Spectroscopia – o noua aventura

Acum cativa ani (destul de multi), un coleg de pasiune – si mai nou si de munca – ma intreba de ce dau atatia bani pe filtre scumpe pentru astrofotografie si nu imi cumpar un filtru simplu spectroscopic (un grating – sau grila de difractie), ca sa fac stiinta. Nu era ce aveam eu in vedere pe atunci, insa intrebarea a ramas undeva in subconstient si a „lucrat” tot timpul de acolo.

Cu circa 2 ani in urma, un alt prieten si coleg de pasiune si de munca, mi-a sugerat ca as putea sa incerc sa fac spectroscopie cu echipamentele pe care le am. In opinia sa (foarte pertinenta dealtfel), spectroscopia ar fi o foarte frumoasa, interesanta si lucrativa sectiune din astronomie. El avea in minte si un proiect (pe care nu am sa il impartasesc pe moment) unde puteam incerca sa facem ceva folosind spectroscopia. Insa cunostiintele mele despre aceasta sectiune a astronomiei erau nule. Un prieten (altul) foarte priceput in spectroscopie, a hotarat sa ni se alature, dar natura obligatiilor sale de servici l-au impiedicat in final sa faca asta. Asa ca a ramas in seama mea sa ma ocup de subiect. Pe scurt – de atunci si pana acum, am reusit sa construiesc 2 spectroscoape – si in postarea de fata am sa va povestesc doar despre unul din ele, pentru care am deja si primele rezultate care mie mi se par spectaculoase.

Fiindca nu aveam bani pentru a cumpara un spectroscop de fabrica si pentru ca totusi am un pic de experienta in a construi lucruri, am inceput sa caut pe net ce proiecte de spectroscoape DIY se gasesc. Atentia mi-a fost atrasa de proiectele lui Christian Buil, un inginer francez care a proiectat astfel de echipamente chiar si pentru telescoapele spatiale. Cel despre care am sa vorbesc acum a fost gandit INITIAL ca spectroscop solar. Ulterior, prin imbunatatiri succesive, acesta a putut fi utilizat si pentru spectroscopie stelara. Numele acestui proiect este Sol’EX (devenit ulterior si Star’EX).

Pentru a fi accesibile in termen de costuri, proiectele lui Christian Buil au fost gandite ca si print-uri 3D, completate ca si optica cu piese produse de companii cu expertiza in domeniu. Sol’EX este un spectrograf clasic, compus dintr-o fanta prin care lumina intra in spectroscop, fanta ce poate fi modificata ca si latime, un set de lentile de intrare, un bloc de ghidare cu o camera dedicata acestui scop, o grila de difractie avand densitati diferite, functie de scopul propus, un tub de iesire catre camera ce inregistreaza spectrele, avand si acesta o lentila iar la final de drum – o camera de rezolutie mare pentru a inregistra spectrele generate.

Acest spectroscop a fost dezvoltat initial ca spectroscop dedicat observatiilor solare si se numea Sol’EX. Pentru ca Soarele are lumina foarte multa, se poate folosi o grila de difractie de rezolutie foarte mare (2400 linii/mm), chiar si asa trebuind ca telescopul sa aiba un filtru la intrare care sa reduca lumina incidenta.

Dezvoltarea ulterioara a proiectului a inclus acel modul de ghidaj ce se observa in imaginea de mai sus, care permite ghidarea dupa o stea – lucru care face ca acest spectroscop sa fie utilizabil si pentru observatii stelare. Functie de densitatea de linii a grilei de difractie si de latimea fantei de intrare, rezolutia poate varia si astfel se pot face spectre si la stele, care au putina lumina de dat pentru a fi utilizata in spectroscopie.

Ca idee, cu astfel de spectroscoape se pot face spectre la stele cu magnitudinea de maxim 7…9. Dar tinand cont ca sunt totusi o multime aceste stele, nu cred ca e o problema prea mare.

Si in continuare am sa prezint o imagine a Soarelui facuta de mine folosind spectroscopul de mai sus ca si spectro-heliograf, imagine in lungimea de unda a hidrogenului alpha (Ha) care prezinta situatia atmosferei solare intre o si 3…4000 km inaltime, unde se pot vedea eruptiile, protuberantele si toate elementele ce dau volum suprafetei solare. Imaginea este luata in 6 iunie 2024.

Pentru a intelege mai bine cum functioneaza spectro-helioscopia, vedeti link-ul asta: https://espace-infini.fr/en/first-implementation/

Numele meu e scris in stele

Titlul de mai sus este un pic auto-ironic, dar contine o doza de adevar. Incepand din 3 noiembrie 2025, unul dintre asteroizii descoperiti de EURONEAR, reteaua europeana de descoperire si studiere a asteroizilor potential periculosi – un proiect european dezvoltat de doi astronomi romani, Ovidiu Vaduvescu si Mirel Birlan – imi poarta numele.

Datorez aceasta onoare prietenului meu, dr. Ovidiu Vaduvescu, care a dorit sa denumeasca unul din asteroizi, descoperit in 2014 si denumit pana atunci 783129 sau 2014 OS442, cu numele meu – Danescu.

Acest asteroid avand un diametru de 1,6 km si o inclinare fata de planul eclipticii de doar 11 grade, face parte din centura principala de asteroizi si este situat intre Marte si Jupiter. Cateva date despre el sunt prezentate in imaginile de mai jos.

Cu ocazia asta vreau sa revigorez blogul meu astronomic, fiindca nu am mai postat nimic aici de mai mult de 2 ani si nu pot sa spun ca am stat degeaba in acest timp. O sa incerc sa pun cumva datele pierdute intr-o oarecare ordine cronologica, ca sa aiba sens povestea. Doar acest post respecta timingul, fiind ca sa zic asa – „la zi”.

Ocultatia Luna-Venus din 9 noiembrie 2023

In data de 9 noiembrie 2023, ora 12:18 (ora Romaniei) a avut loc o ocultatie a planetei Venus de catre Luna. Fenomenul a avut cateva particularitati: 

1. A avut loc in timpul zilei, ceea ce a facut ca si conditiile de observare / fotografiere sa nu fie cele mai bune. Datorita luminii diurne, contrastul Lunii, aflata in ultimul patrar pe cerul zilei, a fost destul de scazut.

2. Luminozitatea planetei Venus a fost mai intensa decat cea a Lunii, ceea ce a facut ca Venus sa fie extrem de stralucitor in camera astrofoto comparativ cu suprafata alaturata a Lunii. A fost nevoie ca timpul de expunere al camerei sa fie redus la 0.003 secunde ca sa se poata obtine o imagine a planetei Venus care sa nu fie super-saturata si Luna sa fie totusi vizibila in filmare.

3.  Din locul de unde am efectuat observatiile (cupola solara a Observatorului Astronomic al Academiei Romane) am putut observa cu relativa usurinta intrarea discului planetei Venus in spatele Lunii insa iesirea din spatele Lunii nu a mai fost observata intrucat Luna a coborat destul de mult si s-a ascuns dupa ramurile unor copaci din parc. Asadar, nu am putut face si filmul iesirii planetei de dupa discul lunar.

Observatiile au fost facute folosind luneta Zeiss de 120 mm F/15, camera ATIK 460 MM, softul de achizitie si preprocesare – MaximDL.

Expunerile din care a fost facut filmul de mai jos au avut 0.003 secunde, asa cum am spus, iar pentru calibrare am folosit bias si flat facut pe fondul cerului (care apropo – a fost mai curat ca niciodata). Distanta intre expuneri a fost de circa 17 secunde la inceputul filmului si de 7 secunde catre sfarsit, cand am incercat sa prind ingress-ul cat mai in detaliu (timpii includ si download-ul imaginii din camera in computer) .

Mai jos am incercat sa obtin o imagine cat de cat clara cu Luna IMPREUNA cu Venus, folosind o procedura de HDR (High Dynamic Range) din PixInsight. Deoarece m-am focusat in primul rand pe a face acest film dintr-o succesiune de imagini statice, nu am avut timpul necesar sa fac macar 2 poze cu timpi de expunere diferiti astfel incat sa fac un HDR clasic, prin compunerea celor 2 imagini. Astfel ca a fost un pic mai migalos sa fac imaginea urmatoare iar rezultatele nu sunt extraordinare, dar macar am incercat…

AR13014 – tehnici noi de procesare

Vremea rea si noroasa are si ea rolul ei, chiar daca tanjim dupa Soare si stele.
Astfel de pauze pot fi folosite constructiv in a face exercitii de prelucrare ale imaginilor.
Plecand de la acest considerent, am zis sa incerc sa explorez indeaproape cateva noi optiuni de procesare ale imaginilor si sa intru in detalii noi la programele vechi si binecunoscute. Iar rezultatele par a fi foarte incurajatoare…

Am avut la dispozitie niste imagini mai vechi facute in lumina alba (WL) la AR13014, facute cu ASI 174MM cu o luneta F/15. Am folosit 1001 imagini (.fit), iar secventa de procesare veche, cuprindea selectarea si stacking-ul imaginilor cu Autostakkert, un pic de wavelets cu Registax si ceva curbe si poate un pic de Unsharp Mask in Photoshop. Asa sunt procesate prima si a doua imagine din serie.

Catre la ultimele imagini, am introdus in secventa de procesare un program nou aparut (cel putin este nou pentru mine) – ImPPG, care face deconvolutie prin metoda Lucy-Richardson aproape instant. Asta scoate in evidenta detaliile foarte mici care apar astfel cu usurinta in imaginea finala. Si in plus, am reusit sa folosesc Autostakkert cu parametrii setati mult mai corect si mai bine decat o faceam initial, incepand sa inteleg cum functioneaza comenzile pe acolo. La final un Smart Sharpen si Levels in Photoshop si iata!…

Versiunea finala de procesare

Diferentele sunt foarte mari si m-au surprins mult si pe mine. Este un motiv bun sa iau la reprocesat imagini mai vechi, care iata – au potential urias, neexploatat. datele sunt acolo – trebuie doar aduse la suprafata.

Diferentele intre prima si ultima versiune – miscati sliderul pentru a vedea despre ce este vorba

Am pus „tunurile” pe Soare !

Proiectul acesta a fost amanat multa vreme, din lipsa de fonduri. Insa la finalul anului trecut, s-au aliniat astrele si cumva s-a reusit directionare unor sume de bani semnificative si catre noi, solaristii.

