Un proiect DIY interesant

Impreuna cu Octavian Blagoi (aka Erwin), prietenul si colegul meu, am inceput sa lucram de ceva vreme la un proiect dragut, in care o camera de mare sensibilitate si avand un obiectiv de camp foarte larg (spre 90 de grade), va urmari bolta cereasca – fara a fi necesara pentru asta o precizie deosebita datorita campului larg – pentru a identifica eventuali curenti noi de meteori. Proiectul cuprinde pe langa partea mecanica, prezentata succint in filmul urmator si o parte electrica, de motorizare cu niste motoare pas-cu-pas pe cele 2 directii (altitudine si azimut – montura fiind azimutala, desigur), precum si o parte de automatizare.
Toata instalatia va include pana la final si o cutie gen observator cu acoperis retractabil, dar ceva miniatural, ca si montura dealtfel, nu mai mare ca o lada legume (sa zicem) ce va fi comandata remote, prin internet.

Reclame

Un experiment DSO cu camera planetara

Acum 2 seri, am facut o incercare la M51 – fortat de imprejurari – folosind camera mea de planete ASI174. Asta s-a intamplat fiindca mi s-a defectat camera de ghidaj de la set-up-ul de deep-sky si nu aveam cum sa fac poze de nebuloase sau galaxi cu ATIK-ul. Cerul era extrem de frumos, dupa o luuuunga perioada innorata, asa ca am luat decizia sa incerc ceva extrem, ca sa nu pierd ocazia: deep-sky cu camera planetara.

Camerele de planete sunt un pic diferite de cele pentru nebuloase si galaxi (cel putin in actualul stadiu al tehnologiei), in sensul ca au principii de functionare diferite. Planetarele au senzori CMOS, care permit citirea extrem de rapida a informatiei de pe intreg senzorul (se pot descarca zeci sau chiar sute de imagini pe secunda) cu reversul ca informatia de pe fiecare pixel este citita prin propriul amplificator de semnal. Asta face insa ca sa se piarda din consistenta datelor citite, fiecare amplificator avand caracteristici usor diferite din fabricatie. 

Camerele deep-sky au senzori CCD, la care citirea pixelilor se face secvential, unul cate unul, de catre acelasi unic amplificator. Citirea unei imagini mari, de pe un senzor ful-frame poate dura si un minut in acest caz, dar acuratetea citirii este perfecta si de aceea aceste camere sunt prferate in mediul stiintific.

Granita dintre cele doua tipuri de senzori devine tot mai vaga pe masura ce tehnologia avanseaza, insa nu e cazul cu ce am eu acum in acest domeniu.

Revenind la epopeea pozelor facute astfel, trebuie sa subliniez ca in lipsa ghidajului la montura, am facut expuneri scurte, de 10 secunde fiecare. Am avut in total cam 310 de cadre bune din 360 luate (deci pana intr-o ora de expunere totala). Cadrele au fost selectate sa aiba un FWHM bunicel si o abatere de la rotunjime a stelelor nu mai mare de 0.15 dupa evaluarea lor in MaximDL.

Am facut si niste dark-uri (care s-au dovedit ultra-utile in procesarea ulterioara).
Set-up-ul folosit a fost telescopul – MN190 / EQ6 cu curele / neghidat / ASI 174 mono.
– achizitia s-a facut cu FireCapture,
– stack-ul cu MaximDL
– reducerea de zgomot (care a fost foarte dificila), in PixInsight
– flat artificial inapoi in Maxim
– cateva Filtre aplicate tot in Maxim la final
Asta s-a dovedit reteta cea mai buna pana la final, orice incercare de a termina folosind exclusiv PixInsight fiind nereusita. 

Se pare ca acum – in acest moment – camera mea de ghidaj (QHY5II-L) merge din nou, gratie prietenului Erwin. El gasit ceva oxid pe placa electronica a camerei, pe care l-a curatat si testele facute ulterior au aratat ca acum totul merge ok. 

Asa incat am sa incerc o sesiune similara, poate chiar la acelasi obiect – pentru mai multa coerenta – cu montura ghidata de aceasta data, avand si  flaturi facute „natural” cu panoul de flat-field, s.a.m.d., ca sa vad diferentele si sa inteleg cum functioneaza tehnica asta mai speciala. Avantajele ar fi ca ghidajul nu mai e critic, ca la cadrele de 30 de minute sau chiar 60, facute cu set-up-ul de deep-sky, iar seeingul este „inghetat” prin aceasta tehnica, stelele devenind mai puntiforme si rotunjimea lor mai buna.

Marea problema la aceatsa tehnica, cu camera planetara neracita pe care o am eu, o reprezinta cadrele dark. Ele ar trebui facute mai des, intre seturi de expuneri la stele de cateva zeci de cadre. Acest lucru e necesar deoarece camera nefiind racita, temperatura senzorului variaza de-a lungul serii, asa ca niste dark-uri facute la inceputul sesiunii astrofoto nu mai sunt relevante la sfarsitul ei.

O vizita speciala si un film uitat

Saptamana trecuta am fost intr-o vizita de lucru de 3 zile la Observatorul Regal Belgian (Observatoire Royale de Belgique) si la Institutul Regal Belgian de Aeronomie Spatiala (Royal Belgian Institute for Space Aeronomie), ocazie cu care m-am simtit extraordinar din toate punctele de vedere. Am vazut cum este tratata stiinta intr-o tara normala, in care aceasta este apreciata cum se cuvine si am vazut seriozitatea cu care se abordeaza fiecare aspect al muncii de cercetare, indiferent cat de marunt ar fi acela.  Am avut de asemenea ocazia ca cunosc oameni extraordinari si caractere de exceptie (nu fac nici un compliment gratuit aici).

Cele doua institute, impreuna cu cel de Meteorologie, se afla in aceeasi incinta, intr-o zona foarte frumoasa a Bruxelles-ului, poate cea mai eleganta si cocheta zona a orasului – Uccle (care oras – Bruxelles – per total este urat, trebuie sa recunosc). Am fost impresionat de multimea de cupole astronomice situate intr-un perimetru atat de mic – am numarat repede vreo 7, dar cred ca mi-au scapat cel putin 2…3. Din pacate foarte putine sunt functionale in acest moment, poluarea luminoasa fiind mult prea mare ca sa mai poata fi folosite eficient. Dar ca orice institutie de acest gen cu prestanta, au desigur un telescop in Chile, folosit la observatii deep-sky.

 

In schimb cupola solara  este functionala si am avut ocazia sa o vad de doua ori, odata fiindu-mi prezentata „la rece” si a doua oara in plina activitate de achizitii de imagini (vizual, Halpha si Calciu).

 

Atunci am aflat ca la Institut lucreaza si Emil Kraaikamp, creatorul programului Autostakkert!, asa ca nu am pierdut ocazia sa ma duc sa il cunosc personal. Surpriza mare nu a fost ca Emil este un tip extrem de modest si foarte simpatic ci ca in birou cu el mai lucreza un roman (al carui nume , spre rusinea mea, nu l-am retinut), el fiind unul din cei 3 romani care lucreaza oficial acolo. Am discutat cu Emil vreun sfert de ora despre prieteni comuni (Costin Sprianu aka mak de pe forum) si probleme tehnice la care eu cautam o rezolvare, dupa care la sfarsit, ca sa documentez intalnirea, ne-am facut si un selfie impreuna.

Urmare a acestei vizite, am inceput sa caut niste filme de prelucrat cu Autostakkert! ca sa imi fac mana si am dat de un film uitat din 2012, cu ocultatia Luna-Jupiter, pe care am zis sa il pun si aici, ca sa fie jurnalul cat mai complet.

 

 

Bolizi si rachete de iarna !

Sfarsitul de an si inceputul noului an, au adus pe cer evenimente foarte interesante si putin predictibile, surprinse de camerele all-sky din toata lumea.

In data de 22 decembrie, a fost lansata racheta Falcon 9 avand la bord 10 sateliti. Lansarea a fost spectaculoasa si datorita desprinderii treptei principale de cea secundara. Evenimentul a fost vizibil pe cerul din California si a creat o multime de discutii pe net, relativ la cum a aratat aceasta lansare. Filmul atasat arata ce s-a intamplat si cum s-a desfasurat evenimentul.

