Statia meteo a inceput sa „vorbeasca”!

Saptamana care tocmai a trecut, am reusit sa fac doua lucruri FOARTE importante pentru echipamentele mele cele mai importante.

In ordine cronologica, prima data am reusit sa verific colimarea telescopului meu cel mare (MN190). Cat de bine este colimat a reprezentat un mare semn de intrebare dintotdeauna, deoarece am avut impresia ca vechiul proprietar nu a acordat suficienta atentie acestui aspect, dupa ce a inlocuit focuserul original cu un MOONLITE. Fiind un telescop catadioptric, colimarea nu este un lucru tocmai simplu, fiind nevoie de coaxialitatea a 4 elemente optice – meniscul corector, oglinda principala, oglinda secundara si focuserul. Toate sunt colimabile si a le face coaxiale, trebuie respectata o anumita ordine in colimare, existand riscul mare de a-l decolima, daca nu stii cum sa faci asta. Fiindca am vandut ATIK-ul 314, in speranta de a cumpara ceva mai bun in viitorul nu prea indepartat, am profitat de acest fapt pentru a face verificarea colimarii. Pentru aceasta, am folosit (pentru prima data)  o stea artificiala pe care o am de la Sabin Fota. Am instalat telescopul in gradina la circa 15 m distanta de stea, in amurg si am verificat imaginea inelelor de difractie folosind softul MIRE DE COLIMATION (vezi link in pagina asta) si camera planetara ASI174 si FireCapture pentru vizualizare. Imaginile rezultate sunt bune, nesperat de bune as zice. Din aceasta cauza am lasat reglajele de colimare neatinse pana data viitoare.

     

Sambata seara l-am avut in vizita pe Radu Gherase – o vizita mult si indelung asteptata. Radu m-a ajutat foarte mult sa termin statia meteo, care era functionala datorita lui, de mai bine de un an. Ce nu mergea insa la ea – fiind un lucru esentiual in incheierea automatizarii observatorului – era comunicarea intre statie si SELETEK si EQMOD. Ideea era ca in momentul in care statia detecta nori, aceasta sa trimita un semnal catre SELETEK (care comanda acoperisul) si catre EQMOD (care comanda montura) ca acestea sa treaca in mod SAFE, prin parcarea monturii si inchiderea acoperisului. Radu lucrase acum un an la acest modul, dar acesta nu fusese testat inca. Acum insa, iata ca i-a venit randul si acestei probleme sa fie rezolvate. Am avut o seara perfecta pentru teste, cu cer senin , asa incat am putut testa pe indelete statia. Modificarile in soft si testarile  au durat de la 21:00 pana la 4:30 spre dimineata, dar la final totul a fost absolut perfect !! Radu este un maestru si nu pot decat sa-i multumesc din inima pentru efortul depus si ajutorul dat.

A mai ramas un ultim lucru de facut pentru siguranta totala a observatorului – un senzor care sa detecteze caderea de tensiune de la retea si care sa faca acelasi lucru ca si statia meteo acum, dupa ce temporizeaza acest fapt timp de maxim o ora (sa zicem), timp in care bateria de back-up si invertorul isi fac datoria fara probleme. Daca o sa am timp (in primul rand) si un pic de chef, am sa fac si un film in care sa demonstrez functionarea statiei meteo coroborata cu SELETEK-ul si EQMOD-ul. 

 

Star-party la planete

M-am bucurat in week-end de prezenta extrem de placuta a lui Costin Sprianu (mak de pe astronomy.ro), care a venit la mine in ideea sa facem niste poze la planete de la observatorul meu, unde cerul este mult mai permisiv decat la el. Cerul nu ne-a ajutat deloc – desi prognoza se anunta buna, un front noros venind dinspre Mediterana ne-a stricat socotelile. Asa incat am stat de vorba o gramada si Costin mi-a impartasit din secretele achizitiilor si prelucrarilor planetare, unde este (cred eu), cel mai bun din tara (impreuna cu Cristi Diaconescu si Maximilian Teodorescu).

Se pare ca nu este doar parerea mea, Costin fiind invitat la Pic-du-Midi acum cateva saptamani impreuna cu cei mai buni astrofotografi de planete din lume (Emil Kraaikamp, Damian Peach, Marc Delcroix, Ricardo Alonso ) sa faca poze si sa foloseasca telescopul de 1m. Pozele sunt inca in lucru, eu am vazut si imaginile brute si ce a scos Costin din ele si intr-adevar e impresionant.

Luna pozata la Runcu si prelucrata conform indicatiilor lui Costin

Singurele poze cu iz astronomic, le-am facut de dimineata la telescoapele care au stat la odihna toata noaptea (din pacate). Sper sa prindem si o noapte frumoasa, undeva in viitorul incert.

O mica „haita” de telescoape

Cass-ul din fibra de carbon a lui Costin (tubul e facut de el !)

Sistemul de racire al oglinzii, suspendat pe cabluri de otel, pentru eliminarea oricarei vibratii

Evenimente social-astronomice

Prima jumatate a anului a fost marcata de cateva evenimente astronomice la care am participat in calitate de invitat.

Primul astfel de eveniment a fost Sesiunea de referate de la Barlad, organizata de Muzeul Vasile Parvan din localitate. Este a sasea oara consecutiv cand sunt invitat acolo ca sa prezint cate ceva din activitatea sau interesele in materie de astronomie ale mele si pot sa spun ca nu am fost niciodata dezamagit de acest eveniment. Organizare impecabila, colegi astronomi (cativa amatori si cei mai multi profesionisti), lucrari interesante si o ocazie buna de a ne reintalnii in fiecare an.

 

Al doilea eveniment la care am fost invitat a fost „Cluj Academic Days 2017 – Connections in astronomy, Astrophysics, Space and Planetary Sciences”, organizat de Academia Romana la Observatorul Astronomic din Cluj. Au fost prezenti si au prezentat lucrari (in engleza) cercetatori din SUA, UK, Portugalia, Franta, Emiratele Arabe, Ungaria si evident Romania. Am avut si eu o lucrarica de prezentat, din domeniul instrumentatiei astronomice, cu lucrarile de upgrade la telescoapele solare de la Institutul Astronomic al Academiei. Lucrarile au fost de inalt nivel, cea mai puternica impresie personala lasandu-mi-o Tibor Hegedus de la Observaatorul Astronomic din Baja (Ungaria) si Vlad Turcu de la Observatorul Astronomic din Cluj, cu niste lucrari extrem de interesante din punctul meu de vedere.

Lucrarea care mi-a placut foarte mult la Vlad a fost despre descoperirea faptului ca una din componentele unei variabile de tip eclipsing binary (gen Algol) este la randul ei o stea variabila intinseca, avand periodicitate de cateva ore, cu variatia luminozitatii la nivel de sutime de magnitudine. Observatiile au fost facute cu un telescop de 40 cm (SCT) ceea ce este remarcabil.

Tibor Hegedus a prezentat o lucrare despre aflarea traiectoriei „intunecate” ale unui bolid si cum putem afla cu precizie destul de mare unde a cazut un meteorit bazat pe calcule de triangulatie prima data si apoi pe calcule de aerodinamica. O alta lucrare foarte interesanta prezentata de Tibor a fost Examinarea fotometrica a roiurilor deschise. Calculele duc la determinarea precisa a distantelor pana la acestea. Ce mi-a placut mult a fost metodologia de calcul fotometric (calibrari, reducerea extinctiei atmosferice si apoi transformarile standard (care tin cont de diferentele de magnitudine instrumentala atunci cand se determina exact magnitudinea absoluta a unei stele).