Asadar, am reusit sa cumparam 3 lunete Vixen de 103 mm F/7.7, 2 camere ASI 533MM si un ATIK APX60 mono, 1 filtru Ha 0.3A research grade de la Daystar, 1 filtru CaK de la Lunt, 1 prisma Herschel de 2″ cu toate accesoriile necesare pe langa ele, 3 focusere motorizate pentru lunete, de la Baader (Diamon Steeltrack RT), un Seletek DRAGONFLY si un Seletek ARMADILO (pentru automatizarile de pe langa tot acest set-up) si o multime de alte maruntisuri. Am primit si o montura premium, o ASA DDM85 – nu noua, dar foarte buna si am purces la treaba.

Impreuna cu Tavi – colegul si prietenul meu – am inceput sa asamblam sistemul ce va fi in ultima instanta amplasat la Berthlot – langa Hateg – si va fi operat remote din Bucuresti sau de unde este nevoie. Cele 3 lunete au fost montate impreuna in configuratia din imagini, fiecare din ele avand propria camera si propriul filtru, astfel incat sa putem face observatiile in paralel, atunci cand vremea o permite. Camarele sunt de ultima generatie, cu senzor back-iluminated, eficienta cuantica foarte mare si read-noise foarte mic, viteza mare de descarcare a imaginilor. Asta le face susceptibile de a fi folosite in tehnica de lucky-imaging, ceea ce ne va permite sa ne creasca mult calitatea imaginilor obtinute. Montura este de asemenea foarte precisa si este un motiv in plus sa avem toate atuurile ca sa avem in viitor imagini utilizabile stiintific la cel mai inalt nivel.

Stanga – CaK, centru – Ha, dreapta – prisma Herschel (WL)

Ieri am facut primele teste ale set-up-ului instalat provizoriu pe un pilon in curtea Institutului, ca sa putem vedea cum functioneaza elementele constitutive, individual si impreuna. Am facut imagini doar in lumina vizibila si CaK, filtrul Ha neputand sa il punem momentan in functiune fiindca nu am avut la indemana un suport pentru filtrul ERF de apartura, care se pune pe luneta de Ha la intrarea in obiectiv. I-am facut insa repede o schita pe un soft CAD si l-am dat sa il printam 3D pe una din imprimante si speram ca luni sa avem posibilitatea (daca nu sunt nori) sa testam si aceasta luneta cu filtrul aferent. Momentan, imaginile in lumina alba si in CaK sunt foarte frumoase si personal, sunt extrem de incantat de rezultate pana acum. Abia astept sa le punem in cupola unde vor face imagini pentru noi, remote fiind.

Soarele in 24.03.2023, filtrul CaK, ASI 533MM

Soarele in 24.03.2023, white light (prisma Herschel), ASI 533MM

Testele facute ne-au aratat ce mai avem de facut (unele chestii erau evidente de la bun inceput). Trebuiesc aliniate lunetele intre ele, astfel incat sa aiba exact aceeasi directie de vizare (paralelismul axelor). Trebuiesc rotite camerele astfel incat sa avem exact aceeasi pozitie a detaliilor pe discul solar, in toate 3 imaginile. Trebuie sa facem niste capace tuturor lunetelor, capace motorizate, care sa protejeze obiectivele de praf cand set-up-ul nu este utilizat. Trebuie sa facem o protectie filtrului Ha care sa il protejeze de ger pe timp de iarna si sa il ajute sa isi mentina temperatura la care opereaza in mod normal. si altele…

Oricum, se anunta o perioada interesanta si frumoasa. Pace sa fie…

Ceva interesant s-a intamplat pe Soare

La inceputul saptamanii acestea, mai exact pe 13 martie, am surprins pe Soare un eveniment foarte spectaculos. Un filament de pe discul solar, observat in linia H-alpha cu filtrul de 0.3 Angstromi printr-o luneta Zeiss de 80 mm (F/15) s-a rupt si la baza lui s-a produs ulterior o eruptie. Eruptia nu a fost puternica, dar a fost semnificativa (clasa C3.1). Interesant este ca eruptia nu a fost asociata nici unei regiuni active, toate regiunile active fiind indepartate de zona respectiva.

Am reusit sa fac un film care prezinta succesiunea evenimentelor, film alcatuit din 95 de expuneri facute la un interval de aproximativ 90 secunde. Stabilizarea imaginilor am facut-o software (montura pe care este pus set-up-ul solar este veche si nu are tracking stabil).

Eruptia a fost observata si din satelitii care monitorizeaza Soarele – aici

O eruptie solara surprisa in august

In 16 august 2022, in timp ce faceam expuneri sinoptice (full-disk) la Soare in H-alpha, am surprins un fenomen spectaculos la una din regiunile active prezente in acel moment pe Soare. Este vorba de regiunea activa AR-13078, a a carei prezenta a inceput in 10 august ca si o pata solara unica, undeva in emisfera sudica a Soarelui (S22E44) si care a disparut de pe discul solar in data de 21 august. In acest interval de timp, aceasta regiune activa a fost una dintre cele mai dinamice din actualul ciclu solar, care a inceput nu demult, chiar daca nu a dat cele mai puternice eruptii de pana acum. Insa numarul acestora a fost mare, inregistrandu-se 17 eruptii de clasa B, 59 de clasa C si 10 de clasa M.

Eruptia surprinsa a fost destul de mare, fiind de clasa M 5.08. Cele mai puternice eruptii sunt cele de clasa X si scara de magnitudine a lor este logaritmica, asa incat este o mare diferenta de la o treapta la alta. Mai jos este prezentat un grafic al intensitatii unei eruptii precedente, in care se vede pe axa Y scala logaritmica a claselor de eruptie si un tabel cu energia asociata fiecarei clase de eruptie si efectele lor colaterale.

Expunerile facute s-au situat in intervalul orar 9:33-11:36 si am avut la dispozitie 99 de expuneri la un interval de un minut si 10 secunde intre ele. Eruptia a inceput cam pe la jumatatea intervalului. Filmul intregului fenomen este redat in clipul de mai jos.

Un film scurt cu cele mai bune imagini din timpul eruptiei, in care s-a facut zoom pe zona eruptiei si care au fost colorate pentru un contrast mult mai bun, este redat mai jos:

Un nou set-up ultraportabil

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat ceva aici, probleme personale tinandu-ma departe de pasiunea mea pentru astronomie foarte multa vreme. Dar asa cum se stie, „The Empire Strikes Back”, asa ca am reinceput activitatea astronomica prin cateva schimbari .

Asa cum se stie, Skywatcher a scos pe piata o montura noua, mica si ultraportabila, succesoarea reputatei Star Adventurer (una dintre primele astfel de monturi scoase pe piata si cu siguranta cea mai populara). Aceasta este Star Adventurer GTi. Diferenta majora intre aceasta din urma si predecesoarea ei este faptul ca GTi are servo-motoare pe ambele axe (RA si DEC), ceea ce este – cel putin pentru mine, ca si astrofotograf – o diferenta enorma. In plus, montura poate fi controlata prin WI-FI diun telefon sau tableta si prin cablu USB din computer, ceea ce o face foarte versatila.

Intentia mea era, la un moment dat, sa modific montura similara pe care o aveam de la iOptron (Sky Scanner Pro) in asa fel incat sa o fac sa aiba motorizare si pe DEC, folosind proiectul On Step pentru asta. Doar ca asa cum spuneam, am avut un an foarte greu si toate planurile au fost amanate mult, asa incat aparitia acestei noi monturi pe piata a facut sa aprinda in mine scanteia pentru un nou upgrade.

Si cum o nenorocire nu vine niciodate singura, un bun prieten astronom, a scos la vanzare o luneta superba, pe care pusesem timid un ochi, de multa vreme si anume un „Red Cat” de la William Optics si evident ca nu am scapat aceasta ocazie. Red Cat-ul este un apocromat autentic, cu un camp generos (aproape 3 x 3 grade cu camera pe care o sa o folosesc impreuna cu ea) si formula optica Petzval (4 elemente optice in 3 grupuri). Cele doua (montura si luneta) formeaza un set-up extrem de interesant si abia astept sa vad primele rezultate.

Deocamdata am facut niste teste, niste adaptari mecanice si incerc sa ma obisnuiesc cu softul de control al monturii. Ceea ce este foarte interesant este faptul ca am reusit sa conectez montura la MaximDL prin EQMOD si asta mi se pare chiar cel mai tare!

Oricum, testele sunt in desfasurare si doar vremea rea ma impiedica sa fac progrese mai rapide si sa pun aici ceva rezultate.

Deocamdata cateva poze cu noul set-up si o comparatie intre FOV-ul pentru RedCat+ASI ZWO 533MC si EQUINOX-ul de 80mm impreuna cu aceeasi camera.

 

 

Un alt fel de Iris nebula

Am avut o slabiciune pentru aceasta nebuloasa frumoasa, aflata dealtfel in zona circumpolara la latitudinea noastra (deci vizibila tot anul) si pe care nu am fotografiat-o pana de curand. In vara am facut primele poze la Iris cu set-up-ul portabil, folosind ca si camera ASi 533 (color). Dar conditiile de focus nu au fost grozave si poza nu a iesit cum as fi vrut.

Asa incat am dorit sa o reiau, de data asta din observator, prin telescopul mare, folosind insa aceeasi camera. Poza este o insumare a 41 de imagini individuale a cate 300 s fiecare (camerele CMOS merg mai bine cu expuneri mai scurte, stacate apoi si cred ca este un lucru foarte bun acesta). Achizitie, debayering, calibrare cu dark, flat si bias precum si stack – MAXIM DL. Apoi background neutralization, Calibrare Fotometrica a culorilor, Automatic background extraction, SCNR (pentru reducerea verdelui), Multiscale Median Transform – in PixInsight. Si la final, un pic de contrast si inca ceva reducere a zgomotului – in StarTools. Am pus langa si poza facuta in vara, pentru a evidentia mai bine diferentele.

Iris nebula – ASI 533 MC, telescop MN190, montura EQ6 belt-drive

Iris nebula – ASI 533 MC, luneta Bresser 66/400, montura iOptron SkyGuider Pro

Poze vechi, teste si procesari recente

Anul acesta a fost atipic si din punct de vedere astronomic, cel putin pentru mine. Am plecat de la asteptari mari si oarece investitii in echipament si rezultatele s-au lasat asteptate. Timpul pare ca s-a contractat si nu am reusit sa ma tin de pasiunea asta pe cat as fi vrut de mult. Cel mai mult am stagnat la capitolul prelucrarilor de imagini, unde este nevoie de o stare de spirit potrivita, rabdare si ceva timp liber. Nu am avut de nici unele… Norocul a fost ca am facut totusi achizitii de imagini, facand teste cu echipamentele noi dar si cu cele mai vechi, astfel incat datele s-au acumulat, astepand o zodie prielnica in a fi prelucrate.