Ceva mai devreme in timp, in seara de 12 decembrie, o alta lansare avea loc in Guyana Franceza (la Kourou) , lansare facuta de ESA a unei rachete ARIANE 5ES, avand la bord 4 sateliti de navigatie Galileo. Evenimentul a fost surprins si de catre astronomi din Europa, unul dintre ei fiind Valentin Grigore ce se afla in acea perioada la Runcu, ca sa urmareasca curentul de meteori al Geminidelor. Imaginile luate de el surprind de asemenea momentul  in care are loc separarea unor trepte ale rachetei. Sunt sigur in proportie de 99.99% ca a fost vorba de aceasta racheta intrucat prea coincid si timpii intre lansarea rachetei (ora 18:36 UT – 20:36 ora Romaniei) cu cei ai imortalizarii evenimentului. Am facut un mic filmulet cu imaginile postate de Valentin din care reiese clar legatura intre cele 2 obiecte surprinse in imagine, ca si elemente ale rachetei ARIANE 5.

Dealtfel fenomenul a mai fost surprins de camere din Europa, una din relatari provenind din Olanda, care s-a aflat destul de bine pe traiectoria rachetei, asa cum se vede din hartile atasate. Astronomul amator Klaas Jobse din Oostkapelle a fost cel care a imortalizat la randul sa acest eveniment.

Imaginile surpinde din Olanda sunt mai jos:

Mai multe informatii gasiti AICI.

In dimineata zilei de 26 decembrie un alt fenomen interesant – cel mai probabil legat tot de o lansare a unei rachete, dar de asta data din Rusia – a fost imortalizat si de camera all-sky de la mine de la observator. Camera face parte din reteaua nationala de supravegere a cerului, ce se afla in momentul de fata in dezvoltare, denumita MOROI ( de la  Meteorites Orbits Reconstruction by Optical Imaging). 

Fenomenul a fost vizibil dintr-o mare parte a Europei si din Rusia, ceea ce duce la concluzia ca a avut loc la foarte mare inaltime, cel mai probabil in spatiul extra-atmosferic si se pare ca a fost un experiment cu o racheta balistica intercontinentala TOPOL-M, lansata de la Kapustin-Yar – o platforma de lansare a rachetelor cu destinatie militara din Rusia.  Mai jos este un film facut de cineva din Rusia, imortalizand acelasi fenomen si o stire de la o televiziune rusa unde se vorbeste despre acelasi lucru.

Anul Nou a venit si el cu un fenomen (aproape) similar, pe 1 ianuarie fiind observat un bolid foarte luminos catre orizontul estic. Traiectoria sa a fost foarte joasa, catre orizont si viteza sa unghiulara fiind relativ mica. Din relatarile martorilor care l-au vazut, a reiesit ca bolidul a avut o culoare turcoaz, cu o coada subtire orange, de circa 2-3 grade lungime. Am sa pun aici o imagine facuta de Iulian Berbeceanu din Braila, care a relatat despre el pe forumul de astronomie AICI.

Iulian a facut si o schita destul de frumoasa a bolidului vazut de el, pe care imi permit sa o pun aici.

De asemnea Iulian a facut si o schita a traiectoriei bolidului, folosind Stellarium, in care se vede destul de bine traiectoria urmata de acesta.

Fiind senin si la mine in zona, camera de meteori a imortalizat si acest fenomen. Insa cel mai spectaculos mi se pare surprinderea momentului in care bolidul a impactat atmosfera, unde se pare ca a avut loc o mica explozie. Imaginile vorbesc cat o mie de cuvinte.

Ora inregistrata de camera de la mine pentru acest evniment este 16:51:30 TU adica 18:51:30 ora Romaniei, care coincide cu observatiile martorilor oculari. Alte filme cu camere de bord sau telefoane mobile, vedeti AICI (sec. 42) si AICI (chiar de la inceput).

O alta retea de meteori din Romania a facut observatiile corect si le-a transmis la IMO, iar rezultatul lor este AICI.

Ce este interesant, este ca in noaptea de Anul Nou un bolid aproape identic a fost observat in Slaviansk / Kuban  (aproape de Krasnodar, la est de Crimeea – vezi secunda 6 din filmulet,) iar in seara precedenta – pe 31 decembrie 2017 – un alt bolid  (trebuie sa spun din nou – similar cu cel vazut la noi), a fost vazut in Wakefield, in Marea Britanie (la est de Manchester), in jurul orei 17:30 TU.

Ar putea fi vorba oare de un curent nou de meteori, avand viteza mica? Nu stim, o sa mai verificam si probabil cineva mai titrat ca mine in aceasta cauza probabil ca va da un verdict.

 

Cea mai celebra nebuloasa de iarna

Sunt 2 nebuloase pe cerul noptii care se vad si cu ochiul liber (cine are ochi buni). Eta Carina Nebula in emisfera sudica si Nebuloasa din Orion (M42) tot din emisfera sudica dar care se vede si de la noi. Aceasta din urma este o nebuloasa de iarna si acum este vremea ei sa o pozam. Am mai avut incercari la ea in trecut dar nu am avut nici o poza color pana acum.

Rezultatul de mai jos este suma a (14×600 sec + 30×30 sec + 46x5sec) adica un total de 2 ore si 39 de minute in H-alpha si a (15×300 sec + 25×30 sec + 34x3sec) adica o ora si 29 minute in OIII, prelucrate HDR ca sa extrag informatie si din centrul supraexpus al nebuloasei si prelucrate ca si R=Ha, G=OIII, B=OIII. Se pare ca am exagerat un pic cu prelucrarea centrului nebuloasei, dar am sa revin cu prelucrarea un pic in acest sens in viitorul foarte apropiat.

Set-up-ul este cel clasic de deep-sky, adica MN190 + Atik 460EX + EQ6 cu curele dintate, din observatorul meu de langa Ploiesti.

Rosette vazuta la alta scara

Zilele acestea mi-am petrecut mai multa vreme in compania telescoapelor si  am zis sa vedem cum arata Rosette imortalizat prin alt tren optic si imagistic.

Daca imaginea nebuloasei Rosette din postul anterior a fost facuta folosind ca si set-up luneta Equinox de 80 mm impreuna cu camera Atik 314L+, care dadeau impreuna un camp suficient de mare incat sa cuprinda intreaga nebuloasa, la o rezolutie optica de 3.079 arc-secunde/pixel, la imaginea de mai jos am folosit catadioptricul MN190 cu noua camera Atik 460EX. Campul generat in aceasta configuratie este mult mai mic (cuprinde doar centrul nebuloasei), dar cu toate acestea rezolutia optica este mult mai buna, de doar 0.936 ar-secunde/pixel. Drept urmare, detaliile fine sunt mult mai bine scoase in evidenta. Problema este ca nu am avut decat 4 expuneri de 600 de secunde fiecare pe care sa le prelucrez. Cand vremea se va indrepta (sper in seara asta), am sa continui sa pozez pana la niste valori mai decente de expunere. Chiar si asa, rezultatul imi pare destul de bun.

Cateva activitati la sfarsit de an

Anul care se sfarseste a fost foarte solicitant si din acest motiv, activitatea mea de astronom amator a fost destul de redusa. Nu fac aici o analiza a anului ce tocmai se incheie ci o trecere in revista a catorva activitati despre care nu am avut ocazia sa scriu aici si care s-au intamplat catre final.

Am sa incep cu o procesare facuta cu mare intarziere la niste imagini achizitionate cu vechea camera – ATIK 314L+. Rezultatul reprezinta suma a 41 expuneri x 300 sec in Ha (filtru Astrodon de 5nm) insumate cu 72 expuneri x 300 sec in OIII (tot Astrodon de 5 nm) la Rosette Nebula. Ar mai fi mers niste expuneri, dar camera nu mai era disponibila si asta e tot ce am avut la dispozitie. Sunt 2 incercari de procesare folosind de la cap la coada – ca si programe – MaximDL, Pixinsight si StarTools. Prima imagine a fost facuta dupa reteta R=Ha, G=OIII, B=OIII, iar a doua R=Ha, G=0.4Ha+0.6OIII, B=OIII. In prima imagine contrastul, a fost mai intens si am acordat o mai mare atentie scoaterii in evidenta a detaliilor.