O alta lucrare remarcabila, prezentata de un student al doctorului Hegedus (care se pare ca este un mentor excelent) a fost „Determinarea parametrilor unei explozii tip supernova prin analizarea curbei de lumina”. Este foarte tare ce se poate determina prin fotometrie si mi-ar place sa fac o treaba similara in curand. Marea majoritate a lucrarilor au fost EXTREM de interesante si mi-ar lua mult timp si spatiu ca sa le reamintesc pe toate.

In cea de-a doua seara a evenimentului, am mers la Observatorul din Feleac si Vlad ne-a aratat instrumentele si softul de astrometrie pe care il foloseste (AIP4WIN) si ne-am intalnit cu Lucian Hudin, Varady Nagy Pal si Victor Inceu care ne-au aratat observatorul lor ROR amplasat in incinta Obesrvatorului din Feleac, care din pacate nu avea nici o montura la momentul respectiv, deci nici telescop instalat.

 

Al treilea eveniment la care am fost invitat a fost Tabara de Astronomie organizata de SARM la Runcu, unde am prezentat pentru copiii veniti acolo (intre care si fiica-mea) cate ceva introductiv despre astronomie, Am profitat de cerul absolut superb de acolo, ca sa fac si niste poze la Luna, Saturn si Jupiter cu camera mea planetara ASI 174 mono. A fost prima data cand am folosit camera la altceva decat Soare si am fost foarte incantat de rezultate. Pozele au fost facute cu Equinox-ul meu la o focala de 2,5 m (pentru planete).

 

So far, so good…

 

O imbunatatire majora

Equinox-ul 80 este o luneta foarte buna, optic vorbind. Insa focuserul ei m-a necajit de multe ori mai ales in zona de astrofoto, unde cerintele de stabilitate in miscare si chiar in stationare, sunt esentiale. In plus, am avut parte de o inconsecventa in a ajunge in focus la acelasi numar de pasi ai motorului pas-cu-pas atunci cand defocusam si reveneam in focus (de exemplu la rutina de refocusare cand se schimba filtrul).

Initial am vrut sa-mi cumpar un focuser rack&pinion adevarat, de la Telescope Service, insa pretul mare, de circa 360 euro, m-a tinut in loc. O ocazie deosebita am avut cand un prieten astronom (Iosif) m-a anuntat ca vrea sa vanda focuserul Moonlite pentru luneta ce i-a apartinut lui Sabin Fota. Acum cateva luni, focuserul a ajuns la mine, insa lipsa timpului m-a impiedicat sa fac altceva decat planuri. Acum i-a venit randul.

Ce trebuia sa fac era o flansa de adaptare intre luneta si focuser. Moonlite este vestit pentru calitatea focuserelor tip Crayford pe care le face, fiind (intr-un clasament neoficial) pe locul doi dupa FeatherTouch la acest capitol. Focuserele sunt gandite foarte bine incat sa fie colimabile, usor de fixat si foarte fiabile. Flansa mea trebuia sa aiba un filet interior M84x1, care se prindea in luneta si un simplu tub in continuare, care se prindea la exterior cu niste inbusuri de focuser.Cateva greseli de proiectare de la inceput m-au intarziat circa o saptamana in finalizarea upgrade-ului, insa azi totul a fost gata. Urmeaza testele…

Soarele in iunie 2017 (H-alpha)

Am terminat un mic film in care am reusit sa pun in evidenta evolutia unor formatiuni interesante ce s-au dezvoltat in aceasta perioada pe Soare – evolutie data atat de activitatea Soarelui cat si de miscarea sa in jurul axei sale. Totodata, folosind Fitswork, am facut si un stretch diferentiat pe suprafata Soarelui si pe marginea sa, punand in evidenta in acelasi timp protuberantele si filamentele (care in fond sunt acelasi lucru, doar ca vazute in mod diferit). Filmul e aici: AICI

Aceasta e imaginea din 23 iunie (vineri)

 

De retinut si de facut (poate) !

Am gasit ceva foarte interesant – un program de procesare a imaginilor planetare/solare/lunare – IMPPG, facut de un polonez – Filip Szczerek.

De asemenea, exista un asa numit „Solar Scintillation Seeing Monitor” ce permite monitorizarea seeingului cand se fac capturi la Soare, asa incat FireCapture (pentru care s-a si facut un plug-in) sa porneasca inregistrarile DOAR cand seeingul este sub o anumita limita.

Soarele in 18 mai

Soarele a fost foarte interesant in 18 mai, prezentand niste formatiuni bine definite si destul de bine grupate intr-una dintre zonele sale, o pata – 12656, o proeminenta si un filment mare, in forma triunghiulara. Din pacate, achizitiile facute cu ASI174 au avut niste probleme de comunicare intre camera si computer si filmele care contineau mai multa informatie (zone mai mari preluate in imagine) au fost inutilizabile. Am reusit insa sa scot ceva din filmele facute ca zoom al zonei respective cu focus catre proeminenta de pe limbul solar. Aici se vede intr-un colt al imaginii si zona petei precum si un pic din filament.

Si imi permit sa pun aici si ceva ce mi-a placut foarte mult, este vorba de un film facut de un amator, avand un C11, cu filtru Solar film, un filtru verde, o camera ca a mea, un Barlow si multa rabdare si probabil si un seeing foarte bun.

https://giphy.com/gifs/l0Iy13RD6budQ8gyA/fullscreen

 

Un studiu ad-hoc asupra evolutiei poluarii luminoase la mine la observator

Week-end-ul acesta am profitat de faptul ca se uneste cu  1 mai si am hotarat sa ma intalnesc cu Matei Conovici, bunul si dragul meu prieten astronom, intalnire programata mai demult, tinand cont ca nu ne-am mai vazut de ceva vreme. Planul era mai complex, dar date fiind conditiile meteo, ne-am rezumat la un gratar cu frigarui din pastrama si carne de oaie combinate cu ceapa si rosii, drese cu cimbru si lemongrass la care am degustat din plin niste specialitati extraordinare de vin, dintre care vedeta serii a fost un Pinot Noir din 1991. Dupa asta, ne-a retras la observator unde am stat de vorba pana tarziu si am dezbatut diverse probleme astronomice si filozofice, asta pana ne-a luat somnul de la ploaia care incepuse deja si care batea darabana in acoperisul observatorului, indemnandu-ne la vise.

Oricum, una din problemele discutate ieri seara a fost problema poluarii luminoase – la mine si la la el la observatorul din sudul Dobrogei de la Lipnita. „Disputa” s-a centrat in jurul intensitatii acestui fenomen in ambele locatii, fiecare venind cu argumente in favoarea ideii ca la el e mai rau decat la celalalt (evident ca Matei exagera cand spunea ca la el e rau din cauza domului de lumina de la Silistra si Calarasi, aflate la 15-20 km de locatia sa, fata de cei 6 km dintre observatorul meu si Ploiesti, un mare poluator atat industrial cat si luminos).

Ca sa transam lucrurile, am hotarat sa vedem niste cifre. Asadar am inceput sa umblam prin arhiva mea de imagini si sa ne uitam la histogramele istorice facute in luminanta, la diverse obiecte ceresti, imagini facute cu aceeasi camera, in conditii similare de iluminare datorata Lunii (adica mai exact – fara Luna) si timpi similari de expunere. Singurul factor perturbator in aceasta privinta si care ar putea sa induca o variatie suplimentara a factorului de poluare luminoasa ar fii usoara nebulozitate a cerului. Aceasta este invizibila noaptea, dar este vizibila in poze, prin cresterea luminozitatii background-ului  cerului in conditii similare de timpi de expunere.

