult mai multa experienta in acest topic si mi-a povestit cum face el colimarea pe stea. Astfel am aflat ca ce am facut eu inainte cu steaua mea artificiala era foarte putin din ce trebuia facut sa ca rezultatul investigatiei poate fi diferit de ce mi-am imaginat eu.

In speta, modul de lucru al lui Costin era urmatorul:

1. focus pe stea de m~1…3. Steaua in centrul campului (al senzorului). Luate 1…2000 cadre cu timpul de expunere cel mai mic si gain astfel incat abia sa se distinga inelele Airy. Stack cadre in Autostakkert cu aliniere si rezultatul dus in Photoshop, unde se face stretch cu Levels pana devin evidente inelele Airy.
2. Facem acelasi lucru IN-focus si OUT-focus  si urmarim cum se vad inelele in acest caz.
3. Se repeta procedura pe toate cele 4  colturi ale senzorului, pentru a avea o imagine cat mai corecta asupra calitatii colimarii pe toata suprafata oglinzii principale.

Asa am aflat ca MN-ul meu nu e chiar perfect colimat, dar nu sta nici prea rau. Practic pentru deep-sky sta bine. Daca vreau insa sa pozez performant la planete, probabil ca va trebui sa il recolimez, astfel incat sa am o figura buna la cercurile Airy.

 Discurile Airy in focus. Turbulenta mare nu ne-a ajutat prea mult din pacate.

    Extra focal. Oglinda pare un pic stransa la clemele de la barilet, avand o usoara deformare in triunghi. Ce se vede aici ca deformare are valori de ordinul nanometrilor, dar sunt suficiente ca sa dea o imagine care nu atinge maximul posibil la apertura si corectia respectivului instrument optic.

    Intra focal. Aici inelele de difractie par mai largi in dreapta-jos decat in stanga sus, ceea ce ne duce cu gandul la un usor ne-paralelism intre corector si oglinda, ce duce in final la coma usoara pe una din directii.

Testele nu au fost concludente, dat fiind seeingul foarte prost. Doar am vrut sa vad modul de lucru la o asemenea operatiune, iar cand o sa am timp, iar conditiile meteo vor fi potrivite, am sa refac testele si poate am sa fac si niste reglaje.

A urmat o sesiune astrofoto la obiecte deep-sky cu camera mea CMOS – ASI 174 (care i-a apartinut lui Costin inainte). Am facut expuneri la M57, cate 1000 buc/canal (LRGB) la 1.5 secunde  si cate 100 buc darkuri/canal plus bias-uri (1000). Procesarea facuta dupa reteta lui Emil Kraaikamp (creatorul Autostakkert si prietenul lui Costin)  in care totul se „toaca” cu Autostakkert ne-a dat niste artefacte ciudate, pe directia driftului monturii (am mers neghidat fiindca la 1,5 secunde expunere nu e nevoie de asa ceva). Am sa refact procesarile in „old fashion way”, transformand .ser-urile in serii de .fit cu PIPP si apoi procesand cu MaximDL si Pixinsight, ca sa vedem ce iese…

Intre timp, cat telescopul meu tragea la poze, noi ne-am relocat langa observator la o mica sesiune vizuala, cu cele 2 telescoape ale musafirilor puse pe o monturica azimutala a lui Costin. Am avut ocazia sa compar pe un telescop cu o optica de exceptie, cateva oculare foarte bune, diferentele intre oculare fiind mai  mult decat evidente in acest caz. Concluziile mele se vor transforma in achizitii daca timpul si fondurile vor permite.

Costin a fost la butoane la telescopul meu, unde a invatat rapid procedurile de lucru si am vazut ca i-a facut placere sa faca poze intr-un stil total diferit de modul sau uzual de lucru. A fost o seara chiar foarte reusita si extrem de plina. Ca sa va dati seama, abia pe la 00:30 am avut timp sa desfacem sticla de vin rose adusa de Costin, pana atunci facand o multime de operatii de montaj-demontaj si adaptari la set-up ca sa putem da drumul la expunerile pentru verificarea colimarii… O super- seara!

 

Luna din 1 august

Acum 2 seri, cand am facut pozele la M13, am luat si Luna in vizor, o tinta prea putin vizitata de mine. Am folosit aceeasi camera – ASI174, achizitia fiind facuta prin MN cu un telecentric 5x de la Bresser-Meade. Pentru captura am folosit Firecapture (format .ser) si fiindca am avut cateva serii de cadre cu defecte generate de comunicarea proasta pe alocuri intre camera si computer, a trebuit sa transform filmul in fisiere .png cu PIPP. Apoi stacare cu Autostakkert (25% din total 668 cadre bune generate de PIPP) si deconvolutie cu Registax 6. A durat foarte mult conversia de la .ser la .png (aproape 2 ore), altfel restul a fost destul de simplu.

Zona fotografiata este Mare Imbrium. Craterul mare din stanga este Plato, cel mare din grupul de 3 din dreapta este Arhimede. Cel de sus, cu doua cratere mici la interior, este Cassini. Grupul muntos dintre Cassini si Plato este Montes Alpes (3700 m).

Orientarea camerei nu coincide cu pozitia corecta din atlas, dar sper sa fiu iertat.

Poze deep-sky cu camere planetare

Pentru ca momentan nu mai am o camera CCD pentru poze deep-sky, inaugurez o noua etapa legata de fotografierea acestui gen de obiecte, folosind camere planetare. Momentan mai am in posesie 2 camere – un ZWO ASI 174MM, care este o excelenta camera pentru planete, Soare si Luna si un QHY5L II care este de asemenea o excelenta camera de ghidaj dar si planetara.

Asadar, fiind in „somaj tehnic”, am hotarat sa incep ceva nou. Stiam de incercarile de acest gen facute de persoane cu mai multa expertiza decat mine si am vazut ca rezultatele sunt frumoase, asa incat am zis sa incerc si eu. Primul test de acest gen – cu adevarat serios – l-am facut aseara, tinta fiind M13 din Hercule. Telescopul folosit a fost MN190 (pe care l-am reinstalat pe montura), iar camera a fost ASI-ul. Rezultatul este suma a 115 expuneri neghidate bune din total 150, fiecare expunere de 10 secunde – deci mai putin de 20 de minute per total.

Am facut dark-uri si bias-uri ca si calibrare la imagini (desi e cam greu la o camera fara racire, unde temperatura senzorului variaza mereu). Inainte de asta a trebuit sa instalez driverul ASCOM pentru ASI 174, ca sa pot face expunerile prin MaximDL. Se pot face expuneri si cu FireCapture, care lucreaza nativ cu camera, dar nu stiu sa fac calibrarile prin acel program, pe care l-am folosit doar la Soare, Luna si planete.
Oricum, ca si concluzie, sunt foarte incantat de rezultatul obtinut. Sensibilitatea camerei si rezolutia foarte buna imi lasa impresia ca reuseste performante la fel de bune ca si un CCD. Nu am folosit filtre (urmeaza sa fac si asta) si am sa incerc sa fac si expuneri mai lungi, cand o sa reinstalez pe telescop si OAG-ul.

Ce mi-a placut foarte mult a fost ca am surprins in acest umil timp de achizitie si o mica galaxie de langa roi – IC 4617, care are o magnitudine de 15.2, la o dimensiune unghiulara de 1.2′ x 24″.