Folosind acelasi set-up pentru deep-sky, am facut chiar in seara de Craciun si o imagine la Luna, care imi facea cu ochiul sa o iau in poza: 40 de cadre din 100, achizitionate cu Maxim si stacuite cu Autostakkert, post pocesare tot cu Maxim. Set-up-ul este Atik 460 EX + MN190 / EQ6 belt drive, fara ghidaj.

Si un pic de activitate solara, evidentiata de acasa de asemenea, folosind acelasi set-up de mai sus si un filtru Baader Solar ND3.5. Doua pete mici, scoase in evidenta facand stack pe cele mai bune 10 cadre din 30 luate.

Din 7 si pana in 10 decembrie am fost invitat impreuna cu Vali Grigore (SARM), Ovidiu Ignat (Planetariul Baia mare), Geaorge Ianculescu (SARM) si Atilla Muzlinger – la Miercurea Ciuc – de baietii de la Asociatia Ucenicul Astronom. Baietii acestia, patru la numar, in frunte cu Cosmin Sorin Miclos, au reusit intr-un singur an sa faca minuni cu aceasta organizatie. Au reusit sa puna la punct un program de educatie astronomica in scolile din zona – intitulata „Transforma-ti ora de dirigentie intr-una de astronomie”, au reusit sa stranga din sponsorizari peste 7000 de euro cu care vor incepe sa construiasca un observator astronomic la Izvorul Muresului, au organizat Gala la care am participat si eu in calitate de invitat. Programul a fost foarte frumos, organizarea impecabila si in plus ne-am distrat pe cinste.

Imagine de grup la Gala Ucenicul Astronom, in seara de 9 decembrie.

Mica expeditie facuta la punctul unde va fi amplasat observatorul astronomic.

Vremea ne-a permis sa facem si o sesiune de observatii de pe terasa hotelului unde am fost cazati. Desi erau 2-3 grade afara, noua ne era cald in tricouri… Cu ocazia asta am scos la stele si noua mea luneta apocromata Omegon de 66 mm.

Seara de dupa Gala, la restaurantul San Gennaro din centrul orasului Miercurea Ciuc. Mancare de 5*.

La plecare, in vizita la Telescop Expert.

Evenimentul a fost de nota 10 cu plus. Nu a fost nimic care sa nu imi placa la baietii astia si la evenimentul organizat de ei.

 

 

Cea mai activa perioada la Soare

Sfarsitul lunii august a adus o mare surpriza in evolutia activitatii solare. Doua pete au fost prezente in acea perioada, foarte mari si foarte active. Datorita vremii calme si stabile, am putut astfel inregistra evolutia lor in mod neintrerupt pentru mai mult de 2 saptamani. A fost o coincidenta fericita si fiindca am avut la dispozitie datele acestea, am reusit dupa o lunga perioada de pauza sa le pun cap la cap si sa fac un mic film cu evolutia lor pe suprafata solara. Am avut la dispozitie un filtru H-alpha de 0.3 Angstromi pus pe o luneta Zeiss de 80 mm F/15, inregistrarea datelor facandu-se cu o camera ATIK 11000.

ATIK 460EX

Ieri am avut parte de o mare bucurie. Mi-a sosit noua camera ce i-a luat locul vechii camere, vanduta acum aproape 6 luni. Noua camera se numeste ATIK 460 EX mono si o inlocuieste pe mai batrana ATIK 314 L+.

Cateva cuvinte despre noua camera: prima impresie care m-a frapat este aceea ca noua camera este mai robusta si mai mare decat ma asteptam sa fie privita doar din poze. Pozele comerciale nu arata camera langa un alt obiect spre comparatie, asa ca atunci cand am luat-o in mana, am avut o surpriza. Nu este grea, nu este excesiv de voluminoasa, dar este clar mai mare decat ma asteptam. Diametrul sau este evident mai mic decat „ciuperca” lui 314, ceea ce o face o buna alegere pentru cei ce folosesc Hyperstar-ul de la STARYZONA.

De obicei cand se intampla ca un astronom sa  faca o achizitie proaspata si mai de valoare, vremea este urata, ca sa ii faca in ciuda. Nu a fost cazul aseara. Am avut o vreme minunata (desi cam rece) si desi eram obosit de la servici, am stat treaz pana la 2:30, incercand sa pun la punct set-up-ul cu noua configuratie. Am facut si niste expuneri si bineinteles am verificat calitatea dark-urilor si a bias-urilor. Camera este impecabila si abia astept sa o pun l;a treaba pentru proiecte serioase. Cu vechea camera incepusem sa simt ca am ajuns la limita si ambitia mea era sa incerc sa fac si un pic de stiinta. Ma atrage sa fac studii la nove/supernove (fotometrie, poate vreo descoperire [ha, ha, ha]), asteroizi (curbe de lumina, recovery), exoplanete (fotometrie, [ha, ha, ha]),  spectrometrie, comete. Bineinteles ca nu am sa neglijez astrofotografia, dar vreau sa ma concentrez pe zona mai tehnica in detrimentul celei artistice.

In cutie…

… in mana mea…

… si la treaba !

Ca sa se implineasca toata lista de achizitii enumerata in 11 septembrie anul trecut (am avut o postare pe blog despre asta), mai lipseste o montura… Cine stie?

Camera de meteori la mine la observator

Ieri am reusit sa termin de montat camera all-sky MOROI-4 (MOROI vine de la Meteorites Orbits Reconstruction by Optical Imaging), camera ce face parte din reteaua nationala cu acelasi nume, ce va permite urmarirea intrarii in atmosfera a meteorilor si a bolizilor precum si masurarea elementelor orbitale ale lor, prin triangulatie. Celelalte camere sunt sau vor fi montate la Bucuresti, Cluj, Timisoara si Hateg. Camera este produsa de Shelyak Instruments (Franta) si este dedicata acestui domeniu de cercetare stiintifica.

Asamblarea suportului camerei –  permite pozitionarea camerei in pozitie corecta, indiferent de tipul de consola si pozitia acesteia, pe care se va instala sistemul.

Bara (consola) mea a fost facuta pana la urma de un prieten ce face balustrade din inox, asa ca arata bine si este „weather-proof” – ca sa ma exprim asa.

Am pozitionat camera langa observator, in cea mai buna pozitie, care sa evite pe cat posibil pomii din imprejurimi si sa avem un orizont cat mai curat, camera avand un camp de 180 de grade.

Vedere de sus.

Camera are un computer dedicat, ce functioneaza non-stop si trimite pe internet in permanenta imaginile luate. Daca sunt evenimente (meteori sau bolizi), imaginile respective sunt stocate si apoi descarcate in serverul care gestioneaza programul principal. In week-end am sa-i fac si primele probe si probabil vom avea si primele imagini la meteori !

L.E.: Am reusit sa dau drumul camerei (era o treaba mult mai simpla decat am crezut eu) asa ca iata o imagine de asta seara (01.10.2017) de pe serverul unde se duc toate imaginile generate de camera.

Un nou observator astronomic privat

Acum cateva zile am fost invitat de prietenul Cristian Popescu, din Otopeni, sa-i vad noul observator, facut cu mana lui, de la zero, inspirat fiind (asa zice el) de povestea observatorului meu. Lucrarea este una de mare calitate si fiindca asa ii sta bine cuiva care invata de la altii, a evitat greselile facute de inaintasi, facand totul bine din prima.

Acoperisul se deschide catre est, asta fiind cea mai potrivita configuratie de ales in curtea sa.

Structura este din lemn placat cu OSB peste care a fost batuta scandura gen lambriu, lacuit, pentru a proteja peretii de la interior de intemperii.

Intrarea da direct in camera calda (cam micuta, ce-i drept), unde se va pune o masa si un calculator de control.

Pilonul este din beton, cu un diametru destul de mare, iar podeaua este din lemn peste care a fost pusa mocheta. Nu exista contact fizic intre podea si pilon, decat prin mocheta, astfel incat sa nu se transmita vibratiile de la mersul in jurul telescopului in vibratii pe poza (fiindca Cristi o sa faca astrofoto – intai la planete si apoi deep-sky).

Luneta din imagine este noua si este un acromat cu raport focal mare, numai buna la planete.

Momentan acoperisul este deschis manual, dar exista o cremaliera montata si un motor care abia asteapta sa fie pus la treaba.

Este o lucrare de mare finete, facuta cu multa raspundere si cu atentie la detalii, care mie imi place tare mult.

