Crescent Nebula si evolutia OAG-ului

Vremea neprielnica si capricioasa din acest an nu a permis prea multe teste sau achizitii de imagini. Iar atunci cand au fost conditii, nu am putut eu, spre rusinea mea. Asa ca zilele trecute am reusit sa-mi iau un pic revansa si sa fac primele expuneri mai bune avand ca si camera de ghidaj QHY-ul in combinatie cu PHD2. Iar tinta aleasa a fost NGC 6888 – Crescent Nebula. Nu am avut pana acum prea multe expuneri valide, in prima seara din 21 de expuneri de 300 sec fiecare am pastrat doar 5, fiindca restul erau inutilizabile (stele ovale si FWHM slab). In a doua seara (ieri), am schimbat parametrii in PHD si am pus si un barlow 2x la finder-guider, asa ca am reusit sa fac 6 expuneri de 600 de secunde si 3 de 300 din care am aruncat doar una de 600, ceea ce e total diferit.

In fine, rezultatul (partial deocamdata) este aratat mai jos. O sa completez cu niste expuneri suplimentare in Ha urmate de OIII (SII am inteles ca e foarte-foarte putin in zona), cu care o sa fac o compozitie color Ha-OIII-OIII.

Image

Astazi, avand o zi un pic mai relaxata, mi-am permis sa imi iau liber incepand de pa la ora 13 si pana la ora 20 am reusit sa fac reductia pentru OAG ca sa-l pun in legatura cu QHY. Piesa este un pic mai deosebita fiindca nestiind deocamdata care e pozitia de focus simultan pentru ambele camere, este posibil sau nu sa folosesc micul prelungitor cu care a venit camera. Doar ca am doua filete diferite – un M28 la capatul prelungitorului si un M25 la capatul camerei (vezi poza). In rest, doar munca multa si un rezultat ale carui consecinte le vom vedea zilele ce urmeaza. Inainte de a face ansamblul sa mearga, trebuie sa vopsesc/brunez acest adaptor macar la interior, ca sa evit reflexiile parazite.

 

Image

Piesa in cauza

 

Image

Trenul optic desfasurat, cu filetele corespunzatoare

 

Image

Ansamblul cu prelungitorul camerei pus

 

Image

Ansamblul fara prelungitorul camerei, infiletat pe al doilea filet direct la camera.

 

QHY5II-L primele date (!)

A sosit vremea primelor teste cu QHY, camera „minune”. Care s-a dovedit a fi chiar o minune, in adevaratul sens…

Asa cum aminteam mai devreme, am avut (si inca mai am) niste probleme in a folosi camera la tot potentialul, legata de calculatorul de la observator. Asta fiindca acel calculator avea o problema de drivere la chipset (care nu ma incurcase pana acum deloc), iar acest lucru nu mi-a permis sa instalez camera  asa cum se cuvine pe calculatorul respectiv. Am adus un baiat bun la computere care m-a ajutat sa rezolv situatia (partial deocamdata) asa ca aseara am facut primele teste „live” cu camera pe post de camera de ghidaj, folosind pentru asta PHD2 – care este deocamdata singurul program care are aceasta camera in lista implicita si functioneaza pe ghidaj cu camera (fara sa fie nevoit sa foloseasca ASCOM pentru asta).

Fac o paranteza aici – PHD2 este un program pe care vroiam demult sa-l folosesc – si fortat fiind de imprejurari, asta am facut ieri. Programul se comporta minunat – are o multime de reglaje care nu sunt  „absconse” ca la MaximDL – si fiind usor de interpretat, rezultatele ghidajului sunt predictibile cand se schimba anumiti parametri. Daca reusesc sa integrez programul in MaxPilote si sa-l fac sa si functioneze corect sub acesta, o sa raman la el ca si program de ghidaj pe viitor.

Deci ghidajul a mers foarte bine (600 sec cu stele PERFECT rotunde), dar nu asta m-a impresionat in mod deosebit. Ce m-a impresionat a fost sensibilitatea extraordinara a camerei (pe care ma si bazam dealtfel pentru OAG).

Aveti mai jos doua exemple despre acest fapt. Primul este o imagine obtinuta cu camera la M57 (Ring Nebula) cu expuneri de 1,5 secunde, gain 90%, prin luneta de ghidaj care este de fapt un FINDER cu obiectiv de 50 mm (!!!). 