Ocazia s-a ivit in acest week-end, cand l-am avut in vizita la mine pe bunul meu prieten Matei Conovici, astronom si el, cu state vechi in domeniu. Au fost doua nopti perfecte (vreme, companie, spor in treaba, mancare si vin) si am reusit sa ma deblochez din situatia in care ma aflam.

Asadar, incepand cu ziua de vineri si terminand cu cea de azi, am reusit sa fac un mic tur de forta si am prelucrat o mare parte din ce aveam strans. Mai am destule date si o sa le vina si lor vremea in curand. Deci iata rezultatele:

1. Andromeda (M31). Locatie – Runcu (jud. Dambovita, 950 m altitudine). Luna iulie. Am folosit pentru achizitie montura usoara – iOptron SkyGuider. Punerea in pol facuta cu Polemaster, ghidaj (doar pe RA) cu o luneta de 50/180 SV-Bony avand ca si camera de ghidaj (in lipsa de altceva) pe ASI 174 MM. Luneta principala – Omegon 66/400. Camera folosita – ASI ZWO 533MC (CMOS color, 3008×3008 pixeli, ultrasensibila, fara amp-glow). Rezultatul este suma a 25x120s + 3x240s. Cerul bun a ajutat foarte mult. Calibrarile, debayerarea si stack-ul in MaximDL, restul in PixInsight. O tusa finala de scos culoarea albastruie a stelelor in Photoshop. Am constatat cu aceasta ocazie a fost ca luneta necesita corectie de camp (am un corector-reducator bun pentru ea, dar e un pic cam greu) si ca ar fi foarte bine sa pun un focuser motorizat la luneta.

M31 – Andromeda

2. Iris nebula (NGC 7023), constelatia Cefeu. Locatie – Runcu, luna iulie (aceeasi noapte in care am pozat si Andromeda). O nebuloasa intunecata destul de vizibila, din zona circumpolara. Incepusem expunerile de acasa, dar cerul la mine s-a stricat mult de cand cu iluminatul cu LED si asta este si motivul pentru care am migrat pe un set-up usor, care sa poata fi purtat cu usurinta in zone mai intunecate. Asa ca pentru poza asta nu am pastrat decat expunerile de la munte, care au fost 8x300s + 23x180s. Am folosit aceleasi instrumente hard si soft ca si cele de la Andromeda, cu mentiunea ca am micsorat un pic stelele in StarTools si am corectat tot din soft alungirea stelelor catre colturi, datorata curburii campului la luneta. Cred ca un focus mai bine facut ar fi fost binevenit.

NGC 7023 – Iris nebula

3. M42 – Marea Nebuloasa din Orion – cea mai luminoasa nebuloasa, vizibila si cu ochiul liber din emisfera nordica (ea este in emisfera sudica cereasca, dar se vede si de la noi). O poza (de fapt doua – fiindca am folosit doua rutine diferite un pic de HDR – High Dynamic Range) facute asta primavara, cu camera color ASI 533. Set-up-ul a fost exact acelasi ca cel folosit la imaginile anterioare – doar ca au fost facute de acasa – nu de la munte. Nu am folosit filtrul dual-narrowband primit odata cu camera ci am capturat lumina bruta, nefiltrata. Rezultatul l-am obtinut facand stack separat la expunerile urmatoare: 37×5 sec, 26×60 sec, 17×180 sec si 16×240 sec. Pentru HDR am folosit rutuna din PixInsight de HDR Multiscale, la care am folosit odata 8 layere si alta data 9 layere. Diferentele sunt evidente. Alte incercari de a schimba numarul de layere nu au dat rezultate multumitoare, asa ca le-am pastrat doar pe acestea.

M42 – 8 layers

M42 – 9 layers

4. NGC 6888 – Crescent nebula. Locatie – acasa. 2 poze facute cu doua instrumente diferite. Prima poza facuta pe 23 august de la mine din curte, folosind montura mica iOptron Skyguider si camera color ASI ZWO 533MC, la care am atasat de asta data filtrul dual-narrowband primit odata cu camera. Pozele facute fara filtru abia scoteau in evidenta un pic din forma nebuloasei, semnalul fiind extrem de slab. Dupa ce am pus filtrul respectiv, rezultatul s-a schimbat radical, asa cum se vede. Filtrul acesta merita incercat pe tinte si mai dificile, dar de undeva unde cerul este mai permisiv. La mine a ajuns la Bortle 6 cred… Rezultatul este suma a 12 expuneri a cate 240 sec (4 minute), deci sub o ora cu totul (foarte putin timp pentru o imagine foarte buna).

NGC 6888 – ASI ZWO 533 color, luneta apo 66/400, iOptron SkyGuider

A doua imagine, la aceeasi nebuloasa, facuta insa prin telescopul mare din observator. Telescop MN190 pe montura EQ6 belt-drive, camera ATIK 460EX mono, filtre H-alpha si OIII de la Astrodon (5nm). Imaginea este rezultatul a 55×240 sec in Ha si 58×240 sec in OIII, bin 2×2. Calibrare si stack in Maxim, restul in Pix si un pic de tuse de final in Startools.

NGC 6888 – ATIK 460 mono, telescop 190/1000, Skywatcher EQ6 / curele

5. Pacman nebula ( NGC 281), aflata in constelatia Casiopeia. Zilele astea se afla foarte aproape de zenit si am zis sa profit sa pozez, folosind de data asta toate filtrele narrowband din dotare (Ha si OIII de la Astrodon si SII de la Baader).
Captura este „calda” inca, aseara facand inca vreo 15 cadre in SII. Rezultatul este suma a 28×300 sec in Ha, 50×300 sec in OIII si 41×300 sec in SII, toate la bin 2×2. Asignarea culorilor a fost clasica pentru paleta Hubble – R=SII, G=Ha, B=OIII. Calibrare cu dark, flat si bias si stack in Maxim, aliniere stele, deconvolutie, denoise si alte multe in PixInsight, un pic de corectie estetica in Photoshop. Imaginile sunt luate din observator cu MN190 si ATIK460 EX. Sunt 2 variante de culoare fiindca la un moment dat, dupa ce am facut Dynamic background extraction (DBE), ceva s-a schimbat in paleta de culori.

O mentiune speciala as vrea sa o fac pentru noua mea piesa de echipament, un computer dedicat pentru astrofoto, de la PRIMALUCELAB, numit Eagle. Este un computer avand W10, poate avea propria retea wireless, porturi de alimentare comandate din soft, porturi USB care pot fi resetate remote, ce pot fi conectate la toate device-urile de pe telescop, astfel incat de la telescop sa plece un singur cablu – cel de alimentare. Totul se petrece „inside”, computerul are SSD si poate sustine local orice soft de captura, ghidaj, prelucrare precum si o cantitate uriasa de date. Eu l-am luat special pentru set-up-ul meu ultraportabil, astfel incat atunci cand sunt undeva la munte, sa pot sta la cadura in masina si sa controlez complet ce se intampla cu telescopul. Daca montura permitea si go-to, computerul ar fi fost folosit la intreaga sa putere.

EAGLE de la Primalucelab, generatia 3

Set-up-ul portabil si autonom (!)

(erata – dintr-o eroare tehnica generata de interfata noua a site-ului wordpress, primele 2 imagini au fost blurate initial. Acum sper ca este bine.)

M42 prin set-up-ul ultra-usor

Profitand de vremea relativ frumoasa de la mijlocul lunii martie, am scos la teste montura mea cea noua, sosita de la reparatie in garantie din UK. O piesa nestransa bine in montura a generat un joc mare in RA, dar cum montura era in garantie, am trimis-o la FLO, care a facut toate demersurile sa primesc montura inapoi in stare ok, fara un cent cheltuit de mine. FLO (First Light Optics) nu se dezic de renumele pe care il au, privitor la seriozitate.

Asadar, poza de mai jos este incercarea de prelucrare la M42 folosind HDR – High Dynamic Range  (cred ca M42 este singura nebuloasa care necesita o astfel de abordare, pe aici pe la noi, in emisfera nordica).

Am avut deci ca punct de plecare imaginile facute in 17 martie a.c., folosind monturica iOptron Skyguider Pro, noua prisma ecuatoriala de la Vixen pentru aceasta montura (o sa fac un mic review la aceasta prisma ecuatoriala, fiindca este chiar o piesa de echipament exceptionala), luneta Omegon de 66 mm si camera ATIK 460EX. Punerea in pol am facut-o cu camera PoleMaster, careia i-am facut o adaptare prin care o pot muta cu usurinta de la o montura la alta. Toate pozele au fost facute fara ghidaj (bine, unele nu ar fi avut nevoie de ghidaj oricum), dupa cum urmeaza: 99 x 1 sec, 48 x 10 sec si 28 x 60 sec.

Am pus mai jos rezultatul prelucrarilor, folosind urmatorul workflow:
– achizitie, calibrare cu dark, flat, bias si stack individual pe acelasi timp de expunere (1s, 10s, 60s) – MaximDL
– aliniere pe stele pentru cele 3 cadre de 1, 10 si 60sec , HDR Compozition, Histogram Transformation si HDR Multiscale Transform – PixInsight
– Contrast, Deconvolutie, Sharpening, Denoise – StarTools

A fost destul de pretentioasa si laborioasa prelucrarea urmand toti acesti pasi si nu a fost singura varianta de prelucrare, dar a fost cu siguranta cea mai buna.

Poza finala.

 

Pozele de la care s-a plecat in procesarea HDR.

HDR  (sau High Dynamic Range) este o modalitate de prelucrare a imaginilor astfel incat sa se surprinda detalii si din cele mai luminate si din cele mai intunecate elemente ale subiectului pozat. Se face folosind poze cu timpi de expunere diferiti.  Expunerile scurte, „vad” detaliile din centrul foarte puternic iluminat. Cele lungi, vad detaliile din zonele externe, cu putina iluminare si putin contrast. Prin acest HDR se combina astfel cele 3 (in cazul de fata) imagini astfel incat sa se vada bine si ce e in centrul puternic iluminat si ce e in periferia slab iluminata.