Bravo, Cristi ! Asteptam primele poze.

Star-party fierbinte…

Date fiind temperaturile extreme din aceste zile, nu am dorit decat sa stau acasa si sa ma cufund in rezolvarea a tot felul de probleme astronomice – teoretice si practice. Si findca singur nu este foarte amuzant, am invitat doi vechi prieteni astronomi pe la mine – Tavi Blagoi (aka Erwin) si Costin Sprianu (aka mak).

Tavi a venit pe la 3 dupa-amiaza si mak a aparut pe la 7. Oricum, era extrem de cald asa ca pana s-a dus Soarele la culcare, am stat indoor, la racoarea aerului conditionat si am discutat o multime de chestii interesante, dintre care unele le-am si experimentat un pic mai tarziu. Costin a adus cu el un MN – maksutov-newtonian de 150 mm cu optica ruseasca – o optica EXTRAORDINARA, avand focuser Feather-Touch si oglinda principala cu lambda/8, iar Tavi a adus cu el un binoclu foarte tare – Swaroski (fara cristale) si un maksutov-cassegrain de 100 mm.

Dupa ce am admirat indelung MN-ul lui Costin, una din problemele foarte interesante dezbatute, a fost despre colimarea unui astfel de telescop (tinand cont ca am si eu un sistem similar de 190 mm). In calitate de astrofotograf planetar, Costin are mult mai multa experienta in acest topic si mi-a povestit cum face el colimarea pe stea. Astfel am aflat ca ce am facut eu inainte cu steaua mea artificiala era foarte putin din ce trebuia facut sa ca rezultatul investigatiei poate fi diferit de ce mi-am imaginat eu.

In speta, modul de lucru al lui Costin era urmatorul:

1. focus pe stea de m~1…3. Steaua in centrul campului (al senzorului). Luate 1…2000 cadre cu timpul de expunere cel mai mic si gain astfel incat abia sa se distinga inelele Airy. Stack cadre in Autostakkert cu aliniere si rezultatul dus in Photoshop, unde se face stretch cu Levels pana devin evidente inelele Airy.
2. Facem acelasi lucru IN-focus si OUT-focus  si urmarim cum se vad inelele in acest caz.
3. Se repeta procedura pe toate cele 4  colturi ale senzorului, pentru a avea o imagine cat mai corecta asupra calitatii colimarii pe toata suprafata oglinzii principale.

Asa am aflat ca MN-ul meu nu e chiar perfect colimat, dar nu sta nici prea rau. Practic pentru deep-sky sta bine. Daca vreau insa sa pozez performant la planete, probabil ca va trebui sa il recolimez, astfel incat sa am o figura buna la cercurile Airy.

 Discurile Airy in focus. Turbulenta mare nu ne-a ajutat prea mult din pacate.

    Extra focal. Oglinda pare un pic stransa la clemele de la barilet, avand o usoara deformare in triunghi. Ce se vede aici ca deformare are valori de ordinul nanometrilor, dar sunt suficiente ca sa dea o imagine care nu atinge maximul posibil la apertura si corectia respectivului instrument optic.

    Intra focal. Aici inelele de difractie par mai largi in dreapta-jos decat in stanga sus, ceea ce ne duce cu gandul la un usor ne-paralelism intre corector si oglinda, ce duce in final la coma usoara pe una din directii.

Testele nu au fost concludente, dat fiind seeingul foarte prost. Doar am vrut sa vad modul de lucru la o asemenea operatiune, iar cand o sa am timp, iar conditiile meteo vor fi potrivite, am sa refac testele si poate am sa fac si niste reglaje.

A urmat o sesiune astrofoto la obiecte deep-sky cu camera mea CMOS – ASI 174 (care i-a apartinut lui Costin inainte). Am facut expuneri la M57, cate 1000 buc/canal (LRGB) la 1.5 secunde  si cate 100 buc darkuri/canal plus bias-uri (1000). Procesarea facuta dupa reteta lui Emil Kraaikamp (creatorul Autostakkert si prietenul lui Costin)  in care totul se „toaca” cu Autostakkert ne-a dat niste artefacte ciudate, pe directia driftului monturii (am mers neghidat fiindca la 1,5 secunde expunere nu e nevoie de asa ceva). Am sa refact procesarile in „old fashion way”, transformand .ser-urile in serii de .fit cu PIPP si apoi procesand cu MaximDL si Pixinsight, ca sa vedem ce iese…

Intre timp, cat telescopul meu tragea la poze, noi ne-am relocat langa observator la o mica sesiune vizuala, cu cele 2 telescoape ale musafirilor puse pe o monturica azimutala a lui Costin. Am avut ocazia sa compar pe un telescop cu o optica de exceptie, cateva oculare foarte bune, diferentele intre oculare fiind mai  mult decat evidente in acest caz. Concluziile mele se vor transforma in achizitii daca timpul si fondurile vor permite.

Costin a fost la butoane la telescopul meu, unde a invatat rapid procedurile de lucru si am vazut ca i-a facut placere sa faca poze intr-un stil total diferit de modul sau uzual de lucru. A fost o seara chiar foarte reusita si extrem de plina. Ca sa va dati seama, abia pe la 00:30 am avut timp sa desfacem sticla de vin rose adusa de Costin, pana atunci facand o multime de operatii de montaj-demontaj si adaptari la set-up ca sa putem da drumul la expunerile pentru verificarea colimarii… O super- seara!

 

Luna din 1 august

Acum 2 seri, cand am facut pozele la M13, am luat si Luna in vizor, o tinta prea putin vizitata de mine. Am folosit aceeasi camera – ASI174, achizitia fiind facuta prin MN cu un telecentric 5x de la Bresser-Meade. Pentru captura am folosit Firecapture (format .ser) si fiindca am avut cateva serii de cadre cu defecte generate de comunicarea proasta pe alocuri intre camera si computer, a trebuit sa transform filmul in fisiere .png cu PIPP. Apoi stacare cu Autostakkert (25% din total 668 cadre bune generate de PIPP) si deconvolutie cu Registax 6. A durat foarte mult conversia de la .ser la .png (aproape 2 ore), altfel restul a fost destul de simplu.

Zona fotografiata este Mare Imbrium. Craterul mare din stanga este Plato, cel mare din grupul de 3 din dreapta este Arhimede. Cel de sus, cu doua cratere mici la interior, este Cassini. Grupul muntos dintre Cassini si Plato este Montes Alpes (3700 m).

Orientarea camerei nu coincide cu pozitia corecta din atlas, dar sper sa fiu iertat.

Poze deep-sky cu camere planetare

Pentru ca momentan nu mai am o camera CCD pentru poze deep-sky, inaugurez o noua etapa legata de fotografierea acestui gen de obiecte, folosind camere planetare. Momentan mai am in posesie 2 camere – un ZWO ASI 174MM, care este o excelenta camera pentru planete, Soare si Luna si un QHY5L II care este de asemenea o excelenta camera de ghidaj dar si planetara.

Asadar, fiind in „somaj tehnic”, am hotarat sa incep ceva nou. Stiam de incercarile de acest gen facute de persoane cu mai multa expertiza decat mine si am vazut ca rezultatele sunt frumoase, asa incat am zis sa incerc si eu. Primul test de acest gen – cu adevarat serios – l-am facut aseara, tinta fiind M13 din Hercule. Telescopul folosit a fost MN190 (pe care l-am reinstalat pe montura), iar camera a fost ASI-ul. Rezultatul este suma a 115 expuneri neghidate bune din total 150, fiecare expunere de 10 secunde – deci mai putin de 20 de minute per total.

Am facut dark-uri si bias-uri ca si calibrare la imagini (desi e cam greu la o camera fara racire, unde temperatura senzorului variaza mereu). Inainte de asta a trebuit sa instalez driverul ASCOM pentru ASI 174, ca sa pot face expunerile prin MaximDL. Se pot face expuneri si cu FireCapture, care lucreaza nativ cu camera, dar nu stiu sa fac calibrarile prin acel program, pe care l-am folosit doar la Soare, Luna si planete.
Oricum, ca si concluzie, sunt foarte incantat de rezultatul obtinut. Sensibilitatea camerei si rezolutia foarte buna imi lasa impresia ca reuseste performante la fel de bune ca si un CCD. Nu am folosit filtre (urmeaza sa fac si asta) si am sa incerc sa fac si expuneri mai lungi, cand o sa reinstalez pe telescop si OAG-ul.