M13 din 18 mai 2014 / fara Luna / catre ENE

M57 din 08 iunie 2015 / fara Luna / catre ENE

M81/M82 din 24 aprilie 2017 / fara Luna / catre NW

In mod ideal, comparatia trebuia facuta avand ca referinta aceleasi obiecte ceresti, doar ca nu am avut la indemana asa ceva. Oricum, exista o evolutie a poluarii luminoase care se vede si intre primele 2 imagini, care au cam aceeasi orientare pe cer (catre Ploiesti). Ultima poza, desi arata mai bine, este facuta in directie absolut opusa orasului si este foarte sus, catre zenit, deci si histograma pare mai buna, doar ca este o pacaleala. Am sa fac, imediat ce o sa se insenineze, niste poze catre ENE la circa 30-40 grade deasupra orizontului, sa vedem ce avem acum. Oricum, este un dezastru, mai ales ca pe strada mea au aparut de circa o luna, niste frumoase becuri cu LED, care scalda intr-o lumina ca de ziua toata livada din jurul casei mele.

As vrea sa fug pe o insula pustie…

 

Cometa C/2015 V2 Johnson (2)

Ziua de 25 aprilie o sa intre in istoria mea personala ca una din cele mai pline zile din punct de vedere astronomic. Dupa o zi plina de observatii si achizitii la Soare, noaptea am facut poze de la observatorul meu la cometa Johnson, la Tuttle-Giacobini-Kresak si apoi la frumoasa pereche M81-M82. Ziua mea astronomica s-a incheiat pe la 3 dimineata in 26 aprilie si chiar nu am fost obosit a doua zi…

Deocamdata am facut in graba niste procesari doar pentru prima cometa din lista de mai sus – Johnson. Rezultatul este suma a 11 expuneri de cate 180 de secunde, facute prin Equinox-ul de 80 mm cu camera ATIK 314 L+ folosind filtrul UV/IR-Cut. Se vede usor miscarea cometei, nu foarte pronuntata dealtfel, stack-ul fiind facut pe stele.

Am facut si o procesare folosind procedura de False Color din MaximDL, pentru a scoate in evidenta mai bine forma cozii cometei.

Urmeaza la rand si Kresak, intr-un post ulterior.

 

Soarele in 25 aprilie

Cele cateva imagini de mai jos reprezinta situatia Soarelui asa cum se vedea in 25 aprilie (acum 2 zile), atat in lumina alba cat si in H-alfa.

Imaginile au fost facute de mine la Observatorul Astronomic al Academiei Romane (observatorul solar), dar pentru prelucare am avut un pic de timp de-abia azi.

Prima imagine este o imagine a Soarelui in lumina alba, avand un camp mai larg, ce cuprinde ambele zone active de pe suprafata solara din acea zi – AR 12651 si AR 12653. Poza e facuta cu luneta de 130 mm Zeiss si o camera ATIK 4000, pentru a avea full-disk.

Si un close up, facut tot in lumina alba la Ar 12651, folosind refractorul Zeiss de 130 mm, F/15, si camera mea ASI 174 mono. Cea de-a doua varianta a acestei poze este prelucrata un pic mai agresiv,  ca sa scot in evidenta mai bine detaliile din pata (zona de penumbra, „podul”).

Imaginea urmatoare este luata cu filtrul H-alpha de 0.3 Angstromi prin luneta Zeiss de 80 mm folosind camera mea ASI 174. Am incercat sa surprind o suprafata cat mai mare (nu reusesc sa intru full-disk cu camera mea) care sa cuprinda ambele zone active de pe Soare din acel moment, insa imaginea isi pierde din valoare datorita inelelor lui Newton, fenomen generat de interferenta luminii intre doua suprafete – una plana si una sferica adiacenta.

O alta regiune interesanta din acea zi a fost surprinsa pe limbul Soarelui. Era vorba de o proeminenta ce parea a avea legatura cu un filament din apropiere, sau posibil sa fi fost o formatiune mai mare situata dupa orizontul solar. Am prelucrat imaginea folosind 30% din 800 de imagini succesive luate cu ASI 174 prin Ha 0.3A.

O imagine care imi place foarte mult si care reprezinta o premiera pentru mine in modul in care am abordat procesarea, este cea care urmeaza. Aceasta este o imagine full-disk (sau asa s-a dorit, doar ca montura nu a colaborat) a Soarelui, facuta in spectrul H-alfa, cu luneta de 80 mm si cu o camera ATIK 11000. Cadrele brute sunt din aceeasi zi, de 25 aprilie si ca sa obtin aceasta imagine am procedat in felul urmator:

• am luat 33 de imagini ale Soarelui in format .fit. Pe acestea le-am stacat cu Autostakkert-ul (care accepta si „joburi” de acest tip). Am folosit 35% din cele mai bune imagini pe care Autostakket-ul le-a evaluat initial.
• imaginea rezultata am introdus-o in Fitswork, un program de procesare FREE, dezvoltat de un german pe numele sau Jens Dierks (vezi aici )
• folosind functia Punkte din Histogramm, am reusit sa scot in evidenta prin stretching selectiv, in aceeasi poza, si zona centrala a Soarelui dar si protuberantele de pe limb, ceea ce mi se pare de-a dreptul GENIAL !
• am folosit apoi metoda Gauss iterativa pentru a creste claritatea imaginii
• rezultatul l-am bagat in Photoshop si de acolo am dat un pic de culoare Sorelui meu monocrom

Aveti imaginea si in varianta a/n, pentru cei care vor si asa.

Raman in continuare dator cu 2 (doua de data asta) animatii cu niste protuberante capturate in Ha, insa acestea necesita timp de prelucrare mare si multe experimente pana reusesc sa le duc la bun sfarsit (teoretic stiu cum sa procedez, dar stiti cum e – practica ne omoara).

Imagini cu si despre Soare

Avand cateva zile un pic mai relaxate, am reusit sa fac cateva procesari la niste imagini mai vechi (nu chiar atat de vechi) facute la Soare. Echipamentul folosit este compus dintr-o luneta Zeiss de 80 mm F/15 si un filtru Baader Solar Observer de 0.3 Angstromi largime de banda, foarte potrivit pentru a vedea suprafata Soarelui, dar mai putin potrivit pentru a vedea protuberantele de pe limb, asa cum am explicat intr-un post anterior.

Prima imagine este facuta in 28 martie 2017 si reprezinta prima achizitie dintr-o serie de 15 bucati, facute la interval de cateva minute. Voi incerca ulterior sa fac o animatie in care sa se vada clar cum evolueaza protuberanta insa am nevoie de un pic de timp si de rabdare multa (care a ajuns sa se cam epuizeze la mine).

 

A doua imagine este facuta in lumina alba, folosind o prisma Herschel ca si element de reducere a intensitatii luminoase. Pata din imagine este AR 12638, iar achizitia este facuta in data de 24.02.2017.

 

A treia poza este o achizitie facuta in Halpha tot in data de 28.03.2017, iar vedeta este AR 12644. Pata era intr-o faza incipienta si ea este cea care sa pare ca a dat o mare ejectie coronala de masa (CME) in 19.04.2017, pe cand era inca pe fata opusa a Soarelui dar catre margine, asa cum se poate vedea in articolul si filmuletul din link-ul urmator: CME 19.04.2017.

Ce se vede in Halpha la Soare?

Vizitand astazi un site comercial, am descoperit ceva ce stiam destul de vag. Anume, ca privind Soarele prin filtre H-alpha avand largimi de unda diferite, se scot in evidenta zone si detalii diferite in structura cromosferei.