Set-up-ul folosit este cel din poza de mai jos. Mi-a sosit si luneta de ghidare de la SV-BONY astfel incat in foarte scurt timp am sa pot face si ghidaj pe RA cu montura asta si sper ca sa obtin expuneri de minim 3 minute la o focala de 400 mm cat are luneta mea din poza.

 

A doua piesa – al doilea review – ASi ZWO 533 MC

A doua piesa din lista mea de 4 elemente pe care le doream achizitionate cat mai repede si in integralitate, era o camera color. De ce color? Pai in primul rand, imi doream asa ceva demult. Comoditatea de a face poze color la galaxii sau (mai ales) la comete, pentru a scoate in evidenta culorile respectivelor obiecte, fara a ma chinui cu calibrarea de culoare pe stele G2V sau pentru expuneri ultrarapide (la comete) pe fiecare canal de culoare , m-au facut sa aleg o camera de acest gen. De asemenea, evenimentele tranziente (ca de exemplu eclipsele de Luna sau Soare, tranzitele peste discul Lunii sau Soarelui) necesita pentru acuratete ca sa aiba si culoare. Acest lucru nu se poate obtine cu o camera mono, fiindca nu este timp de schimbat filtre la astfel de evenimente.

Pierderea de rezolutie si sensibilitate datorata matricii Bayer nu este o problema prea mare la camera aleasa de mine, fiindca aceasta are un senzor back-iluminated, mult mai sensibil decat senzorii CMOS normali, iar procesarea moderna, in special cea cu algoritmul VNG (Variable Number Gradients) face ca pierderea de rezolutie prin interpolare sa fie neglijabila. In plus, acest senzor NU ARE amp-glow – amp-glow-ul fiind o problema intalnita la aproape toate camerele CMOS curente.

Senzor CMOS „normal” si „back-iluminated”. Lumina captata de ultimul este mult superioara primului.

Senzor cu amp-glow si senzorul lui ASI 533MC, fara amp-glow (2 dark-uri spre comparatie)

 

Asadar, am comandat aceasta camera la sfarsit de noiembrie, fiind printre primii clienti care au dorit-o. In plus, cei care comandau camera pana la 01 decembrie, primeau cadou si un filtru dual-narrow band (Ha-OIII) cu care se pot face poze la nebuloase chiar si din zone poluate luminos, cu camere de acest tip (color). Tentatia a fost prea mare…

Camera a fost expediata spre RO pe 16 decembrie si a ajuns in tara pe 18 decembrie. De aici a inceput epopeea DHL, care prin incompetenta lor (ei lucrau doar in „echipa”, asa incat ce facea unul intr-o zi, al doilea habar nu avea ce s-a facut a doua zi) au facut sa imi parvina camera abia  pe 21 ianuarie…

Asadar, cu camera in mana, am facut prima inspectie vizuala.

Ce pot spune, este ca ZWO este o firma chinezeasca de top! Totul este facut, impachetat si controlat la mare arta! Am fost profund impresionat de calitatea produsului in ansamblu. As zice ca este ca un „Ferrari” chinezesc in domeniul astro.

Am pus repede camera pe cea mai mica luneta pe care o am si impreuna, am pus tot ansamblul pe montura iOptron SkyGuider, ca o mica avant-premiera la set-up-ul de eclipsa. Greutatea totala a ansamblului nici macar nu se apropia de greutatea maxima suportata de montura, asa ca iata cum va arata set-up-ul meu de la Lisa de anul acesta.

 

Am avut curiozitatea sa pun cele 2 camere „rosii” side-by-side, ca sa am o comparatie.

Greutatea lor  nu difera mult (400 gr ATIK, 470 gr ASI), doar sectiunea lui ASI este mai mare decat cea de la ATIK. ASI are o gaselnita foarte interesanta si utila – un port USB2 in care se pot introduce cateva device-uri ce se doresc conectate la computer mai apoi, doar prin cablul USB3 al camerei. Este o imbunatatire notabila in sensul unui management mai bun al cablurilor, doar un singur cablu mergand catre computer in acest caz. Un alt motiv important pentru care am ales aceasta camera (pe langa senzorul foarte sensibil si lipsa amp-glow-ului), a fost si faptul ca ADC-ul este pe 14 biti, mai mare decat la marea majoritate a camerelor CMOS, care sunt in general pe 12 biti.  Dimensiunea pixelului este de 4.54 microni la ATIK si de 3.76 microni la ASI. Campul vizual prin acelasi tren optic (Omegon 66/400) si cele 2 camere este aproape identic, doar rezolutia unghiulara fiind diferita, datorita marimii pixelilor.

Rezolutia unghiulara pentru acest set-up este mai buna in combinatia ce foloseste camera color, dupa cum se vede mai jos:

 

Filtrul dual narrow-band:

Filtrul dual-narrow-band primit este marcat ca fiind ZWO, dar stiu sigur ca nu este facut de ei. Imi scapa acum denumirea producatorului, sunt tot chinezi (evident) si sunt destul de buni in domeniu. Testele ce vor urma vor arata cat de bune sunt.

Primele achizitii si poze facute cu ASI ZWO 533 le-am facut la sfarsit de ianuarie – inceput de februarie, la M81. Rezultatul de mai sus este suma a 50 de expuneri a cate 300 sec, facute prin telescopul din observator – MN190 / EQ6 belt-drive. Cadrele au fost pre-procesate in MaximDL (calibrare cu dark – bias – flat), debayerate tot in Maxim, aliniate si stack-ate tot in MaximDL si procesate in Maxim si StarTools. Am sa incerc si alte solutii de procesare (de exemplu pre-procesare in DSS si post-procesare in PixInsight) si pe masura ce am sa le fac, o sa updatez acest topic.

Una peste alta, achizitia se dovedeste foarte inspirata si abia astept sa o folosesc intens!

L.E. : A doua tinta galactica, facuta cu aceasta camera – NGC 4565 (Needle galaxy). Rezultatul este suma a 32 de expuneri a cate 5 minute fiecare, procesate absolut identic ca mai inainte.

Camera asta imi place mult.

 

 

Cateva poze la Luna, uitate prin sertare

Zilele astea am vrut sa fac curatenie in observator dar si in calculatoare. Multa informatie stransa de-a lungul timpului, multe imagini neprocesate. Asadar am zis sa le procesez si sa raman doar cu ce e mai bun din ele.

Am inceput cu Luna. Asadar, avem niste imagini cu Luna, pozata in diverse ipostaze si la diverse date, dar si cu diverse tehnici (cu camera planetara ca si .ser si apoi prelucrata in Autostakkert si Registax sau poze facute cu Atik ca si imagini .fits, procesate apoi folosind functiile din Maxim – pe care le redescopar cu mare placere acum).

Luna din 09 nov. 2019, achizitie ASI ZWO 174 mono, stack Autostakkert, convolutie Registax6, diverse filtre MaximDL

Luna din 17 martie 2019, stack din 219 imagini, achizitie ATIK 460 EX, diverse filtre MaximDL

Luna din 15 ianuarie 2019, stack 80 buc, achizitie ATIK 460 EX, diverse filtre MaximDL

Luna din 10 martie 2019, stack din 105 imagini, achizitie ATIK 460 EX, diverse filtre MaximDL

Luna din 19 sept 2018, stack din 70 imagini bin2, achizitie ATIK 460 EX, diverse filtre MaximDL

Prima cometa a iernii – C/2017 T2 Panstarrs

In noaptea de 15 decembrie, am stat la observator si am cautat o tinta facila, care sa nu imi rapeasca mult timp cu achizitii pretentioase si lungi, dar care sa fie totusi interesanta. Asa ca am gasit aceasta cometa, care era printre cele mai luminoase pe cer si datorita apropierii de noi – cea mai rapida (cel putin aparent).

Expunerile au fost facute cu filtrul L, cate 60 sec fiecare expunere, cu timpi intermediari de 120 sec intre expuneri, ca sa evidentiez mai bine miscarea cometei. Norii mi-au intrerupt treaba pe la miezul noptii, asa ca filmul este destul de scurt. Calibrarea a fost facuta doar cu flat-uri.

Prima piesa – primul review – iOptron SkyGuider Pro

Astazi a sosit prima piesa din puzzle-ul pe care il doresc constituit in vederea eclipsei din America de Sud. Asa cum spuneam, faptul de a fi intrat in povestea aceasta a monturilor ultra-portabile prin Astrotrac-ul meu mioritic, a deschis o apetenta pentru acest tip de instrumente, extrem de versatile, cu performante din ce in ce mai bune, ce permit timpi de expunere suficienti de mari la intrumente cu focala scurta. In plus, camerele CCD sau CMOS actuale au devenit extrem de sensibile si nu este nevoie de timpi uriasi de expunere pentru a obtine ceva extraordinar. Un stack facut din suficient de multe expuneri de 4…5 minute fiecare, poate genera in aceste conditii o imagine finala spectaculoasa. Nu mai vorbesc despre faptul ca am (re)castigat mobilitatea pierduta ca astrofotograf, de cand am construit observatorul si pot sa am un astfel de set-up la mine in masina oricand, gata oricand de pozat la cer negru in peregrinarile mele prin tara si prin lume.

Deci prima piesa din poveste a sosit – iOptron SkyGuider Pro. Am cumparat montura din Anglia, de la First Light Optics (FLO) si a sosit in cam o saptamana de la comanda facuta on-line.

Cutia din poza a venit intr-o alta cutie, mai mare, plina cu „pufuleti” din spuma si infoliata intr-o folie cu bule, astfel incat nici un curier furios sa nu o strice prea usor.

In aceasta cutie, tot echipamentul era protejat inca odata de spuma taiata . Totul protejat foarte atent.

Capul monturii era intr-o husa din panza cu sigla companiei. Alaturi de ea, cateva adaptoare pentru fixarea diverselor accesorii, camere sau telescoape, greutatea de 1,35 kg cu tija aferenta, un cablu de incarcare pentru acumulatorul Li-Po (adaptabil la orice surse de 5V). Montura vine fara cateva accesorii importante, care se cumpara separat: trepied, cap cu bila (pentru DSLR-uri), telecomanda pentru actionarea monturii altfel decat din butoanele de pe ea, camera pentru aliniere polara.