Ce mi-a placut foarte mult a fost ca am surprins in acest umil timp de achizitie si o mica galaxie de langa roi – IC 4617, care are o magnitudine de 15.2, la o dimensiune unghiulara de 1.2′ x 24″.

Statia meteo a inceput sa „vorbeasca”!

Saptamana care tocmai a trecut, am reusit sa fac doua lucruri FOARTE importante pentru echipamentele mele cele mai importante.

In ordine cronologica, prima data am reusit sa verific colimarea telescopului meu cel mare (MN190). Cat de bine este colimat a reprezentat un mare semn de intrebare dintotdeauna, deoarece am avut impresia ca vechiul proprietar nu a acordat suficienta atentie acestui aspect, dupa ce a inlocuit focuserul original cu un MOONLITE. Fiind un telescop catadioptric, colimarea nu este un lucru tocmai simplu, fiind nevoie de coaxialitatea a 4 elemente optice – meniscul corector, oglinda principala, oglinda secundara si focuserul. Toate sunt colimabile si a le face coaxiale, trebuie respectata o anumita ordine in colimare, existand riscul mare de a-l decolima, daca nu stii cum sa faci asta. Fiindca am vandut ATIK-ul 314, in speranta de a cumpara ceva mai bun in viitorul nu prea indepartat, am profitat de acest fapt pentru a face verificarea colimarii. Pentru aceasta, am folosit (pentru prima data)  o stea artificiala pe care o am de la Sabin Fota. Am instalat telescopul in gradina la circa 15 m distanta de stea, in amurg si am verificat imaginea inelelor de difractie folosind softul MIRE DE COLIMATION (vezi link in pagina asta) si camera planetara ASI174 si FireCapture pentru vizualizare. Imaginile rezultate sunt bune, nesperat de bune as zice. Din aceasta cauza am lasat reglajele de colimare neatinse pana data viitoare.

     

Sambata seara l-am avut in vizita pe Radu Gherase – o vizita mult si indelung asteptata. Radu m-a ajutat foarte mult sa termin statia meteo, care era functionala datorita lui, de mai bine de un an. Ce nu mergea insa la ea – fiind un lucru esentiual in incheierea automatizarii observatorului – era comunicarea intre statie si SELETEK si EQMOD. Ideea era ca in momentul in care statia detecta nori, aceasta sa trimita un semnal catre SELETEK (care comanda acoperisul) si catre EQMOD (care comanda montura) ca acestea sa treaca in mod SAFE, prin parcarea monturii si inchiderea acoperisului. Radu lucrase acum un an la acest modul, dar acesta nu fusese testat inca. Acum insa, iata ca i-a venit randul si acestei probleme sa fie rezolvate. Am avut o seara perfecta pentru teste, cu cer senin , asa incat am putut testa pe indelete statia. Modificarile in soft si testarile  au durat de la 21:00 pana la 4:30 spre dimineata, dar la final totul a fost absolut perfect !! Radu este un maestru si nu pot decat sa-i multumesc din inima pentru efortul depus si ajutorul dat.

A mai ramas un ultim lucru de facut pentru siguranta totala a observatorului – un senzor care sa detecteze caderea de tensiune de la retea si care sa faca acelasi lucru ca si statia meteo acum, dupa ce temporizeaza acest fapt timp de maxim o ora (sa zicem), timp in care bateria de back-up si invertorul isi fac datoria fara probleme. Daca o sa am timp (in primul rand) si un pic de chef, am sa fac si un film in care sa demonstrez functionarea statiei meteo coroborata cu SELETEK-ul si EQMOD-ul. 

 

Star-party la planete

M-am bucurat in week-end de prezenta extrem de placuta a lui Costin Sprianu (mak de pe astronomy.ro), care a venit la mine in ideea sa facem niste poze la planete de la observatorul meu, unde cerul este mult mai permisiv decat la el. Cerul nu ne-a ajutat deloc – desi prognoza se anunta buna, un front noros venind dinspre Mediterana ne-a stricat socotelile. Asa incat am stat de vorba o gramada si Costin mi-a impartasit din secretele achizitiilor si prelucrarilor planetare, unde este (cred eu), cel mai bun din tara (impreuna cu Cristi Diaconescu si Maximilian Teodorescu).

Se pare ca nu este doar parerea mea, Costin fiind invitat la Pic-du-Midi acum cateva saptamani impreuna cu cei mai buni astrofotografi de planete din lume (Emil Kraaikamp, Damian Peach, Marc Delcroix, Ricardo Alonso ) sa faca poze si sa foloseasca telescopul de 1m. Pozele sunt inca in lucru, eu am vazut si imaginile brute si ce a scos Costin din ele si intr-adevar e impresionant.

Luna pozata la Runcu si prelucrata conform indicatiilor lui Costin

Singurele poze cu iz astronomic, le-am facut de dimineata la telescoapele care au stat la odihna toata noaptea (din pacate). Sper sa prindem si o noapte frumoasa, undeva in viitorul incert.

O mica „haita” de telescoape

Cass-ul din fibra de carbon a lui Costin (tubul e facut de el !)

Sistemul de racire al oglinzii, suspendat pe cabluri de otel, pentru eliminarea oricarei vibratii

Evenimente social-astronomice

Prima jumatate a anului a fost marcata de cateva evenimente astronomice la care am participat in calitate de invitat.

Primul astfel de eveniment a fost Sesiunea de referate de la Barlad, organizata de Muzeul Vasile Parvan din localitate. Este a sasea oara consecutiv cand sunt invitat acolo ca sa prezint cate ceva din activitatea sau interesele in materie de astronomie ale mele si pot sa spun ca nu am fost niciodata dezamagit de acest eveniment. Organizare impecabila, colegi astronomi (cativa amatori si cei mai multi profesionisti), lucrari interesante si o ocazie buna de a ne reintalnii in fiecare an.

 

 

Al doilea eveniment la care am fost invitat a fost „Cluj Academic Days 2017 – Connections in astronomy, Astrophysics, Space and Planetary Sciences”, organizat de Academia Romana la Observatorul Astronomic din Cluj. Au fost prezenti si au prezentat lucrari (in engleza) cercetatori din SUA, UK, Portugalia, Franta, Emiratele Arabe, Ungaria si evident Romania. Am avut si eu o lucrarica de prezentat, din domeniul instrumentatiei astronomice, cu lucrarile de upgrade la telescoapele solare de la Institutul Astronomic al Academiei. Lucrarile au fost de inalt nivel, cea mai puternica impresie personala lasandu-mi-o Tibor Hegedus de la Observatorul Astronomic din Baja (Ungaria) si Vlad Turcu de la Observatorul Astronomic din Cluj, cu niste lucrari extrem de interesante din punctul meu de vedere.

Lucrarea care mi-a placut foarte mult la Vlad a fost despre descoperirea faptului ca una din componentele unei variabile de tip eclipsing binary (gen Algol) este la randul ei o stea variabila intinseca, avand periodicitate de cateva ore, cu variatia luminozitatii la nivel de sutime de magnitudine. Observatiile au fost facute cu un telescop de 40 cm (SCT) ceea ce este remarcabil.

Tibor Hegedus a prezentat o lucrare despre aflarea traiectoriei „intunecate” ale unui bolid si cum putem afla cu precizie destul de mare unde a cazut un meteorit bazat pe calcule de triangulatie prima data si apoi pe calcule de aerodinamica. O alta lucrare foarte interesanta prezentata de Tibor a fost „Examinarea fotometrica a roiurilor deschise”. Calculele duc la determinarea precisa a distantelor pana la acestea. Ce mi-a placut mult a fost metodologia de calcul fotometric (calibrari, reducerea extinctiei atmosferice si apoi transformarile standard (care tin cont de diferentele de magnitudine instrumentala atunci cand se determina exact magnitudinea absoluta a unei stele).

O alta lucrare remarcabila, prezentata de un student al doctorului Hegedus (care se pare ca este un mentor excelent) a fost „Determinarea parametrilor unei explozii tip supernova prin analizarea curbei de lumina”. Este foarte tare ce se poate determina prin fotometrie si mi-ar place sa fac o treaba similara in curand. Marea majoritate a lucrarilor au fost EXTREM de interesante si mi-ar lua mult timp si spatiu ca sa le reamintesc pe toate.