• Astfel, filtrele cu largime de banda de 0.8 Angstromi fac sa fie vizibile protuberantele, cu un contrast foarte mare.

• Filtrele cu o largime de banda de 0.7 Angstromi, fac vizibile protuberantele, cu contrast foarte bun si pe alocuri reveleaza si ceva din structura suprafetei solare.

• Filtrele cu o largime de banda de 0.6 Angstromi, fac vizibile atat protuberantele, cu contrast relativ bun dar si structura suprafetei solare, acestea fiind un compromis destul de bun pentru cei ce studiaza ambele fenomene/regiuni active.

• Filtrele cu o largime de banda de 0.5 Angstromi fac posibila observarea cu detalii bune a suprafetei solare dar si a protuberantelor mai mari.

• Filtrele avand o largime de banda de 0.4 Angstromi sunt excelente pentru a detalia cu contrast mare suprafata cromosferei solare.

• Filtrele avand o largime de banda de 0.3 Angstromi sunt cele mai bune pentru a vizualiza detaliile cele mai fine de pe cromosfera. Datorita latimii mici de banda insa, acestea lasa mai putina lumina sa treaca. Sunt posibile observatiile si asupra unor protuberante mai intense, dar cu contrast foarte scazut, asa cum am sa va arat intr-un post viitor (nu foarte indepartat – acum lucrez la asta).

 

Cometa C/2015 V2 Johnson

Aseara (sau mai exact azi dimineata) am facut expuneri la o a doua cometa foarte vizibila pe cerul nostru nordic. Este vorba de cometa din titlu. Urmarind efemeridele din site-ul htpps://theskylive.com, am vazut ca in acest moment cometa executa o curba in ac de par pe bolta si ca miscarea ei – si din acest motiv – este foarte putin pronuntata. Asa incat a poza cometa fara star-trails a fost foarte simplu si am facut deci 15 expuneri a cate 180 de secunde (nu mai mult fiindca a venit crepusculul).

Rezultatele sunt mai jos – o imagine alb-negru stacata si prelucrata in PI, un filtru false-colour pentru a scoate in evidenta mai bine coada si coama, o imagine monocroma inversata, o alta careia i-am aplicat un filtru Larson-Sekanina si un screen-shot cu efemeridele de care va vorbeam.

Echipamente noi de montat si facut

Fiindca mi-am scos camera ATIK la vanzare, probabil intr-un viitor neprevazut deocamdata voi ramane fara ea. Pana voi cumpara camera noua pe care mi-am propus sa o am in loc, o sa am timp sa fac cateva lucruri lasate in voia sortii multa vreme.

In primul rand voi pune la treaba camera planetara (care merge si la deep sky daca nu esti foarte pretentios) si voi incerca tehnici de achizitie noi. E o ramura noua ce merita incercata si nu o voi lasa neexplorata.

In al doilea rand am sa incep testarile cu programele de administrare a observatiilor – am doua variante, ce vor fi incercate pe rand – MaxPilote si Sequence Generator Pro. Am facut teste cu ambele in trecut, dar nici o sesiune de achizitii cap-coada. A venit vremea lor !…

In al treilea rand voi face MN-ului (care are exact focuserul din imaginea de mai jos) un sistem de reductie si transmisie de la motorul pas-cu-pas la focuser, similar cu ce se vede in poza, reductia fiind in cazul de fata undeva la 1:4. In momentul de fata am pus motorul pas-cu-pas pe axul reductiei de 1:10 cu care vine nativ focuserul (rotita mica din dreapta sus din poza asta), care imi genereaza o reductie mult prea mare. Mai exact am acum peste 50 de pasi in Critical Focus Zone (CFZ) si peste 90.000 de pasi de la un capat la altul de cursa la focuser, fiind necesare aproape 15 minute motorului ca sa faca aceasta cursa ! Noua configuratie va scade aceste numere de 2.5x .

In al patrulea rand si poate cel mai urgent si mai important, voi schimba focuserul de la luneta Equinox cu noua achizitie – un focuser pentru lunete, tot MOONLITE. Ocazia a aparut pe neasteptate (intentionam sa iau alteceva de la TS) si nu am putut-o refuza din 2 motive: (1) pretul foarte bun – 450 de lei si (2) faptul ca a apartinut lui Sabin Fota. Ce trebuie sa fac acum este sa fac o reductie de la focuser la luneta si sa fac un reductor similar cu cel de sus si pentru acesta, motor pas-cu-pas avand pentru ambele focusere. Focuserul ce-mi va ramane de la Equinox am sa-l pun la Cassegrain, unde am acum un focuser pe 1,25″ cu cremaliera, destul de rudimentar si greu de actionat si reglat. Un alt proiect in sine, care ar fi pe locul cinci in aceasta lista. Sa vedem cum ne miscam…

3 dintr-o lovitura- cometa 41P+galaxia M108+nebuloasa M97

Saptamana ce a trecut, vremea a fost superba, iar noptile asisderea. Pe langa achizitiile la tintele deep-sky in  derulare, am zis sa incerc ceva nou – o cometa macar, fiindca tot sunt 3 care se vad bine de tot pe cer in perioada asta. Si am ales-o pe cea care se gasea cel mai sus pe cer, aproape de zenit chiar – cometa 41P/Tutle-Giacobini-Kresak. E o cometa ce va ajunge la periheliu undeva in jurul sfarsitului lui aprilie asa ca lucruri interesante se vor mai intampla, de aceea e bine de urmarit.

Deci in 22 martie,  fara vreo pregatire anume, am reusit sa surprind o configuratie foarte interesanta legata de aceasta cometa – si anume trecerea ei apropiata de alte 2 obiecte ceresti foarte diferite – o galaxie si o nebuloasa. E vorba de M108, aflata la 45 milioane de ani lumina si Owl Nebula, aflata la „doar” 2000 de ani lumina. Cometa se deplasa in interiorul sistemului nostru solar la aproximativ 22 milioane de km de Pamant – adica 73 de secunde lumina de noi.

Acesta este filmul serii din 22 martie cu cei trei protagonosti.

O poza statica in care am incercat sa scot un pic mai multe detalii prin stivuire de mai multe imagini:

Ulterior am vrut sa experimentez cateva tehnici de analiza , folosite pentru punerea in evidenta a eventualelor fenomene ce pot apare pentru astfel de obiecte ceresti – in speta jeturi, cozi (principala sau secundara), forma coamei, etc. Am folosit pentru asta algoritmul Larson-Sekanina combinat cu schema de False color din MaximDL. Asa cum se vede in imaginile de mai jos, cometa inca nu a inceput sa dezvolte o coada vizibila dar coama este usor turtuta, semn ca vantul solar deja isi face efectul.

…si un update facut cateva ore mai tarziu, cu alte imagini luate doua zile mai tarziu, in 24 martie. Am cautat sa fac un alt gen de prelucrare, dar din pacate mi-au lipsit mai multe cadre fiindca au venit norii, asa ca am facut inca un film cu miscarea cometei printre stele si o analiza a coamei prin metoda culorilor false.