Am avut ocazia in trecutul nu foarte indepartat sa am pentru circa o luna, o montura similara de la SkyWatcher – este vorba de ultraportabila Star Adventurer. In plus, multe din piesele din care este compusa monturica mea DIY (Astrotracul Mioritic) provin de la sistemul Star Adventurer, astfel incat pot sa fac o comparatie destul de exacta intre cele 2 monturi, in cunostiinta de cauza. Prima impresie vis-a-vis de iOptron a fost de soliditate. Capul iOptron-ului este mai mult decat dublu in volum fata de Star Adventurer. Nu le-am desfacut sa vad de unde provine diferenta, dar impresia mea este ca asta are legatura cu soliditatea si calitatea iOptron-ului. Sunt sigur ca am vazut undeva pe net ca transmisia miscarii la iOptron este pe curele, ceea ce rezulta intr-un backlash neglijabil. In plus, nu trebuie uitat ca SkyWatcher Star Adventurer costa cu tot cu trepied si ball-head cam 80% din pretul capului de montura de la iOptron, fara cele 2 accesorii suplimentare, ceea ce nu este degeaba, sunt absolut sigur.

Dupa ce am scos repede totul din cutie, am inceput sa asamblez partile componente si sa trec la probe.

Montura are luneta polara iluminata (nu are nevoie de lampa de iluminare separata ca la Star Adventurer), avand un orificiu de vizare liber pe partea opusa ocularului, ca sa nu fie nevoie sa aliniezi polar montura fara sarcina utila montata pe ea. Un punct slab al monturii il constituie modul in care se face orientarea telescopului pe declinatie. La iOptron, aceasta se face prin slabirea a doua suruburi ce permite rotirea bazei care tine sina Vixen a telescopului – cu mana. Destul de rudimentar si imprecis, daca faci astrofoto cu un set-up care nu are un camp foarte generos. In plus, acest fapt face imposibila un eventual upgrade de motorizare pe axa DEC cu acest sistem. Spre deosebire de acesta, sistemul de la SkyWatcher foloseste un buton care misca fin axa respectiva si acest buton permite si o eventuala ulterioara motorizare, fara prea mari batai de cap, ca si upgrade, a axei DEC. Asa incat, in viitorul nu foarte indepartat, am sa incerc sa pun laolalta capul de iOptron cu platforma de reglare a declinatiei de la SkyWatcher.

 

Am pus alaturi iOptron-ul cu Astrotrac-ul meu, ca sa vad diferenta intre cele doua pene ecuatoriale. Diferente sunt si aici si as spune ca sunt in favoarea iOptronului din nou. Pentru face punerea in pol, este nevoie sa fie reglata axa de ascensie paralel cu axa de rotatiea Pamantului, rotind de surubul care face reglarea axei ASC pe altitudine si rotind de cele 2 suruburi laterale pentru miscare pe azimut. Problema este ca pana ecuatoriala trebuie sa stea ferm pe placa de baza si asta se face strangand alte 2 suruburi care strang cele 2 piese. La Star Adventurer ai nevoie de o cheie inbus (Allen key), ceea ce este foarte frustrant pe intuneric si foarte dificil, in timp ce iOptron are aceste 2 suruburi cu floare mare, din plastic, ceea ce face foarte facila aceasta operatiune. 

Trepiedul de la SkyWatcher se potriveste perfect si la iOptron astfel incat momentan nu trebuie sa iau musai un alt trepied. Voi lua cu siguranta, ca sa am 2 monturi functionale, dar o sa caut ceva potrivit.

Am avut o surpriza neplacuta prin faptul ca sina Vixen a lunetei mici (Omegon 66) nu a intrat in suportul de sina Vixen de la iOptron – chestie de microni cred. Va trebui sa fac o adaptare ca sa nu intru cu freza in vreuna din piesele respective. Asadar, am pus pe montura Equinox-ul de 80 mm, cu finderul de 50, focuserul Moonlite motorizat  si camera planetara (ASI ZWO 174). Cu toata incarcatura, echilibrul pe ascensie era usor in favoarea sarcinii utile, asa incat va trebui sa mai fac o contragreutate micuta la strung (1) sau sa fac un prelungitor la tija contragreutatii (2). Varianta (2) este de preferat, ca sa nu incarc suplimentar montura cu greutate.

O alta adaptare pe care o am in vedere este sa pun camera de aliniere polara – Pole Master – pe iOptron. ioptron-ul are propria camera de aliniere polara (tot extra, desigur) dar nu are rost sa dau banii si pe aia, atata vreme cat am deja una perfect functionala. Adaptarea este foarte simpla, va trebui sa fac o bucsa de adaptare, in care sa intre bara ce se potriveste acum pe diametrul lunetei polare de la Mioritic.

 

In acest orificiu filetat am sa insurubez bara de extensie pentru greutatea de 1,35 kg.

O privire mai atenta la cele 2 pene ecuatoriale: stanga – iOptron, dreapta – Skywatcher. 

Urmeaza probele la stele, cand cerul o sa coopereze si lucrul la toate adaptarile de care am vorbit mai sus – totul in apropiata vacanta de Craciun.

Astazi a fost senin, dar am stat in casa sa evaluez montura si sa ii vad capabilitatile.

Va urma…

 

L.E. (18 dec. 2019)

Astazi am inceput sa fac cateva chestii din cele despre care povesteam mai sus. Am facut o piesa intermediara pe post de sina Vixen pentru luneta mica (Omegon 66), astfel incat am putut sa o pun pe iOptron. Impreuna cu camera si cu luneta de ghidaj, ansamblul este foarte putin debalansat catre greutatea utila. Zilele ce vin va trebui sa fac extensia pentru contragreutate, neaparat!…

Am facut de asemenea si bucsa in care sa introduc fara modificari majore si consumatoare de timp, camera de aliniere polara – QHY Polmaster. Urmeaza piesa de legatura intre un suport de declinatie de Star Adventurer si SkyGuider (1) si sa fac o mica luneta de ghidaj (am un obiectiv micut de 30 mm de la Tavi Blagoi), cu care sa fac guiding pe RA (2). Oricum, vremea este inchisa si este timp de bricolaj acum…

In pregatirea urmatoarei eclipse de Soare

La ultima intalnire cu alti astronomi amatori, care a avut loc la Runcu, sub egida SARM, am ascultat povestirile participantilor de la ultimele 2 eclipse totale de Soare – din SUA si din Chile – precum si planurile lor de a merge in Argentina, in anul care vine (cam pe vremea asta, in decembrie). Si fiindca am vazut mult entuziasm si determinare la ei si am ascultat atatea povesti frumoase, am decis ca (poate) voi merge si eu la urmatoare eclipsa.

Cerul austral este ceva ce imi doresc sa vad si sa pozez neaparat. Daca este bonus si o eclipsa, atunci fie… Asadar, am inceput sa fac planuri si – mai mult decat atat – sa-mi creez set-up-ul astrofotografic ideal pentru o eventuala calatorie trans-oceanica, la facut poze la eclipsa si la stelele din emisfera sudica. Cerintele pentru un astfel de set-up sunt destul de restrictive. Este vorba in primul rand de greutatea echipamentelor, dar si de  rapiditatea cu care se iau cadrele (de preferat color, ca sa nu necesite schimbarea de filtre), marimea campului camerei, sensibilitatea ei, etc.

Dupa documentari intense si mult timp pierdut cu alegerile (care niciodata nu sunt perfecte si pot fi imbunatatite mereu), am ajuns la urmatoarea formula:

1. Montura va fi una ultra-portabila, in genul Astrotracului meu DIY, dar mai usoara, cu precizie si portanta cat mai mare. Cea mai laudata si mai apreciata montura de acest gen in momentul de fata este iOptron SkyGuider Pro. Am comandat-o si trebuie sa soseasca de la First Light Optics (FLO – UK). 
   

   

   
2. Trepiedul va fi unul din carbon, cat mai compact cand este strans si cat mai usor. Inca nu m-am documentat ce sa iau si ramane o discutie deschisa.
3. Pentru ca multe review-uri ale monturii de mai sus scoteau in evidenta partea cea mai slaba a ei ( „calcaiul lui Ahile”) ca fiind pana ecuatoriala cu care vine montura, am decis sa o schimb cu una foarte apreciata. Este vorba de pana (wedge-ul) facut de William Optics pentru SkyGuider Pro. E comandata la FLO, urmeaza sa vina probabil dupa Anul Nou, nefiind in stoc momentan. 
   

   
4. Camera va fi cel mai bun inlocuitor al unui DSLR – cu care vad ca cei mai multi astrofotografi pozeaza eclipsele. Asadar am hotarat sa iau cea mai noua productie in materie de camere CMOS de la ZWO si anume un ASI 533MC. Este o camera cu un senzor generos, 3008×3008 pixeli, un zgomot infim al senzorului, amp-glow inexistent, sensibilitate foarte mare (back-iluminated senzor), one shot camera (color). Ea va completa un un gol important – imi dorea demult o camera color, care sa nu fie insa DSLR. Camera este deja comandata la ZWO, va pleca de acolo dupa 01 februarie 2020, dat fiind faptul ca este extrem de noua si cererea este mult mai mare decat oferta momentan. Fiindca am comandat-o pana la sfarsitul lunii noiembrie, o sa primesc bonus si un filtru narrowband dual-band (OIII si Ha) care merge la nebuloase de emisie foarte bine impreuna cu camerele color – o chestie foarte tare si interesanta, care trebuie probata.
5. Luneta (dorita) este tot de la William Optics si va fi cel mai probabil un WO Red Cat 51 APO Petzval sau echivalentul ei colorat in gri, numit WO Space Cat 51. Nu am comandat-o inca, astept sa fac teste cu montura si cu lunetele pe care le am deja, plus camera ZWO ce trebuie sa vina si sa vedem cum merge set-up-ul cu ce voi avea pana la acel  moment. Pe langa campul extrem de mare ce s-ar obtine in combinatie cu camera ZWO (3.24 x 3.24 grade), greutatea lunetei de la WO ar fi cu 1,1 kg mai mica decat OMEGON-ul de 66 mm pe care il am acum.
6. 

Combinatia dintre ASI 533 si Red Cat da un sampling destul de bun, iar campul acoperit de camera cu aceasta luneta este prezentat mai jos.

Faptul de a ma intoarce la astronomia in miscare, cu echipamentele mobile, in cautarea celui mai bun cer sau in zone exotice, de unde se pot vedea evenimente si obiecte cosmice deosebite – este foarte incitant si reprezinta o schimbare care imi produce o incantare deosebita, la care nu ma asteptam drept sa spun.

Acum descopar cu incantare ca acea vorba a astronomilor cu multa experienta, ce spune ca cel mai bun instrument este cel pe care il folosesti cel mai des, este extrem de adevarata.