In cea de-a doua seara a evenimentului, am mers la Observatorul din Feleac si Vlad ne-a aratat instrumentele si softul de astrometrie pe care il foloseste (AIP4WIN) si ne-am intalnit cu Lucian Hudin, Varady Nagy Pal si Victor Inceu care ne-au aratat observatorul lor ROR amplasat in incinta Observatorului din Feleac, care din pacate nu avea nici o montura la momentul respectiv, deci nici telescop instalat.

 

 

Al treilea eveniment la care am fost invitat a fost Tabara de Astronomie organizata de SARM la Runcu, unde am prezentat pentru copiii veniti acolo (intre care si fiica-mea) cate ceva introductiv despre astronomie, Am profitat de cerul absolut superb de acolo, ca sa fac si niste poze la Luna, Saturn si Jupiter cu camera mea planetara ASI 174 mono. A fost prima data cand am folosit camera la altceva decat Soare si am fost foarte incantat de rezultate. Pozele au fost facute cu Equinox-ul meu la o focala de 2,5 m (pentru planete).

 

 

So far, so good…

 

O imbunatatire majora

Equinox-ul 80 este o luneta foarte buna, optic vorbind. Insa focuserul ei m-a necajit de multe ori mai ales in zona de astrofoto, unde cerintele de stabilitate in miscare si chiar in stationare, sunt esentiale. In plus, am avut parte de o inconsecventa in a ajunge in focus la acelasi numar de pasi ai motorului pas-cu-pas atunci cand defocusam si reveneam in focus (de exemplu la rutina de refocusare cand se schimba filtrul).

Initial am vrut sa-mi cumpar un focuser rack&pinion adevarat, de la Telescope Service, insa pretul mare, de circa 360 euro, m-a tinut in loc. O ocazie deosebita am avut cand un prieten astronom (Iosif) m-a anuntat ca vrea sa vanda focuserul Moonlite pentru luneta ce i-a apartinut lui Sabin Fota. Acum cateva luni, focuserul a ajuns la mine, insa lipsa timpului m-a impiedicat sa fac altceva decat planuri. Acum i-a venit randul.

Ce trebuia sa fac era o flansa de adaptare intre luneta si focuser. Moonlite este vestit pentru calitatea focuserelor tip Crayford pe care le face, fiind (intr-un clasament neoficial) pe locul doi dupa FeatherTouch la acest capitol. Focuserele sunt gandite foarte bine incat sa fie colimabile, usor de fixat si foarte fiabile. Flansa mea trebuia sa aiba un filet interior M84x1, care se prindea in luneta si un simplu tub in continuare, care se prindea la exterior cu niste inbusuri de focuser.Cateva greseli de proiectare de la inceput m-au intarziat circa o saptamana in finalizarea upgrade-ului, insa azi totul a fost gata. Urmeaza testele…

Soarele in iunie 2017 (H-alpha)

Am terminat un mic film in care am reusit sa pun in evidenta evolutia unor formatiuni interesante ce s-au dezvoltat in aceasta perioada pe Soare – evolutie data atat de activitatea Soarelui cat si de miscarea sa in jurul axei sale. Totodata, folosind Fitswork, am facut si un stretch diferentiat pe suprafata Soarelui si pe marginea sa, punand in evidenta in acelasi timp protuberantele si filamentele (care in fond sunt acelasi lucru, doar ca vazute in mod diferit). Filmul e aici: AICI

Aceasta e imaginea din 23 iunie (vineri)

 

De retinut si de facut (poate) !

Am gasit ceva foarte interesant – un program de procesare a imaginilor planetare/solare/lunare – IMPPG, facut de un polonez – Filip Szczerek.

De asemenea, exista un asa numit „Solar Scintillation Seeing Monitor” ce permite monitorizarea seeingului cand se fac capturi la Soare, asa incat FireCapture (pentru care s-a si facut un plug-in) sa porneasca inregistrarile DOAR cand seeingul este sub o anumita limita.

Soarele in 18 mai

Soarele a fost foarte interesant in 18 mai, prezentand niste formatiuni bine definite si destul de bine grupate intr-una dintre zonele sale, o pata – 12656, o proeminenta si un filment mare, in forma triunghiulara. Din pacate, achizitiile facute cu ASI174 au avut niste probleme de comunicare intre camera si computer si filmele care contineau mai multa informatie (zone mai mari preluate in imagine) au fost inutilizabile. Am reusit insa sa scot ceva din filmele facute ca zoom al zonei respective cu focus catre proeminenta de pe limbul solar. Aici se vede intr-un colt al imaginii si zona petei precum si un pic din filament.

Si imi permit sa pun aici si ceva ce mi-a placut foarte mult, este vorba de un film facut de un amator, avand un C11, cu filtru Solar film, un filtru verde, o camera ca a mea, un Barlow si multa rabdare si probabil si un seeing foarte bun.

https://giphy.com/gifs/l0Iy13RD6budQ8gyA/fullscreen

 

Un studiu ad-hoc asupra evolutiei poluarii luminoase la mine la observator

Week-end-ul acesta am profitat de faptul ca se uneste cu  1 mai si am hotarat sa ma intalnesc cu Matei Conovici, bunul si dragul meu prieten astronom, intalnire programata mai demult, tinand cont ca nu ne-am mai vazut de ceva vreme. Planul era mai complex, dar date fiind conditiile meteo, ne-am rezumat la un gratar cu frigarui din pastrama si carne de oaie combinate cu ceapa si rosii, drese cu cimbru si lemongrass la care am degustat din plin niste specialitati extraordinare de vin, dintre care vedeta serii a fost un Pinot Noir din 1991. Dupa asta, ne-a retras la observator unde am stat de vorba pana tarziu si am dezbatut diverse probleme astronomice si filozofice, asta pana ne-a luat somnul de la ploaia care incepuse deja si care batea darabana in acoperisul observatorului, indemnandu-ne la vise.

Oricum, una din problemele discutate ieri seara a fost problema poluarii luminoase – la mine si la la el la observatorul din sudul Dobrogei de la Lipnita. „Disputa” s-a centrat in jurul intensitatii acestui fenomen in ambele locatii, fiecare venind cu argumente in favoarea ideii ca la el e mai rau decat la celalalt (evident ca Matei exagera cand spunea ca la el e rau din cauza domului de lumina de la Silistra si Calarasi, aflate la 15-20 km de locatia sa, fata de cei 6 km dintre observatorul meu si Ploiesti, un mare poluator atat industrial cat si luminos).

Ca sa transam lucrurile, am hotarat sa vedem niste cifre. Asadar am inceput sa umblam prin arhiva mea de imagini si sa ne uitam la histogramele istorice facute in luminanta, la diverse obiecte ceresti, imagini facute cu aceeasi camera, in conditii similare de iluminare datorata Lunii (adica mai exact – fara Luna) si timpi similari de expunere. Singurul factor perturbator in aceasta privinta si care ar putea sa induca o variatie suplimentara a factorului de poluare luminoasa ar fii usoara nebulozitate a cerului. Aceasta este invizibila noaptea, dar este vizibila in poze, prin cresterea luminozitatii background-ului  cerului in conditii similare de timpi de expunere.

M13 din 18 mai 2014 / fara Luna / catre ENE

M57 din 08 iunie 2015 / fara Luna / catre ENE

M81/M82 din 24 aprilie 2017 / fara Luna / catre NW

In mod ideal, comparatia trebuia facuta avand ca referinta aceleasi obiecte ceresti, doar ca nu am avut la indemana asa ceva. Oricum, exista o evolutie a poluarii luminoase care se vede si intre primele 2 imagini, care au cam aceeasi orientare pe cer (catre Ploiesti). Ultima poza, desi arata mai bine, este facuta in directie absolut opusa orasului si este foarte sus, catre zenit, deci si histograma pare mai buna, doar ca este o pacaleala. Am sa fac, imediat ce o sa se insenineze, niste poze catre ENE la circa 30-40 grade deasupra orizontului, sa vedem ce avem acum. Oricum, este un dezastru, mai ales ca pe strada mea au aparut de circa o luna, niste frumoase becuri cu LED, care scalda intr-o lumina ca de ziua toata livada din jurul casei mele.