Image

A doua poza este facuta la M51, expuneri de 7 secunde, gain 50%, prin aceeasi luneta. Ce este extraordinar la aceasta a doua poza este ca a fost facuta printr-un voal usor de nori in apropierea Lunii, care lumina la mai mult de 85% din maximul sau.

Image

Nici nu indraznesc sa ma gandesc cum s-ar vedea cu camera asta prin telescopul principal. Parerea mea – pentru cei care vor sa inceapa sa se initieze in astrofotografgie – este ca aceasta e alegerea perfecta. Merge senzational la ghidaj, poate fi folosita la planete mai bine decat multe camere cu renume si staif, poate face fata excelent la o sesiune de deep-sky si poate fi folosita si pe post de ocular video pentru cei care nu au treaba cu astrofotografia. Abia astept sa o fac sa mearga la maxim si sa storc din ea tot ce poate. Mi se pare una din cele mai tari achizitii facute de mine vreodata, fara exagerare.

 

QHY5L-II MONO

Asa cum aminteam in posturile anterioare, inainte de intalnirea de la Lisa am facut comanda pentru o unealta fara de care OAG-ul meu ar fi fost o scula „moarta”. Este vorba de o camera de ghidaj ultrasensibila, care sa faca fata cerintelor OAG-ului – si anume o QHY5L-II mono. Alternativa era o camera LODESTAR, care are un cip CCD (fata de aceasta care are un cip CMOS) doar ca prima era dubla ca si pret. Si ca veni vorba de pret, QHY-ul m-a costat cu tot cu taxe si transport – in jur de 1000 lei (227 euro mai exact).
Asa ca astazi am fost sunat de cei de la DHL ca sa ma anunte ca a sosit camera si sa-mi comunice taxele de platit. N-am mai asteptat sa vina curierul la mine, m-am dus eu la sediul lor si iata-ma fericitul posesor al unei camere noi de ghidaj si planetara.
Ambalajul a fost cam asa: o punga mare de la DHL in care era o cutie de carton bine sigilata in care era o folie cu bule in care era o punga in care era o cutie metalica frumoasa in care era camera bagata in burete protector. Asa cum era impachetata probabil ar fi putut face ocolul Pamantului de nenumarate ori fara probleme.

Image

Image

Image

Ceea ce este extraordinar cu aceasta micuta camera este faptul pe langa faptul ce este mai ieftina decat un LODESTAR, este mai mica si mai usoara si in plus este o EXCELENTA camera planetara, rivalizand (dupa unii chiar intrecand) vestita camera ASI 120 de la ZWO (tot China). Am gasit multe din informatiile astea AICI, iar o comparatie cu LODESTAR am gasit AICI.

Image

Image

Image

In cutie am mai gasit un inel parfocal (in buretele frontal), un prelungitor pentru partea frontala a camerei, care sa fie prinsa prin intermediul lui in focuser, un surub pentru inelul parfocal si doua cabluri – unul USB A/B si un cablu pentru ghidaj pe portul ST4.

Am ajuns si acasa si m-am dus la observator sa vad cum pot interconecta OAG-ul cu roata de filtre, cu camera mare si cu micuta QHY. Singura solutie (momentan) prin care am putut conecta QHY-ul la OAG a fost prin intermediul unui reducator de la 2″ la 1.25″, asa cum se vede in pozele de mai jos. In acest fel, avantajul greutatii reduse ale camerei se reduce considerabil tinand cont ca acel adaptor este mai greu decat camera. Si asta nu e tot – mai am o problema la conectarea OAG-ului de roata de filtre, unde mai am nevoie de o piesa de adaptare de la un filet la altul. Asa ca pana sa ma bucur de avantajele considerabile ale micutei camere prin folosirea ei impreuna cu OAG-ul, o sa mai treaca cateva zile (probabil ca sambata am sa ma ocup de cele 2 piese la atelier), o sa o folosesc impreuna cu fider-guider-ul cu care faceam ghidarea pana acum. Voi avea ocazia sa fac niste teste comparative vis-a-vis de sensibilitatea celor 2 camere de ghidaj – SSAG si QHY.

20140603_164800