Prima poza de iarna la Orion

In week-end-ul ce tocmai s-a incheiat, fiind invitat la cabana Runcu, am profitat de vremea superba din prima noapte ca sa fac niste imagini noi cu monturica mea draga DIY (Astrotracul mioritic). Trebuie sa subliniez ca am facut un upgrade important la ea, in sensul ca am luat o camera dedicata alinierii polare – un QHY Polemaster. Pentru o montura neghidata, erorile de tracking pe RA si DEC se rezolva printr-o vitez siderala cat mai corecta (RA) si o aliniere polara cat mai buna (DEC). Asadar, una e rezolvata. Pentru cea de-a doua, mai am nevoie de timp si 2 nopti senine, in care sa determin cat mai precis eroarea de tracking in arcsec/ora si apoi sa fac corectiile de rigoare in programul monturii.

 

Cred ca ultima gaselnita pentru aceasta montura, va fi sa cumpar o luneta de camp larg, dedicata. Luneta care mi-a parut cea mai potrivita (greutate mica – 1.4 kg) camp larg (F/4.5), focuser rack&pinion, ED, corectata bine pana la margine – este cea din imaginea de mai jos. Macar culorile sunt asemanatoare…

 

Cometele sfarsitului de septembrie

In acest frumos sfarsit de septembrie, o multime de comete sunt vizibile de la noi din tara, mai ales dupa miezul noptii. As fi vrut sa prind si cometa Borisov, dar rasarea destul de tarziu (dupa 00:30) si ca sa fie intr-o pozitie buna, ar fi trebuit sa mai astept cel putin inca 2 ore. Asa ca m-am multumit cu 2 dintre cele mai vizibile dintre ele – C/2018 N2 ASASSN si C/2018 W2 AFRICANO.

Am facut un film din expunerile succesive luate la cele 2 comete. AFRICANO este foarte rapida pe cer si expunerile de 30 sec au fost potrivite ca si timp de expunere. ASASSN este foarte lenta pe cer si am facut expuneri de 60 sec. Din colajul acestora am facut filmele de mai jos.

Clona de Astrotrac (III) – primele rezultate

Asa cum spuneam in postarile mele precedente, ideea de la care am plecat in elaborarea acestui proiect a fost sa obtin o montura mica dar solida, cu care sa pot face poze neghidate la obiecte deep-sky, Luna si Soare cu un instrument potrivit ca marime (o luneta mica, un mak mic sau chiar un obiectiv foto transformat intr-un RFT – rich field telescope si care sa aiba adaugata si o camera corespunzatoare).

Telescopul avut la indemana a fost – asa cum se vede din pozele mele precedente – o luneta Omegon 66/400 (F/6) cu focuser de tip rack&pinion de foarte buna calitate (cu roti dintate cu dinti oblici), careia i-am atasat camera mea planetara ASI ZWO 174. In felul acesta am intentionat sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura – chiar 3 (!). Adica:

• sa pot avea inca o montura cu care sa pot folosi astfel in mod eficient echipamentul optic si de achizitie pe care il am
• sa folosesc camera planetara pentru poze deep-sky, un experiment foarte incitant si provocator, cu rezultate nesperat de bune daca descoperi tehnica corecta de achizitie de imagini
• sa pot sa mai ies in camp cu colegi de suferinta, atunci cand am chef, fara sa demontez telescopul mare de pe pilon – o treaba total contraproductiva si cu rezultate indoielnice odata ce exista un observator

Dupa primele iesiri la stele cu montura, mi-am dat seama ca sunt cateva lucruri foarte importante care trebuiesc rezolvate inainte de a avea ceva pretentii la poze frumoase. Primul dintre ele a fost sa fac rost de un dispozitiv de iluminare pentru luneta polara. Am gasit ceva corespunzator tot de la SkyWatcher – o piesa modulara care se potriveste oricarei lunete polare de EQ5/6/8.

      

Daca punerea in pol este perfecta, se obtine un tracking foarte bun, cu stele rotunde – rotunjimea stelelor fiind un parametru masurabil, care ne poate da o idee despre cat de buna a fost punerea in pol sau cat de apropiata este viteza siderala de cea cu care urmareste montura bolta cereasca.

A doua piesa importanta in definitivarea monturii mele home-made a fost sa imi fac un dispozitiv care sa ma ajute la o focalizare cat mai exacta. Raspunsul la aceasta problema era simplu – o masca Bahtinov. Dar fiindca am vrut sa fie ceva extra, am facut o masca Bahtinov cu fire. Avantajul sau este ca pierderea de lumina este nesemnificativa, ceea ce duce la posibilitatea de a focusa pe stele foarte slabe (a) sau prin filtre foarte restrictive, gen H-alpha (b). Un mic studiu referitor la folosirea si fabricarea unei astfel de masca cu fire precum si rezultatele comparative intre o masca cu fire si una clasica, gasiti AICI.

A treia piesa importanta in definitivarea acestui veritabil puzzle a fost introducerea unui regulator de tensiune intre sursa externa de 12 V si controlerul pe baza de ARDUINO care controleaza montura. Am observat la una dintre iesirile in camp ca atunci cand alimentam montura direct de la bateria masinii, montura nu mergea corect mai mult de 3…4 secunde, dupa care se oprea. Facand ceva verificari, am vazut ca desi tensiunea la bornele bateriei este de 13V in gol, ea scade la 10,5 v cand porneam montura. Asa ca am facut rost de un regulator de tensiune, care nu permite tensiunii sa scada sub un anume prag.

Stabilizatorul este cel din cutia alba si butonul rosu face switch pe indicatorul numeric intre masura tensiuni de intrare si a celei de iesire.

Al patrulea element important de adaugat, a fost papucul pentru findere. Initial am facut la freza unul triplu, pentru a pune in paralel laserul / red-dot-finder-ul / finderul 9 x 60. Dar s-a dovedit a fi un pic exagerat si am revenit la papucul simplu pe care sta finder-ul optic, iar pentru laserul verde am facut la strumg un adaptor care imi permite sa il montez direct pe ocularul finderului optic si sa vad astfel exact unde puncteaza acesta (si prin extensie – luneta).

Al cincilea element important a fost cumpararea unei surse de curent fiabile totusi, care sa tina suficient de mult in functiune un laptop, o camera CCD alimentata la 12V si cu racire (testele urmatoare) si evident montura, atunci cand o sa ies in camp cu acest set-up ultra-usor. Asa ca am comandat si primit o baterie LiFePo4 (litiu-fier-fosfat) de 155Wh de la Orion. Aceasta are 3 porturi USB de 5V,  3 porturi de 12V si o priza de alimentare de 220V (folosind un invertor miniatural probabil). Bateria asta este excelenta si ca un bonus, este extrem de usoara (1.5 kg).

---

 

Cam aici sunt acum cu stadiul acestei lucrari. Si fiindca toata munca nu si-ar avea sensul daca nu am face si treaba cu rezultatul ei, iata mai jos si cateva rezultate obtinute cu acest set-up home-made.

Punerea in pol – set-up instalat in observatorul personal langa telescopul mare

M81 si M82 – 5 x 90sec

M101 – 20 x 60sec

M92 – 9 x 40sec

M51 – 102 x 40s

Detaliu M51

Nu trebuie sa mai amintesc ca toate imaginile sunt facute din expuneri neghidate, avand rotunjimea stelelor masurata in MaximDL sub 0.1.

Cateva poze mai vechi la Luna

Ca si pasionat de obiecte deep-sky in principal si Soare in mod special, Luna nu a prezentat prea mult interes pentru mine de-a lungul vremii. Ba as spune ca din contra. Lumina ei tulbura apele astrale si impiedica expunerile la nebuloase si galaxii precum o fac becurile de pe strazi. Totusi este un obiect ceresc foarte la indemana si cu multe detalii si uneori are si surprize, asa cum s-a vazut de curand cand un asteroid micut a impactat Luna si a fost surprins de multi astronomi amatori.

Asa ca se intampla de multe ori ca la inceputul sau la sfarsitul sesiunilor de deep-sky, sa fac expuneri la intamplare, la Luna sau la comete sau la altceva care sa imi atraga atentia. De cele mai multe ori este insa Luna. Si fiindca nu umblu la set-up ca sa nu stric harta flat-urilor ce au fost sau vor fi facute, folosesc ce am la indemana – adica o camera pentru deep-sky si filtrele din roata de filtre (acest lucru se va schimba insa in viitor fiindca noua montura mica – clona de Astrotrac – o sa ma ajute sa imi dublez productivitatea achizitiilor foto astronomice, prin utilizarea ei la expunerile catre Luna, Soare si comete in principal).

Asa se face ca am facut destul de multe expuneri in acest fel si care au iesit binisor, in parte fiindca am folosit la prelucrare metodele clasice de lucru la planete (Autostakkert si Registax) si in parte pentru ca am folosit ca si filtru – filtrul H-alpha de la deep-sky. Acesta reduce substantial luminozitatea Lunii – precum un filtru specializat pentru Luna – si reduce in mod semnificativ influenta seeing-ului, asa cum fac indeobste filtrele rosii (in rosu atmosfera se „vede” mult mai stabila decat in celelalte spectre de culoare).

Mai jos sunt cateva imagini cu Luna facute anul acesta, cand cerul nu se arata prea generos pentru poze deep-sky sau cand nu aveam chef de altceva.

Luna in 15 ianuarie 2019

Luna in 10 martie 2019

Luna in 17 martie 2019

Camera calda de la observator – o lucrare terminata

De multa vreme aveam in minte un upgrade important la observatorul meu – este vorba de o asa numita „camera calda”. Avantajele unei asemenea extinderi sunt multe si foarte importante. Am sa enumar doar cateva care-mi vin in minte acum, repede:
– mutarea monitoarelor calculatorului si a biroului aferent din observator in camera calda, cu avantajul ca lumina ecranului nu mai creaza un surplus de poluare luminoasa atunci cand e necesar sa ai ecranul deschis, iar electronica sta ferita de condensul ce apare in noptile umede.
– mutarea micii biblioteci de astronomie din observator (unde cartile si revistele sunt expuse umezelii cand se atinge punctul de roua) intr-o zona ferita de acesti factori.
– extinderea „spatiului vital” astronomic, cu tot ce implica asta pe termen lung.