Schimbari mici, pe ici pe colo, in punctele esentiale

Un observator astronomic complet presupune si un mic confort pentru cel ce-l utilizeaza, precum si un minim de protectie fata de elementele naturii sub cerul SENIN  (adica de exemplu – umiditate excesiva, frig excesiv) pentru elementele hardware mai sensibile. Mai exact, ar fi urmatoarele avantaje:

– mutarea calculatorului si a biroului aferent din observator in camera calda, cu avantajul ca lumina ecranului nu mai creaza un surplus de poluare luminoasa atunci cand e necesar sa ai monitorul deschis, iar electronica sta ferita de condensul ce apare in noptile umede.
– mutarea sobei din observator in camera calda. Soba montata in observator, evident ca nu functioneaza cand se fac observatii ci doar cand e vreme inchisa si frig si folosesc observatorul ca birou. Camera calda extinde aceasta posibilitate si cand merge telescopul, daca vreau sa stau in preajma lui si sa nu inghet de frig.
– mutarea bibliotecii de astronomie din observator (unde cartile sunt expuse umezelii cand se atinge punctul de roua) intr-o zona ferita de acesti factori.
– extinderea „spatiului vital” astronomic, cu tot ce implica asta pe termen lung

Acest lucru se poate obtine construind un apendice al observatorului propriu-zis, ce se numeste „camera calda”. Este ceea ce intentionam si eu demult sa incerc sa fac observatorului meu.

Aceasta constructie necesita (cel putin in cazul meu) niste „mici” modificari in functionarea actuala a observatorului, modificari ce le-am facut cu succes in zilele trecute.

Prima si cea mai importanta modificare a fost aceea de a face ca acoperisul sa gliseze catre Nord (pana acum acesta glisa catre Sud), conditii obiective impiedicandu-ma sa fac acest lucru sa se intample inca de la inceput. Prima data a trebuit sa construiesc o alta structura din lemn pe care sa culiseze acoperisul in directia opusa celei de pana acum. Glisarea catre Nord imi ofera acum acces liber la ecliptica si la orizontul cel mai interesant d.p.d.v astronomic. Acum, de exemplu, pot sa incep sa fac si eu observatii la asteroizi. Sau observatii la planete.

Apoi a trebuit sa mut sinele de culisare pe noua structura, fara sa dau jos acoperisul de pe observator si fara sa am sine suplimentare la indemana ! Acest fapt a fost o adevarata provocare si am reusit sa fac asta chiar singur, intr-un week-end de munca intensa.

Si nu in ultimul rand,a trebuit sa mut si motorul acoperisului pe peretele opus, dar nu oricum, cu cu o modificare facuta in prealabil in placa de control a motorului (modificare facuta de prietenul meu foarte bun, Matei Conovici – un mic geniu in automatizari si programare) – si anume, implementarea unei functii de soft-start. Astfel, motorul porneste lin acum si data fiind greutatea acoperisului, asta e o schimbare esentiala pentru buna functionare a observatorului in viitor.

In fata, catre Sud, in zona catre care glisa pana acum acoperisul, se va ridica intr-un viitor imprevizibil si camera calda. O sa revin…

Soarele in H-alpha la echinox

Dupa o lunga perioada de vreme rea si bibileala la set-up-ul din custodie, am reusit azi sa fac niste imagini destul de frumusele ale unor formatiuni aflate pe Soare astazi – Soare foarte linistit in ultima vreme. Mai exact este vorba de un filament aflat aproape de zona centrala vizibila a Soarelui si o protuberanta mica vizibila pe zona de contur a Soarelui.
Pentru a obtine rezultatele, am facut cate 50 de cadre pe care le-am stacat cu Autostakkert (cele mai bune 50% din ele). Rezultatul l-am bagat in MaximDL si am inceput sa explorez (pentru prima data in mod serios si cu mare atentie) functiile de procesare de acolo – Kernel, Fast Fourier Transform, Digital Development si Rank, urmate la sfarsit de Wavelet-uri facute tot in Maxim, si care au functionat chiar foarte bine.
Achizitiile au fost facute cu o luneta Zeiss de 80 mm la o focala de 3300 mm, prin filtru Solar Ha Baader de 0,3 Angstromi si un filtru aditional ND 1,8, totul folosind o camera ATIK 11000.
Coechipier in aceasta mica lucrare mi-a fost Tavi Blagoi (Erwin).

Cateva obiecte ceresti de iarna

Desi nu am mai postat nimic aici, am reusit sa fac in ultima vreme ceva achizitii de imagine la cateva obiecte deep-sky de iarna, dintre care am sa va prezint doua in continuare. Doar pe acestea am reusit sa le prelucrez, restul sunt in stand-by asteptand vremuri mai bune si timp liber mai mult.

Primul dintre ele este Elephant Trunk nebula sau VdB 142, este o nebuloasa aflata in constelatia Cefeu la aproximativ 2400 ani lumina de noi. Imaginea mea este rezultatul acumulatii de semnal de 2 ore si 40 minute in Ha si o ora si jumatate in OIII, cu filtrele noi de la Astrodon de 5 nm. Echipamentul folosit a fost luneta Equinox cu camera Atik314L+ mono pe montura EQ6 belt drive.

Toate expunerile au fost de 600 de secunde – nu am reusit sa fac expouneri mai lungi fiindca luneta nu poate folosi OAG-ul datorita imposibilitatii de a ajunge in focus cu roata de filtre, reducatorul de focala si OAG. Folosind o luneta de ghidaj am o flexura diferentiala a carei cauza o banuiesc dar imi este imposibil momentan sa o repar, asa ca singura solutie gasita a fost sa pastrez timpi de expunere relativ mici ca sa am stele rotunde si un FWHM bun. Apropo de FWHM, acesta este sub 2.00 la toate expunerile, ceea ce arata ce treaba buna fac filtrele noi, rezultatul fiind poze de rezolutie mai buna si cu detalii mai fine.

Prelucrarea a fost si ea novatoare in ceea ce ma priveste. Pana acum faceam pre-procesarea (calibrarea si stacking-ul) in MaximDL, urmand ca pasii urmatori sa-i fac in StarTools sau PixInsight. Acum am facut prima data procesarea integral in PixInsight, care se dovedeste a fi un program complet si fara cusur. Pentru calibrare si stack am folosit ImageCalibration din Pix, pasii si setarile fiind preluate din tutorialul https://www.youtube.com/watch?v=zU5jJgjKuQQ .Dupa obtinerea fisierelor brute stackate, am facut deconvolutie ( www.youtube.com/watch?v=97OyeSR76Fs&t=839s ), noise-reduction folosind MultiscaleLinearTransform, combinarea de canale dupa formula Red=Ha, Green=20%Ha+80%OIII si Blue=OIII si apoi inca odata noise reduction cu ACDNR. Ca si tutoriale pentru folosirea PixInsight-ului exista multe versiuni pe web, dar cel mai bun din acest punct de vedere mi se pare  www.lightvortexastronomy.com al lui Kayron Mercieca, pe care l-am si folosit dealtfel.

VdB 142

Al doilea obiect este un clasic al iernii – Nebuloasa Cap de Cal (Horse Head nebula) sau B33. Fiind foarte tarzie ora la care am hotarat sa scot ceva imagine din pozele pe care le aveam la indemana, nu am facut stacking-ul prin noua metoda (PixInsight) ci prin cea veche, folosind MaximDL-ul, dupa care am facut rapid o deconvolutie in Pix si un noise reduction. Am mai mult semnal strans, am si semnal in OIII asa ca imediat ce voi avea un pic de timp liber, am sa incerc sa scot si din asta ceva mai frumos. Deocamdata ce vedeti este rezultatul a 4 ore si 15 minute de semnal in Ha cu Astrodon-ul de 5 nm.

B33 Horse Head nebula

Soarele in noiembrie

Soarele este momentan intr-o criza mare de pete – ciclul solar fiind in descrestere. Asa ca in lumina alba, lucrurile sunt chiar plictisitoare. Insa daca aruncam un ochi in H-alpha, mai ales intr-o banda de trecere foarte ingusta, lucruri interesante pot iesi la iveala. Asa a fost zilele trecute (cand norii ne-au lasat in pace), reusind sa surprind un filament pe suprafata solara. Echipamentul este acelasi din pozele anterioare, la fel si prelucrarile. 