As vrea sa fug pe o insula pustie…

 

Cometa C/2015 V2 Johnson (2)

Ziua de 25 aprilie o sa intre in istoria mea personala ca una din cele mai pline zile din punct de vedere astronomic. Dupa o zi plina de observatii si achizitii la Soare, noaptea am facut poze de la observatorul meu la cometa Johnson, la Tuttle-Giacobini-Kresak si apoi la frumoasa pereche M81-M82. Ziua mea astronomica s-a incheiat pe la 3 dimineata in 26 aprilie si chiar nu am fost obosit a doua zi…

Deocamdata am facut in graba niste procesari doar pentru prima cometa din lista de mai sus – Johnson. Rezultatul este suma a 11 expuneri de cate 180 de secunde, facute prin Equinox-ul de 80 mm cu camera ATIK 314 L+ folosind filtrul UV/IR-Cut. Se vede usor miscarea cometei, nu foarte pronuntata dealtfel, stack-ul fiind facut pe stele.

Am facut si o procesare folosind procedura de False Color din MaximDL, pentru a scoate in evidenta mai bine forma cozii cometei.

Urmeaza la rand si Kresak, intr-un post ulterior.

 

Soarele in 25 aprilie

Cele cateva imagini de mai jos reprezinta situatia Soarelui asa cum se vedea in 25 aprilie (acum 2 zile), atat in lumina alba cat si in H-alfa.

Imaginile au fost facute de mine la Observatorul Astronomic al Academiei Romane (observatorul solar), dar pentru prelucare am avut un pic de timp de-abia azi.

Prima imagine este o imagine a Soarelui in lumina alba, avand un camp mai larg, ce cuprinde ambele zone active de pe suprafata solara din acea zi – AR 12651 si AR 12653. Poza e facuta cu luneta de 130 mm Zeiss si o camera ATIK 4000, pentru a avea full-disk.

Si un close up, facut tot in lumina alba la Ar 12651, folosind refractorul Zeiss de 130 mm, F/15, si camera mea ASI 174 mono. Cea de-a doua varianta a acestei poze este prelucrata un pic mai agresiv,  ca sa scot in evidenta mai bine detaliile din pata (zona de penumbra, „podul”).

Imaginea urmatoare este luata cu filtrul H-alpha de 0.3 Angstromi prin luneta Zeiss de 80 mm folosind camera mea ASI 174. Am incercat sa surprind o suprafata cat mai mare (nu reusesc sa intru full-disk cu camera mea) care sa cuprinda ambele zone active de pe Soare din acel moment, insa imaginea isi pierde din valoare datorita inelelor lui Newton, fenomen generat de interferenta luminii intre doua suprafete – una plana si una sferica adiacenta.

O alta regiune interesanta din acea zi a fost surprinsa pe limbul Soarelui. Era vorba de o proeminenta ce parea a avea legatura cu un filament din apropiere, sau posibil sa fi fost o formatiune mai mare situata dupa orizontul solar. Am prelucrat imaginea folosind 30% din 800 de imagini succesive luate cu ASI 174 prin Ha 0.3A.

O imagine care imi place foarte mult si care reprezinta o premiera pentru mine in modul in care am abordat procesarea, este cea care urmeaza. Aceasta este o imagine full-disk (sau asa s-a dorit, doar ca montura nu a colaborat) a Soarelui, facuta in spectrul H-alfa, cu luneta de 80 mm si cu o camera ATIK 11000. Cadrele brute sunt din aceeasi zi, de 25 aprilie si ca sa obtin aceasta imagine am procedat in felul urmator:

• am luat 33 de imagini ale Soarelui in format .fit. Pe acestea le-am stacat cu Autostakkert-ul (care accepta si „joburi” de acest tip). Am folosit 35% din cele mai bune imagini pe care Autostakket-ul le-a evaluat initial.
• imaginea rezultata am introdus-o in Fitswork, un program de procesare FREE, dezvoltat de un german pe numele sau Jens Dierks (vezi aici )
• folosind functia Punkte din Histogramm, am reusit sa scot in evidenta prin stretching selectiv, in aceeasi poza, si zona centrala a Soarelui dar si protuberantele de pe limb, ceea ce mi se pare de-a dreptul GENIAL !
• am folosit apoi metoda Gauss iterativa pentru a creste claritatea imaginii
• rezultatul l-am bagat in Photoshop si de acolo am dat un pic de culoare Sorelui meu monocrom

Aveti imaginea si in varianta a/n, pentru cei care vor si asa.

Raman in continuare dator cu 2 (doua de data asta) animatii cu niste protuberante capturate in Ha, insa acestea necesita timp de prelucrare mare si multe experimente pana reusesc sa le duc la bun sfarsit (teoretic stiu cum sa procedez, dar stiti cum e – practica ne omoara).

Imagini cu si despre Soare

Avand cateva zile un pic mai relaxate, am reusit sa fac cateva procesari la niste imagini mai vechi (nu chiar atat de vechi) facute la Soare. Echipamentul folosit este compus dintr-o luneta Zeiss de 80 mm F/15 si un filtru Baader Solar Observer de 0.3 Angstromi largime de banda, foarte potrivit pentru a vedea suprafata Soarelui, dar mai putin potrivit pentru a vedea protuberantele de pe limb, asa cum am explicat intr-un post anterior.

Prima imagine este facuta in 28 martie 2017 si reprezinta prima achizitie dintr-o serie de 15 bucati, facute la interval de cateva minute. Voi incerca ulterior sa fac o animatie in care sa se vada clar cum evolueaza protuberanta insa am nevoie de un pic de timp si de rabdare multa (care a ajuns sa se cam epuizeze la mine).

 

A doua imagine este facuta in lumina alba, folosind o prisma Herschel ca si element de reducere a intensitatii luminoase. Pata din imagine este AR 12638, iar achizitia este facuta in data de 24.02.2017.

 

A treia poza este o achizitie facuta in Halpha tot in data de 28.03.2017, iar vedeta este AR 12644. Pata era intr-o faza incipienta si ea este cea care sa pare ca a dat o mare ejectie coronala de masa (CME) in 19.04.2017, pe cand era inca pe fata opusa a Soarelui dar catre margine, asa cum se poate vedea in articolul si filmuletul din link-ul urmator: CME 19.04.2017.

Ce se vede in Halpha la Soare?

Vizitand astazi un site comercial, am descoperit ceva ce stiam destul de vag. Anume, ca privind Soarele prin filtre H-alpha avand largimi de unda diferite, se scot in evidenta zone si detalii diferite in structura cromosferei.

• Astfel, filtrele cu largime de banda de 0.8 Angstromi fac sa fie vizibile protuberantele, cu un contrast foarte mare.

• Filtrele cu o largime de banda de 0.7 Angstromi, fac vizibile protuberantele, cu contrast foarte bun si pe alocuri reveleaza si ceva din structura suprafetei solare.

• Filtrele cu o largime de banda de 0.6 Angstromi, fac vizibile atat protuberantele, cu contrast relativ bun dar si structura suprafetei solare, acestea fiind un compromis destul de bun pentru cei ce studiaza ambele fenomene/regiuni active.

• Filtrele cu o largime de banda de 0.5 Angstromi fac posibila observarea cu detalii bune a suprafetei solare dar si a protuberantelor mai mari.

• Filtrele avand o largime de banda de 0.4 Angstromi sunt excelente pentru a detalia cu contrast mare suprafata cromosferei solare.

• Filtrele avand o largime de banda de 0.3 Angstromi sunt cele mai bune pentru a vizualiza detaliile cele mai fine de pe cromosfera. Datorita latimii mici de banda insa, acestea lasa mai putina lumina sa treaca. Sunt posibile observatiile si asupra unor protuberante mai intense, dar cu contrast foarte scazut, asa cum am sa va arat intr-un post viitor (nu foarte indepartat – acum lucrez la asta).

 

Cometa C/2015 V2 Johnson

Aseara (sau mai exact azi dimineata) am facut expuneri la o a doua cometa foarte vizibila pe cerul nostru nordic. Este vorba de cometa din titlu. Urmarind efemeridele din site-ul htpps://theskylive.com, am vazut ca in acest moment cometa executa o curba in ac de par pe bolta si ca miscarea ei din acest motiv – este foarte putin pronuntata. Asa incat a poza cometa fara star-trails a fost foarte simplu. Am facut asadar 15 expuneri a cate 180 de secunde (nu mai mult fiindca a venit crepusculul).