Asadar, avand acest tel in minte, am purces la drum cu ceva vreme in urma. Ideea era sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura: sa fac camera calda (1) si sa mut deschiderea acoperisului catre Nord (2). Acoperisul meu glisant se deschidea inainte catre Sud, din motive obiective. Acest fapt imi micsora orizontul sudic si posibilitatea de a viza cu telescopul ecliptica pe timp de vara (deci posibilitatea de a poza Luna sau planetele era scazuta). Ideea de inceput era ca sa clonez structura pe care glisa acoperisul – catre Nord, iar pe structura ramasa fara rost inspre Sud sa ma inchid cumva cu niste pereti pentru camera calda. Primul pas a fost sa fac fundatiile stalpilor de sustinere ale grinzilor si apoi sa fac grinzile si stalpii de sustinere pe directia Nord.

 

Dupa o pauza de 2 ani in care am asteptat o ocazie in care sa am banii si timpul disponibil pentru pasiunea mea, la inceputul de februarie a.c. s-a ivit aceasta ocazie. Am urmat aceiasi pasi pe care i-am facut cand am construit observatorul, folosind aceleasi materiale si utilizand experienta avuta deja in constructiile de acest gen, doar ca folosind materiale noi de data asta (nu din recuparari).

 

Am mers tot pe solutia constructiva de inchidere cu panouri izopan pe structura de lemn, structura de lemn fiind cea existenta deja de la grinzile acoperisului care se misca inainte catre Sud. Panourile izopan au fost cea mai scumpa achizitie din proiect, urmate de usa si fereastra camerei calde.

 

Pardoseala este o dusumea batuta pe structura de lemn cu izolatie de polistiren intre ea si cimentul fundatiei.

 

Materialele puse in opera si manopera au costat in jur de 1000 de euro. Daca nu luam in considerare timpul scurs intre inceputul constructiei (acum 2 ani) cand am mutat acoperisul si cel in care am inceput construirea efectiva a camerei, am avut nevoie practic de 2 luni ca sa termin lucrarea.

Fiindca am constatat ca lumina artificiala din camera calda este foarte puternica si absolut suficienta, am hotarat ca nu mai pun ferestra cea noua aici, din motive de intimitate si de izolare termica pe timp de iarna. Asa ca am montat-o in locul ferestrei mici de la observator, care era mult prea mica.
Am reusit sa mai curat un perete din observator de vopseaua alba care se cojeste de pe suprafata zincata a panourilor si acum, cu mutarea biroului in camera calda, am sa am front liber sa fac acest lucru si pe restul peretilor ramasi. Sper astfel ca si observatorul sa arate mult mai bine dupa acest upgrade.

Ocultatia lui Huya – primele rezultate stiintifice

Ceva date noi de la Marcel Popescu si de la Pablo Santos Sanz, coordonatorul proiectului acesta.
Mai jos sunt graficele fotometrice ale celor implicati in urmarirea fenomenului (eu sunt numarul 7 din aceasta lista), grafice reduse de catre astronomii profesionisti implicati in proiect (1), o proiectie a formei elip[tice a lui Huya facuta in baza datelor preliminare (2) si o harta cu cei care au observat pana la urma fenomenul (3). Se pare ca au fost pana la urma 50 de observatori dintre care 21 au trimis date valide. Ocultatiile de acest gen sunt fenomene rare, obiecte trans-neptuniene care sa oculteze o stea de magnitudina asa de mare nefiind foarte frecvent intalnite. Ocultatii cu stele de magnitudine in jur de 18, sunt mai dese insa si sunt urmarite cam odata pe luna.

cam odata pe luna.

Fotometrie la Huya

Am facut o oarece curbe fotometrice lucrand datele obtinute de mine in MaximDL. Nu am exercitiul lucrului cu acest tip de date ca sa stiu cum setez toate valorile din program, dar pot spune cu certitudine caci curba este corecta ca si forma.
Am lucrat pe 2 seturi de date – primul grafic e facut din toate cele 790 de expuneri a cate 3 secunde fiecare bin3x3, iar al doilea este facut doar din circa 70 de expuneri centrate in jurul perioadei de ocultatie.
Primul grafic l-am facut ca sa vad daca mai exista vreun corp care a traversat lumina stelei (recte companionul lui Huya), iar cel de-al doilea ca sa se vada mai bune curba in sine si cum a scazut luminozitatea stelei respective.

Ocultatia asteroidului Huya

Azi noapte – 18.03.2019 – asteroidul Huya, un trans-plutonian descoperit relativ de curand si despre care se stie ca are si un satelit, a ocultat o stea de magnitudinea 10. Banda de vizibilitate a fenomenului a trecut si prin Romania si drept urmare, astronomul spaniol Pablo Santos Sanz a organizat cu ajutorul lui Marcel Popescu, un astronom roman care lucreaza acum in Canare, o campanie de observare a acestui eveniment pentru a obtine date suplimentare despre acest asteroid. 

Am fost cooptat in grupul care s-a ocupat de achizitia imaginilor pentru acest fenomen pe teritoriul Romaniei si drept urmare, folosind telescopul si camera din dotare am facut circa 700 de expuneri pe un camp de 11’x11′ la bin3. Datele au fost trimise deja catre profesionistii care se ocupa de caz, iar eu am facut un mic filmulet cu ocultatia, la 5 fps si 2 fps (frames per second), care poate fi vazut aici.

Clona de Astrotrac (II)

Povestea monturii astronomice „usoare”, facuta in regim DIY, nu s-a terminat ci abia a inceput. Dupa ce in zilele ce au urmat, am montat finderul asa cum aratam in postarea mea anterioara, am inceput sa fac primele teste de tracking. Un lucru foarte important de facut era sa stabilesc ce valoare au parametrii din programul de control (ARDUINO) astfel incat viteza de tracking sa fie cea siderala.
Prima data a trebuit sa stabilesc care este viteza actuala si sa determin cu precizie unghiurile importante ale sectorului de cerc pe care se face angrenarea. Pentru asta am folosit un raportor special, recuperat dintr-o fosta uzina devenita intre timp morman de fiare vechi. Am gasit ca pentru o cursa completa de arc avem 50,6 grade iar unghiul dintre bratele arcului este de 35 de grade. Pe acesta din urma am facut experimentarile in cele ce a urmat.

Primele masuratori au dat ca viteza de tracking era exagerat de mare, astfel incat ajustarile parametrilor de viteza din program au fost substantiale. Insa aceste teste au scos la iveala o alta problema. Motorul tragea destul de greu de luneta si de contra-greutatea de pe axa de declinatie, si m-am temut ca din aceasta cauza o sa am erori mari de tracking la final. Asa ca ideea care a rasarit a fost sa ajut motorul amplasand o a doua contragreutate si pe axa de ascensie. Aveam o piesa ramasa de la primul „L” ajustabil, mai trebuia o greutate si o piesa care sa le lege pe toate.

Si pentru ca totul trebuie nu doar sa functioneze bine ci sa si arate bine, am pregatit piesele pentru vopsire, sablandu-le. Am ales o culoare neconventionala, plecand de la faptul ca pana ecuatoriala era rosie. Asa ca am hotarat ca si montura pe fata ei frontala si posterioara sa fie tot rosie. Flancurile le-am lasat argintii si asa vor ramane, pentru un pic de contrast. Faptul ca transmisia miscarii este facuta prin frictiune, ca si la vestita Mesu Mount 200 – http://www.mesu-optics.nl/mesu200_en.html – [o montura olandeza extrem de performanta, care la o marime si greutate comparabila cu un EQ8 duce o greutate de 100 kg (!!!)] ma face sa cred ca la final montura mea va fi mult superioara monturii Star Adventurer care este cam din aceeasi clasa cu ea. Star Adventurer duce un DSLR, iar montura mea va trebui sa duca o luneta (e adevara, nu foarte mare), o camera CCD (ATIK 460 EX) si eventual un reducator de focala (care este greu si voluminos). Asta in conditiile unei portabilitati foarte mari, montura fiind totusi una grab&go.

Dupa toate operatiunile, montura arata asa, ca in poza de mai sus. Ca si detaliu de finete, i-am facut si doua capacele din aluminiu lunetei polare, care statea cu lentilele prea expuse legilor lui Murphy.

Abia la sfarsit mi-am dat seama ca facusem totusi o prostie cat mine de mare, prin montarea lunetei-finder asa cum o facusem eu. Finderul era solidar cu luneta principala doar dupa o axa (ascensia), pe declinatie ea fiind blocata. Asa ca am rezolvat-o punand un red-dot finder direct pe luneta principala, dupa care am inceput testele de tracking serioase.

Un prieten mi-a sugerat sa folosesc vitezele de tracking folosite de ASCOM, ca sa nu mai stau eu sa le calculez (incepusem ce-i drept sa le calculez si era un exercitiu frumos de astronomie teoretica). Asadar am folosit „Sidereal tracking rate” = 15.041 arcseconds / second si „Lunar tracking rate” = 14.685 arcseconds / second ( https://ascom-standards.org/Help/Platform/…eRates.htm ).

Dupa doua incercari in care am reusit sa reduc erorile la valori din ce in ce mai mici, la a treia mi-a iesit perfect (sau aproape), astfel incat cele 35 de grade de sector de cerc al monturii au fost deplasate de motor in 2 ore si 19 minute fata de 2 ore, 19 minute si 37,2 de secunde cat era teoria. Aproximarea era suficient de buna am zis eu…

Ultimul pas a fost proba la stele. Asadar, aseara – 18 martie, am scos montura afara, langa observator, am pus-o in pol fara sa insist foarte tare si am luat in vizor o stea mai stralucitoare de pe cerul sud-vestic, care imi era la indemana (stea care s-a dovedit a fi Procyon din Cainele Mic). Am facut expuneri de 30′ si 60′, evident neghidate, cu camera ASI 174 mono, folosind FireCapture ca si soft de achizitie. Imaginile .fits le-am bagat in MaximDL ca sa le analizez acolo si rezultatele au fost mai mult decat asteptarile mele.

Rotunjimea stelelor a fost intre 0.162 si 0.25 (asta din urma eliminata de soft) pentru expunerile de 30′ si de 0.170 si 0.252 pentru cele de 60′. Toate abaterile le pun pe seama alinierii polare facute sumar, fara a insista prea mult pe acuratetea sa.