Si o adresa grozava, unde se poate urmarii ce se intampla pe Soare in Ha:

http://cesar.kso.ac.at/main/esa_sn_iv_movie.html

Upgrade: 2 dintr-o lovitura

Astazi mi-a sosit din State si filtrul ASTRODON Halpha de 5 nm, pe care il asteptam de atata vreme! A fost comandat undeva pe la mijlocul lui septembrie si asteptarea a fost destul de lunga. Tot zilele astea am reusit sa cumpar in mod nesperat si camera planetara/ solara / lunara, pe care mi-o pusesem pe lista cu ceva vreme in urma – adica ASI 174MM.

Asadar, iata si pozele cu noii membrii ai „familiei” astonomice. Am pus alaturi si filtrul OIII luat in primavara devreme. Acum astept vremea buna pentru teste. Sper de data asta sa fac si testele comparative intre Ha de la BAADER si de la ASTRODON, inainte sa vand filtrul BAADER, fiindca cele ce intentionam sa le fac cu OIII de la ambele firme nu au mai avut loc, din lipsa groaznica de timp  (filtrul OIII BAADER nu mai este in posesia mea).

De asemenea, de-abia astept sa pun la treaba camera planetara. E un vis astrofoto mai vechi de-al meu, sa incerc un pic si zona asta, foarte putin explorata de mine – cea a planetelor, Soarelui si al Lunii 

Soarele si petele solare intre 9 iulie si 15 octombrie

Am facut un film cu evolutia zilnica a soarelui si a grupurilor de pete solare, de-a lungul unui interval de mai bine de 3 luni, intre 9 iulie si 15 octombrie (adica ieri). Pozele sunt de la NOAA si petele sau grupurile de pete au si numarul trecut pe ele, pentru identificare mai usoara. Mie imi foloseste baza asta de date cu aceste imagini din care am facut filmul, pentru a identifica usor petele solare din imagini si achizitii mai vechi, ce urmeaza a fi prelucrate.

Am sa incerc in masura posibilitatii sa tin up-to-date filmarea, fie lungind filmul asta, fie facand filme cu interval de urmarire de 3 luni fiecare.

AR 2599, o zi mai tarziu (05.10.2016)

A doua zi, altcineva a facut niste achizitii. Conditiile meteo au facut – probabil – ca mai putin de jumatate din cele 24 de pozitii sa fie utilizabile de AutoStakkert,  asa ca rezolutia finala a imaginii nu este cea mai buna. Am folosit in mare aceleasi prelucrari ca cele facute pentru poza anterioara. Ce am facut suplimentar a fost sa folosesc Deconvolutia din PixInsight, pentru a scoate in evidenta mai bine detaliile fine, in pofida lipsei de cadre mai numeroase. Rezultatul este mai jos.

O schimbare catre Soare

Incepand de acum o saptamana am inceput sa am acces la un echipament de inalta clasa in ce priveste astrofotografia solara. Drept urmare, aceasta este ocazia perfecta ca sa incep sa explorez aceasta zona „fierbinte” a astronomiei. In data de 4 octombrie am facut niste achizitii si rezultatele si modul in care am facut prelucrarile sunt redate mai jos.

Tehnica nu e cea tipica pentru achizitiile de soare, in care seeingul sa fie „inghetat” prin capturarea unei secvente de cateva mii de cadre, luate ultrarapid, din care se selecteaza cele mai bune x% care apoi se stacheaza. In cazul meu a fost vorba de 256 de cadre de 0.007 secunde fiecare, luate printr-un filtru H-alpha Solar Spectrum seria 1.5 (largime de banda 0.3 angstromi), prin refractor de 110mm F/15, folosind o camera ATIK 4000 (bin2x2).

Prelucrarea am facut-o astfel:
– cadrele achizitionate in MaximDL
– transformate apoi in .avi tot din Maxim
– filmul bagat in Autostakkert si stacat cu 50% din cele mai bune cadre
– rezultatul bagat in Registax6 pentru wavelets (deconvolutie)
– apoi bagat in Pixinsight pentru crop si un pic de reducere de zgomot cu Multiscale Media Transform

Poza reprezinta grupul de pete AR2599.

Gala Astro 2016 si un update video la „Proiect…”

Am fost invitat acum o saptamana la Gala Astronomiei Romanesti in calitate de laureat. A fost un eveniment superb – fara exagerare. Desi a fost organizat intr-o mare graba, cu finantare pe ultima suta de metri, a iesit extraordinar. Am cunoscut oameni deosebiti (cativa dintre ei fiind membrii ai forumului, altii nu), am avut vreme buna la Cabana Runcu, unde am petrecut o noapte splendida, am asistat la o sesiune de prezentari foarte interesante.

Eu am prezentat filmul de mai jos.

Poze de la gala:

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC

 

 

Start la upgrade

Aseara tarziu, am comandat in State ceva ce imi doresc de mult – perechea filtrului OIII de la ASTRODON – anume filtrul Ha de 5 nm (tot de la ASTRODON, desigur). Sa vedem ce cale va urma ca sa ajunga cu bine la mine.

Daca sortii imi sunt favorabili, pana la sfarsit de an as vrea sa-mi iau si alta camera, de rezolutie si sensibilitate mai mare (prefer tot ATIK, pentru care am o slabiciune) si poate si o montura noua. Nimic „fancy”, dar ceva care sa insemne ceva in plus pentru calitatea pozelor pe care le fac. Vizez de asemenea si o camera ZWO, de rezolutie mai mare un pic, pentru planete/soare/luna precum si un focuser mai bun decat cel de acum, pentru luneta mea apocromata – actualul focuser dandu-mi batai de cap mari din cauza unei flexuri diferentiale de care nu scap nicicum de aproape un an de zile. Sa vedem ce bifam din lista ambitioasa pana la sfarsit de an.

Observatorul lui George – un proiect aproape de final

In ultimele zile ale lui august, l-am revizitat pe amicul George pentru (cred) a saptea oara, cu dublu scop – sa vad marea si cu intentia declarata de a termina munca la observatorul sau, inceputa acum aproape 2 ani.