Rezultatele sunt mai jos – o imagine alb-negru stacata si prelucrata in PI, un filtru false-colour pentru a scoate in evidenta mai bine coada si coama, o imagine monocroma inversata, o alta careia i-am aplicat un filtru Larson-Sekanina si un screen-shot cu efemeridele de care va vorbeam.

Echipamente noi de montat si facut

Fiindca mi-am scos camera ATIK la vanzare, probabil intr-un viitor neprevazut deocamdata voi ramane fara ea. Pana voi cumpara camera noua pe care mi-am propus sa o am in loc, o sa am timp sa fac cateva lucruri lasate in voia sortii multa vreme.

In primul rand voi pune la treaba camera planetara (care merge si la deep sky daca nu esti foarte pretentios) si voi incerca tehnici de achizitie noi. E o ramura noua ce merita incercata si nu o voi lasa neexplorata.

In al doilea rand am sa incep testarile cu programele de administrare a observatiilor – am doua variante, ce vor fi incercate pe rand – MaxPilote si Sequence Generator Pro. Am facut teste cu ambele in trecut, dar nici o sesiune de achizitii cap-coada. A venit vremea lor !…

In al treilea rand voi face MN-ului (care are exact focuserul din imaginea de mai jos) un sistem de reductie si transmisie de la motorul pas-cu-pas la focuser, similar cu ce se vede in poza, reductia fiind in cazul de fata undeva la 1:4. In momentul de fata am pus motorul pas-cu-pas pe axul reductiei de 1:10 cu care vine nativ focuserul (rotita mica din dreapta sus din poza asta), care imi genereaza o reductie mult prea mare. Mai exact am acum peste 50 de pasi in Critical Focus Zone (CFZ) si peste 90.000 de pasi de la un capat la altul de cursa la focuser, fiind necesare aproape 15 minute motorului ca sa faca aceasta cursa ! Noua configuratie va scade aceste numere de 2.5x .

In al patrulea rand si poate cel mai urgent si mai important, voi schimba focuserul de la luneta Equinox cu noua achizitie – un focuser pentru lunete, tot MOONLITE. Ocazia a aparut pe neasteptate (intentionam sa iau alteceva de la TS) si nu am putut-o refuza din 2 motive: (1) pretul foarte bun – 450 de lei si (2) faptul ca a apartinut lui Sabin Fota. Ce trebuie sa fac acum este sa fac o reductie de la focuser la luneta si sa fac un reductor similar cu cel de sus si pentru acesta, motor pas-cu-pas avand pentru ambele focusere. Focuserul ce-mi va ramane de la Equinox am sa-l pun la Cassegrain, unde am acum un focuser pe 1,25″ cu cremaliera, destul de rudimentar si greu de actionat si reglat. Un alt proiect in sine, care ar fi pe locul cinci in aceasta lista. Sa vedem cum ne miscam…

3 dintr-o lovitura- cometa 41P+galaxia M108+nebuloasa M97

Saptamana ce a trecut, vremea a fost superba, iar noptile asisderea. Pe langa achizitiile la tintele deep-sky in  derulare, am zis sa incerc ceva nou – o cometa macar, fiindca tot sunt 3 care se vad bine de tot pe cer in perioada asta. Si am ales-o pe cea care se gasea cel mai sus pe cer, aproape de zenit chiar – cometa 41P/Tutle-Giacobini-Kresak. E o cometa ce va ajunge la periheliu undeva in jurul sfarsitului lui aprilie asa ca lucruri interesante se vor mai intampla, de aceea e bine de urmarit.

Deci in 22 martie,  fara vreo pregatire anume, am reusit sa surprind o configuratie foarte interesanta legata de aceasta cometa – si anume trecerea ei apropiata de alte 2 obiecte ceresti foarte diferite – o galaxie si o nebuloasa. E vorba de M108, aflata la 45 milioane de ani lumina si Owl Nebula, aflata la „doar” 2000 de ani lumina. Cometa se deplasa in interiorul sistemului nostru solar la aproximativ 22 milioane de km de Pamant – adica 73 de secunde lumina de noi.

Acesta este filmul serii din 22 martie cu cei trei protagonosti.

O poza statica in care am incercat sa scot un pic mai multe detalii prin stivuire de mai multe imagini:

Ulterior am vrut sa experimentez cateva tehnici de analiza , folosite pentru punerea in evidenta a eventualelor fenomene ce pot apare pentru astfel de obiecte ceresti – in speta jeturi, cozi (principala sau secundara), forma coamei, etc. Am folosit pentru asta algoritmul Larson-Sekanina combinat cu schema de False color din MaximDL. Asa cum se vede in imaginile de mai jos, cometa inca nu a inceput sa dezvolte o coada vizibila dar coama este usor turtuta, semn ca vantul solar deja isi face efectul.

…si un update facut cateva ore mai tarziu, cu alte imagini luate doua zile mai tarziu, in 24 martie. Am cautat sa fac un alt gen de prelucrare, dar din pacate mi-au lipsit mai multe cadre fiindca au venit norii, asa ca am facut inca un film cu miscarea cometei printre stele si o analiza a coamei prin metoda culorilor false.

Schimbari mici, pe ici pe colo, in punctele esentiale

Un observator astronomic complet presupune si un mic confort pentru cel ce-l utilizeaza, precum si un minim de protectie fata de elementele naturii sub cerul SENIN  (adica de exemplu – umiditate excesiva, frig excesiv) pentru elementele hardware mai sensibile. Mai exact, ar fi urmatoarele avantaje:

– mutarea calculatorului si a biroului aferent din observator in camera calda, cu avantajul ca lumina ecranului nu mai creaza un surplus de poluare luminoasa atunci cand e necesar sa ai monitorul deschis, iar electronica sta ferita de condensul ce apare in noptile umede.
– mutarea sobei din observator in camera calda. Soba montata in observator, evident ca nu functioneaza cand se fac observatii ci doar cand e vreme inchisa si frig si folosesc observatorul ca birou. Camera calda extinde aceasta posibilitate si cand merge telescopul, daca vreau sa stau in preajma lui si sa nu inghet de frig.
– mutarea bibliotecii de astronomie din observator (unde cartile sunt expuse umezelii cand se atinge punctul de roua) intr-o zona ferita de acesti factori.
– extinderea „spatiului vital” astronomic, cu tot ce implica asta pe termen lung

Acest lucru se poate obtine construind un apendice al observatorului propriu-zis, ce se numeste „camera calda”. Este ceea ce intentionam si eu demult sa incerc sa fac observatorului meu.

Aceasta constructie necesita (cel putin in cazul meu) niste „mici” modificari in functionarea actuala a observatorului, modificari ce le-am facut cu succes in zilele trecute.

Prima si cea mai importanta modificare a fost aceea de a face ca acoperisul sa gliseze catre Nord (pana acum acesta glisa catre Sud), conditii obiective impiedicandu-ma sa fac acest lucru sa se intample inca de la inceput. Prima data a trebuit sa construiesc o alta structura din lemn pe care sa culiseze acoperisul in directia opusa celei de pana acum. Glisarea catre Nord imi ofera acum acces liber la ecliptica si la orizontul cel mai interesant d.p.d.v astronomic. Acum, de exemplu, pot sa incep sa fac si eu observatii la asteroizi. Sau observatii la planete.

Apoi a trebuit sa mut sinele de culisare pe noua structura, fara sa dau jos acoperisul de pe observator si fara sa am sine suplimentare la indemana ! Acest fapt a fost o adevarata provocare si am reusit sa fac asta chiar singur, intr-un week-end de munca intensa.

Si nu in ultimul rand,a trebuit sa mut si motorul acoperisului pe peretele opus, dar nu oricum, cu cu o modificare facuta in prealabil in placa de control a motorului (modificare facuta de prietenul meu foarte bun, Matei Conovici – un mic geniu in automatizari si programare) – si anume, implementarea unei functii de soft-start. Astfel, motorul porneste lin acum si data fiind greutatea acoperisului, asta e o schimbare esentiala pentru buna functionare a observatorului in viitor.

In fata, catre Sud, in zona catre care glisa pana acum acoperisul, se va ridica intr-un viitor imprevizibil si camera calda. O sa revin…