Spike-urile de la Procyon sunt de la crengile pomului printre care am vizat steaua…

Pot sa trag si niste prime concluzii insa:
– am nevoie de o masca Bahtinov cu fire pentru luneta asta mica (nu am pentru 66 mm diametru ci pentru cea de 80). Saptamana asta ma ocup de ea.
– ar fi bune niste motoare – deocamdata cu un simplu buton – cu care sa misc fin montura catre tinta, fara sa se zguduie stelele pe ecran. Aici o sa mai dureze un pic, dar nu prea mult sper eu.
– un sistem de iluminare al lunetei polare este strict necesar ca sa mearga alinierea polara ca si uns. Asta este ca si rezolvat, sambata am sa intru in posesia unui sistem de iluminat findere, cu led rosu, reglabil

Deocamdata cam atat.
Sunt foarte incantat de rezultat si pot spune ca povestea continua.

(Va urma…)

 

 

Clona de Astrotrac (sau Astrotrac-ul mioritic)

Acest proiect ATM nu a fost initiat de mine. El a fost inceput acum 6 ani de un coleg astronom, Liviu Stoian, din Timisoara. Istoria acestui proiect poate fi vazuta pe forumul de astronomie roman – AICI . Dupa mai multe incercari si tatonari despre cum sa arate aceasta montura portabila, Liviu a facut un proiect foarte frumos – si ca design si ca executie, care se dorea a fi o montura ultraportabila pentru poze cu DSLR-ul (camp larg).

 

????????????????????????????????????

Prietenul meu Tavi (aka Erwin), fiind „vecin” cu Liviu la Timisoara, l-a ajutat pe acesta sa motorizeze montura cu un motor pas cu pas controlat de un timer pe baza de circuit integrat 555. Reglajul vitezei siderale se facea dintr-un potentiometru si aparent, rezultatele au fost ok. Doar ca proiectul a intrat intr-un con de umbra si dupa ceva vreme, Liviu i-a cedat lui Erwin intreaga montura „pro-bono”, ca rasplata pentru implicarea in proiect.

Pe Tavi l-am convins vara trecuta sa imi cedeze mie montura, facand un schimb win-win cu el, in cadrul targul respectiv intrand si obligatia lui de a-mi face montura controlata cu un Arduino – o solutie mult mai versatila si mult mai usor de upgradat din software si din hardware. Dorinta mea era sa am o montura mica si usoara grab&go, suficient de precisa insa pentru a face astrofotografie cu o luneta mica sau un RFT (rich field telescope) la un standard de calitate suficient de ridicat. Intentia era sa iau montura cu mine in Canare, dar lucrurile s-au miscat incet.

Sarcina mea a fost sa creez o montura functionala din punct de vedere mecanic. Si pentru ca am avut ocazia sa vad in Canare o montura din aceeasi clasa – un Skywatcher Star Adventurer – am hotarat ca cea mai rapida si eleganta solutie este sa folosesc  ceva elemente constructive de la ea, elemente ce se gasesc de vanzare ca si componente separate la magazinele de profil. Asadar am cumparat initial un trepied, o pana ecuatoriala si un suport „L” reglabil de Star Adventurer plus o luneta polara pentru o montura EQ6. Aceasta solutie parea  – aparent – sa rezolve in intregime problema mea.

 

A trebuit sa fac mici modificari Astrotrac-ului, ca sa pot asambla intre ele toate componentele, iar rezultatul a fost cel din imaginile de mai jos.

 

La prima vedere, totul parea ok, mai ales ca montura Star Adventurer functioneaza perfect in aceasta formula. Ceva insa parea in neregula si am realizat despre ce este vorba cand mi-am dat seama de diferenta esentiala intre cele 2 monturi – Star Adventurer si Astrotrac-ul meu.  Astrotrac-ul are un sector de cerc actionat prin frictiune de motorul pas cu pas – sector de cerc avand aproximativ 30 grade – ceea ce inseamna ca poate sa urmareasca un obiect pe cer circa 2 ore. In afara acestui sector de cerc, toate obiectele avand ascensia dreapta mai mare de +/- 1h fata de pozitia N, sunt imposibil de atins. Mai exact – in extremis – daca vreau sa vizez un obiect situat la meridian catre S, este absolut imposibil, in formula gandita initial. Evident ca Astrotrac-ul original a fost gandit fiind pentru a sustine un DSLR si avea o prindere cu cap rotund (bila), care se putea orienta oriunde pe cer, motorul urmarind obiectul respectiv timp de 1…2 ore fara probleme, chiar si la in directia Sud.

Deci solutia mea tehnica a trebuit sa fie reevaluata. Trebuia sa creez ceva echivalent unui suport cu bila, dar care sa fie mult mai precis in orientare, sa poata fi reglabil si eventual sa poata fi motorizat intr-o faza ulterioara de uprgrade (pentru autoguiding – de exemplu).

Solutia cea mai la indemana a fost sa mai cumpar inca un suport „L” de la Star Adventurer si o contragreutate de la aceeasi montura. Dupa o zi de lucru in atelier, unde am facut piesele ce legau impreuna toate componentele in noua formula, a rezultat ceea ce se vede mai jos.

Dupa probele facute „la rece”, totul merge perfect. Cele 2 axe de rotatie introduse in plus fata de axa mare (cea rotita de motor) sunt axa de declinatie (1) si tot axa de ascensie (2). Aceasta din urma permite un reglaj manual al ascensiei in mod independent de miscarea de tracking data de motorul pas cu pas si in plus da si cel de-al doilea grad de libertate pentru capul monturii, facand ca acesta sa devina echivalentul unei bile.

Butonul de reglaj in declinatie. Ulterior se poate motoriza pentru Autoguiding.

Butonul de reglaj secundar pe ascensie (RA). Permite cautarea obiectelor pe ascensie, independent de miscarea de tracking data de axa principala de ascensie unde se afla motorul acum. Poate fi motorizata pentru Autoguiding.

Am mai facut doua poze cu urmatoarea miscare pe care am sa o fac zilele urmatoare – montarea unui finder. Este un element esential tinand cont ca e mai greu sa gasesti obiectele pe cer fara un computer care sa faca asta pentru tine 🙂

 

A DIY astro project (my first post in English)

Because I have a lot of foreign followers here, I edited my first video in English. Hope the text is good enough and I did not made too many mistakes. The film is the English version of the previous one here.

Un proiect DIY foarte interesant

Impreuna cu Octavian Blagoi (aka Erwin),  am inceput sa lucram de ceva vreme la un proiect interesant, in care o camera de mare sensibilitate si avand un obiectiv de camp foarte larg (spre 90 de grade), va urmari bolta cereasca – pentru a identifica eventuali curenti slabi (dar noi) de meteori. Proiectul cuprinde pe langa partea mecanica,  si o parte electrica, de motorizare cu motoare pas-cu-pas pe cele 2 directii (altitudine si azimut – montura fiind azimutala), precum si  partea de automatizare.
Toata instalatia este montata intr-o cutie care va reprezenta un observator cu acoperis retractabil in miniatura, totul fiind comandat remote, prin internet. Totul este facut de noi de la zero.

O toamna bogata

Se stie ca toamna sa numara bobocii. Toamna asta a fost extrem de plina pentru mine. Astronomic vorbind, au fost doua evenimente marcante care au definit astronomic aceasta toamna.

Primul dintre ele a fost deplasarea facuta la Leuven in saptamana 5-9 noiembrie, in Belgia, la „European Space Weather Week 2018”. Eu am stat la conferinta doar pana pe 8 noiembrie, fiindca pe 9 am plecat la cel de-al doilea eveniment important – expeditia din Canare – unde am vizitat marile telescoape din emisfera nordica, amplasate in acele insule.

Leuven este (cred) cel mai frumos oras in care am fost. Incepand cu primaria, care este o cladire absolut magnifica si continuand cu stradutele si pietele din imprejurimi si continuand cu Universitatea Catolica (KU), totul este la superlativ.

Saptamana de la Leuven a fost foarte intensa, cu sesiuni de prezentari in domeniul vremii spatiale (Space Weather) foarte frumoase si variate. Am avut ocazia sa intalnesc romani care lucreaza la institute de astronomie din strainatate si sa devin constient de realizarile din domeniu la zi.

Pana la urma am reusit sa vad frumoasa primarie si din interior, cu ocazia unui eveniment de degustare de bere locala (Stela Artois este doar un exemplu celebru), eveniment aranjat de organizatorii saptamanii astronomice.

De-abia sosit din Belgia, abia am avut timp sa imi fac bagajele pentru urmatoarea calatorie, de data asta pe taramul telescoapelor, in insulele Canare. Experienta a fost magnifica si as repeta-o oricand. Insulele Canare sunt un taram al primaverii vesnice si totul – de la natura la realizarile umane de acolo – sunt la superlativ. Cateva imagini vor vorbi de la sine.

Un proiect astrofoto reluat (a patra oara)

Se pare ca am facut o oarece obsesie pentru un obiect ceresc foarte difuz – HFG1 in speta. Spun asta fiindca toate incercarile mele de pana acum au fost destul de nereusite si nu am inteles multa vreme de ce. Spre sfarsitul anului am hotarat ca va trebui sa reiau acest proiect cu forte noi (ATIK 460EX si filtrele Astrodon) si cu mai multa incredere si munca in plus.

Cea mai puternica emisie din aceasta nebuloasa este cea de la oxigenul ionizat (OIII), asa ca am inceput cu asta. Am strans deci la sfarsitul anului 2018 fix 16 ore de expuneri de cate 1200 secunde fiecare in aceasta banda spectrala. Camera si telescopul m-au ajutat sa prind in cadru si o nebuloasa vecina, Abel 6, asa ca imaginea finala va fi (sper) destul de interesanta.

Anul acesta vremea a fost foarte rea la inceput si expunerile in Ha au inceput destul de tarziu si au fost putine. Pana in aceasta clipa am totalizat 11 ore de expuneri in Ha si va trebui sa continui pana cand expunerile in Ha vor fi de cel putin 1.5 ori mai lungi decat cele in OIII. Am observat ca toate pozele bune la acest obiect ceresc aveau aceasta caracteristica. Semnalul in Ha este in mod paradoxal mai redus in acea zona si trebuie strans mai mult daca vreau ca poza sa fie cat mai curata, cu zgomot putin si semnal indestulator.

Va fi probabil poza cu cel mai lung timp de expunere pe care o voi fi facut (in jur de 40 de ore).

Momentan asta am facut in OIII – prelucrarile sunt minimale in acest moment. Le voi face ample cand am sa am si tot semnalul de Ha in computer.

HFG1 (stanga sus) si Abel 6 (dreapta jos) in OIII