1. Am montat in roata de filtre filtrul OIII Baader de 8.5 nm pe care i l-am dat lui George dupa ce mi-am luat eu Astrodon-ul. Floare la ureche – o juma’ de ora cu tot cu asamblat-dezasamblat camerele si roata. Roata contine acum urmatoarele filtre: gol (asteapta un velur pentru dark),L,R,G,B,LP,Ha, OIII, gol (asteapta un SII). 
2. Am adus focuserul dezasamblat de data trecuta si luat la Ploiesti ca sa-l fac sa functioneze corect si din punct de vedere mecanic (electric il facuse Matei sa mearga inca de data trecuta). Odata reinstalat focuserul pe pozitie, impreuna cu motorul pas cu pas si cu reductia 1:10 montata, l-am probat si primul punct al ordinii de zi era bifat. Focuserul mergea ca un vis frumos – silentios si uniform. Un filmulet unde se vede cum merge inclusiv focuserul,  AICI.
3. Cea mai delicata problema ramanea insa punerea in pozitie parfocala a celor 2 camere – cea principala si cea de ghidaj, care priveste prin OAG. Ultima data se parea ca va trebui sa produc pe strung o piesa de adaptare care sa imi reduca la zero cei 3 mm diferenta de focus intre camere, de care nu puteam sa scap data trecuta. Dar cum norocul tine si cu noi din cand in cand, la testele facute pe timp de zi pe un obiect relativ apropiat, am reusit sa obtin parfocalitatea fara probleme, in marja de reglaj permisa de OAG. Nu ma intrebati cum – nu stiu ce s-a schimbat de la ultimele teste facute si pana acum… Asa ca am bifat si al doilea punct important (aproape cel mai important dupa mine) al ordinii de zi (sau de seara).
4. Al treilea punct ce trebuia rezolvat tinea deja de functionarea sistemului astrofoto. Era vorba de punerea in pol. O problema serioasa, tinand cont ca datorita acoperisului prea inalt si facut doar intr-o apa (nu detaliez din nou de ce), polara nu era vizibila. Solutiile erau multe, dar am tinut mortis sa vad polara fiindca era mult mai rapid asa si cerul de noapte nu era prea prietenos cand faceam testele, ca sa pot face un drift-alignment.
   Rezolvarea am gasit-o intinzand picioarele la maxim fara ca acoperisul sa interactioneze cu telescopul in vreun fel si mutand un pic telescopul spre sud in observator. Am reusit o punere in pol relativ bunicica (nu am aplicat nici o metoda de rafinare a acesteia fiindca mai erau si alti pasi de facut pana la observatiile finale). Asa ca l-am bifat si pe acesta.                 
5. Un alt punct de rezolvat era fixarea picioarelor monturii de sol, astfel incat montura sa nu fie miscata din loc de vreun prieten curios – toata munca de aliniere s-ar ruina si problema este ca nu are cine sa faca alinierea polara pentru George, daca aceasta se strica. Am rezolvat acest lucru a doua zi, folosind o banda metalica OBO cu gauri de fixare, cu care am prins rigid picioarele monturii.     
6. Ultimul punct de facut inainte de a incepe testele astrofoto era sa fac un oarece management al cablurilor. Folosind resursele locale si un pic de imaginatie, am reusit sa fac si acest lucru (doar partial insa – cablul USB de la camera de ghidaj e scurt si trebuie inlocuit cu unul de 3 m, asa ca mai e de lucru aici). 

Odata realizate toate aceste obiective, ramanea de facut sincronizarea cerului din planetariu cu cel real, folosind EQMOD-ul impreuna cu MaximDL. Si iata cum buturuga mica rastoarna carul mare…
Primele probleme au aparut cand am facut primele expuneri si nu reuseam sa le vad pe acestea in planetariul din Maxim. Mi-a trebuit vreo 2 ore sa imi aduc aminte ca trebuia bifat AUTO OVERLAY SOLVED IMAGE in harta mica a planetariului. Odata trecut hopul asta, am dat voios pe TAB-ul Telescope din Observatory in Maxim ca sa fac „Image Center from PinPoint” si apoi „Sync”. Si stupoare… Telescopul virtual din planetariul Maxim-ului nu se suprapunea peste centrul imaginii Overlayed.
Si aici m-am oprit. Am stat inca 2 ore sa-mi aduc aminte ce nu am facut bine dar n-am reusit.

L.E. M-a sunat George sa-mi spuna ca dupa ce a instalat placa de sunet pe computerul de la observator, MaximDL-ul a inceput sa faca sincronizarile !… Mare minune Windows-ul asta.

 

NGC 6888 – primul test cu ASTRODON

Anul acesta am avut cateva premiere, in sensul ca am pus la punct sistemul astrofoto de camp larg, format din luneta EQUINOX si reducatorul de focala si am reusit sa intru in posesia filtrului ASTRODON OIII de 5 nm, cumparat efectiv in iarna, dar ajuns la mine cu mare intarziere.

Saptamanile ce au trecut au fost marcate de vreme rea si foarte instabila, asa incat incercarile de a face ceva expuneri cu noul set-up au fost foarte putine. Am reusit totusi sa prind doua nopti aproape bune (cu Luna la „doar” 50% stalucire), in care am facut expuneri la Crescent Nebula (NGC6888). Am vrut sa incep cu acest obiect, deoarece aveam o referinta in ceea ce ma priveste, facuta acum 2 ani cu MN-ul si cu filtrele Baader, fara OAG.

Nu am reusit sa fac prea multe expuneri – doar 15×600 sec in Ha cu Baader 7 nm si 5×600 sec cu Astrodon 5 nm (un timp total de 3 ore si 20′). Am facut de asemenea si niste expuneri cu Baader OIII 8 nm, ca sa fac o comparatie intre cele 2 filtre de acelasi tip, doar ca numarul mic de expuneri nu imi permit deocamdata sa fac o comparatie relevanta, asa ca pentru asta o sa mai asteptam un pic, pana trece Luna plina.

Poza mai necesita clar expuneri, atat in Ha cat si in OIII, dar m-am straduit sa fac o prelucare cat mai fina si laborioasa, care sa acopere eventualele deficiente de semnal si mai ales zgomot. Ce pot spune este ca expnerile cu filtru OIII de la Astrodon sunt mult mai bune din p.d.v. calitativ, si nu o spun eu ci o spun cifrele – la masuratoarea facuta in MaximDL, expunerile la OIII cu Astrodon au avut un FWHM de 2.10 si un roundness de 0.15, iar cele facute cu Baader (in aceeasi noapte) au fost 2.70 respectiv 0.25.

Achizitia de imagini am facut-o cu MaximDL, ghidaj cu PHD2, focus automat cu FocusMax.

Prelucrarea primara am facut-o in MaximDL – calibrarea cu dark-uri, bias-uri si flat-uri, apoi stacarea pe canale separate.

A urmat prelucarea in PixInsight, in pasii urmatori :

(1) STF, (2) star alignment. Pasul (3) a fost introdus de mine pentru prima data intr-o prelucrare laborioasa la o poza in culori, e vorba de Deconvolution, pe care am facut-o respectand intocmai algoritmul de AICI . A urmat (4) dinamic crop, (5) PixelMath – cu asignarea R=Ha, G=10%Ha+90%OIII, B=OIII, (6) Split RGB pentru balansarea ulterioara a culorilor prin (7) linear fit. A urmat (8) DBE (dinamic background extraction) care a facut liniarizarea fondului si eliminarea tuturor gradientilor de vignetare sau de poluare luminoasa si (9) Background neutralization. Acestea interventii asupra imaginilor au fost facute in partea de liniaritate a lor. Am facut trecerea in non-liniar prin (10) Histogram Transformation, dupa care am facut mai multe incercari de reducere a zgomotului, din care am ramas la final cu suita (11) MMT (MultiscaleMedianTransforme) urmat de ACDNR (Adaptive Contrast-Driven Noise Reduction).

Later Edit:

Am adaugat ceva semnal in noptile ce au urmat si am ajuns la un total de 4 ore si 40 minute in Ha si 1 ora si 50 minute in OIII. Rezultatul final este mai jos.

Finder-guider tunat – o poveste mai veche

Am amintit mai devreme, in postarea ASTA despre faptul ca am dezmembrat un finder ca sa fac din el o luneta de ghidaj in asa fel incat sa-mi ramana in acelasi timp si posibilitatea de a folosi luneta nou creata in mod vizual.

Ideea nu-mi apartine dar este geniala si de cum am vazut-o, am hotarat ca voi face si eu ceva asemanator. Chestia asta imi rezolva doua probleme – un finder cu reticul luminos la 90 de grade (care este extrem de util la un newtonian) si guider usor care ma facea sa scap de 2.4 kg, cat cantarea luneta mea de ghidaj inainte de asta.
Tot ce-mi trebuia era un  flip-mirror (1), guiderul ORION, cu reticul luminos, ce il aveam in dotare (2), o sina Vixen pe care sa instalez tot ansamblul (3), 2 inele de prindere – cu reglaj, pentru mica lunetica (4), o bucsa adaptoare pentru a fixa ocularul cu reticol de la finder in noua sa pozitie (5) si o bucsa care sa faca legatura intre obiectiv si flip-mirror.

Finder-ul ORION – elementele sale dezmembrate

Inelele de prindere si reglare puse pe sina Vixen

Elementele explodate ale noului finder-guider. Piesa centrala este un flip-mirror de la Vixen

Finder-guider-ul asamblat…

…si montat cu inelele pe sina.

Finder-guider-ul montat pe telescop.

Lucrarea nu este noua, dar am zis sa o pun si pe blog, fiindca asa-i sade bine unui jurnal – sa fie cat mai complet, mai ales ca are legatura cu restaurarea finder-ului de la care imi ramasese doar tubul gol.

 

Un proiect frumos – aproape de final

Observatorul lui George a intrat in linie dreapta, inainte de finish. Acum o luna am fost la Costinesti impreuna cu Matei Conovici, ca sa terminam ce am inceput cu aproape un an si jumatate in urma. Nici nu-mi vine sa cred ca a trecut atat de repede timpul si cu toate astea nu pot sa nu fiu un pic dezamagit ca nu am reusit sa termin mai repede acest proiect. Viata e uneori complicata si nu putem face lucrurile asa cum vrem sau cat de repede vrem. E bine totusi ca ele se intampla si important este sa ajungi la final.

Este aproape unde am ajuns impreuna cu Matei in ce priveste observatorul lui George. Am reusit impreuna – de joi pana duminica – sa facem destul de multe: am pus motorul acoperisului in functiune, am facut o telecomanda cu 2 butoane cu care George sa poata deschide acoperisul si sa dea drumul calculatorului stand in casa, am instalat calculatorul in observator, am etansat acoperisul peste tot unde mai era nevoie, am dus telescopul la observator si l-am conectat la calculator via EQDIR, am facut suportul motorului de la focuser si am montat filtrele in roata de filtre. Nu am reusit sa facem urmatoarele: sa facem motorul focuserului sa mearga, sa punem telescopul in pol, sa aducem cele 2 camere (cea principala si cea de ghidaj) in acelasi punct de focus, sa facem posibila pornirea remote a monturii si a camerei.

Mai multe detalii despre etapa acesta le gasiti aici – LINK . Tot acolo vedeti si toate pozele din aceasta etapa, pe care nu le mai incarc aici, ca sa umplu spatiul in mod inutil.

Tot ce pot sa sper este ca in prima parte a verii sa mai mergem inca odata – eu si Matei – la George, ca sa terminam definitiv proiectul si sa-i lasam lui George acest cadou al comunitatii astronomice de amatori din Romania, complet si functional. Daca nu putem sa-i redam sanatatea, macar sa-i ridicam moralul si sa-l ajutam sa-si implineasca unul din visele sale de a fi util, chiar daca viata a vrut un pic altfel.

Asa arata observatorul aproape de final…

 

…Continuare

Azi am continuat ce incepusem ieri – si chiar mai mult. Primul lucru pe care il doream terminat era finder-ul. Asa ca am inceput sa il subtiez la strung, pana ce una din aripile filetate s-a rupt. Vina imi apartine in intregime fiindca nu mi-am dat seama ca aveam un prag acolo, la interior, care devenise ca foita de hartie de subtire in timpul strunjirii. Asa ca am resetat ce aveam in cap vis-a-vis de subiect si am gandit o noua celula pentru obiectiv. Nu sunt foarte incantat de rezultat, dar pana fac rost de ceva aluminiu mai consistent, ramane asa.

O alta problema rezolvata a fost bara pentru contra-greutate la montura azimutala, care nu exista. Am inceput lucrul la ea cu cateva zile in urma, dar am intarziat mult cu finalizarea, datorita filetului din cap, ce se insuruba in montura. Filetul era M16 si nu am gasit practic nicaieri o port-filiera asa de mare, deci a trebuit sa fac una de la zero. A durat cateva zile pana am gasit material corespunzator si am prelucrat totul ca sa pot fileta cu filiera asa de mare bara contragreutatii.

Dar cea mai mare „izbanda” a fost reglarea focusului in tubul port-ocular, lucru pe care l-am realizat datorita lui George, prietenul meu constantean (CUBIX), care mi-a adus aminte ca la cassegrain-uri, variatia focalei functie de distanta intre oglinzi este foarte mare. Mai exact, la o apropiere/indepartare foarte mica intre oglinzi, distanta focala se modifica exponential. Asa ca, am inceput sa strang suruburile de colimare de la primara cu cate o tura sau o jumatate de tura. La fiecare astfel de regalaj, focusul intra catre tub cu mai mult de 1 cm.

Odata reglata partea asta, am recolimat telescopul, lucru care a durat neasteptat de putin, tinand cont de experienta mea precara in colimarea de cass-uri si catadioptrice . Asa ca urmatorul meu test a fost sa vizez un obiectiv terestru, sa vad cat de mult apropie acest telescop.

Am pus telescopul pe un releu de telefonie aflat la circa2 km de mine, folosind un ocular de 12.5 mm cu reticol luminos. Am ramas absolut stupefiat cat de mult apropie un astfel de telescop cu focala nativa mare.  Va trebui sa aflu exact ce focala are telescopul ca sa fac calculele corect, iar pentru asta astept o zi senina in care sa focalizez razele solare pe un ecran si apoi sa masor distanta.

Cass-ul pe momtura alt-az cu bara de contragreutati montata

Stalpul de GSM vizat, aflat la circa 2 km

Si poza prin ocular…

L.E.    Am facut o eroare mai devreme si nu vreau sa induc pe nimeni in ea. La Cassegrain-uri, distanta focala nu se masoara pur si simplu masurand focala oglinzii principale, printr-o metoda empirica (gen focalizat razele soarelui pe un panou), asa cum se face la un newtonian, pentru ca focala telescopului e data de combinatia curburii a 2 oglinzi – primara parabolica si secundara hiperbolica (teoretic – cel mai probabil la mine e sferica).

Asa incat masurarea focalei native a telescopului este un pic mai complicata. Una din ideile sugerate de cineva de pe un forum strain, a fost sa fac rezolvarea astrometrica a unei poze (plate solving). Fac o poza, o pun pe http://nova.astrometry.net/ si rezolvarea astrometrica o sa-mi dea dimensiunea unghiulara a pozei (pe verticala si pe orizontala). Stiind care este dimensiunea unghiulara si cati pixeli are camera pe fiecare din axe, obtin rezolutia unghiulara a pozei, in [arcsec/pixel]. Stim marimea pixelului, deci folosind formula:

obtinem distanta focala a telescopului. Astept o noapte senina pentru asta.

Intre timp, am facut un exercitiu in acest sens avand la dispozitie o poza facuta cu Equinox-ul si focal reducer-ul la Rosette nebula, unde de asemenea nu stiam focala rezultata in urma acestui mix de optica. Introducand poza  in http://nova.astrometry.net/, am obtinut rezultatele din ferestra de mai jos. Programul e asa de bun incat calculeaza el singur rezolutia in arsec/pixel. Dupa cum se poate vedea, la poza respectiva, aceasta rezolutie era 3.08 arcsec/pixel. Marimea pixelului la camera mea (ATIK 314L+) este 6.45 um (microni). Deci focala rezultanta la set-up-ul format din Equinox cu FR-ul pe pozitia 66 (care s-a dovedit a fi de fapt distanta dintre senzor si lentila reducator-corectorului) este de 432 mm. Reducerea obtinuta este 432/500 = 0.86x.