Star-party fierbinte…

Date fiind temperaturile extreme din aceste zile, nu am dorit decat sa stau acasa si sa ma cufund in rezolvarea a tot felul de probleme astronomice – teoretice si practice. Si findca singur nu este foarte amuzant, am invitat doi vechi prieteni astronomi pe la mine – Tavi Blagoi (aka Erwin) si Costin Sprianu (aka mak).

Tavi a venit pe la 3 dupa-amiaza si mak a aparut pe la 7. Oricum, era extrem de cald asa ca pana s-a dus Soarele la culcare, am stat indoor, la racoarea aerului conditionat si am discutat o multime de chestii interesante, dintre care unele le-am si experimentat un pic mai tarziu. Costin a adus cu el un MN – maksutov-newtonian de 150 mm cu optica ruseasca – o optica EXTRAORDINARA, avand focuser Feather-Touch si oglinda principala cu lambda/8, iar Tavi a adus cu el un binoclu foarte tare – Swaroski (fara cristale) si un maksutov-cassegrain de 100 mm.

Dupa ce am admirat indelung MN-ul lui Costin, una din problemele foarte interesante dezbatute, a fost despre colimarea unui astfel de telescop (tinand cont ca am si eu un sistem similar de 190 mm). In calitate de astrofotograf planetar, Costin are mult mai multa experienta in acest topic si mi-a povestit cum face el colimarea pe stea. Astfel am aflat ca ce am facut eu inainte cu steaua mea artificiala era foarte putin din ce trebuia facut sa ca rezultatul investigatiei poate fi diferit de ce mi-am imaginat eu.

In speta, modul de lucru al lui Costin era urmatorul:

  1. focus pe stea de m~1…3. Steaua in centrul campului (al senzorului). Luate 1…2000 cadre cu timpul de expunere cel mai mic si gain astfel incat abia sa se distinga inelele Airy. Stack cadre in Autostakkert cu aliniere si rezultatul dus in Photoshop, unde se face stretch cu Levels pana devin evidente inelele Airy.
  2. Facem acelasi lucru IN-focus si OUT-focus  si urmarim cum se vad inelele in acest caz.
  3. Se repeta procedura pe toate cele 4  colturi ale senzorului, pentru a avea o imagine cat mai corecta asupra calitatii colimarii pe toata suprafata oglinzii principale.

Asa am aflat ca MN-ul meu nu e chiar perfect colimat, dar nu sta nici prea rau. Practic pentru deep-sky sta bine. Daca vreau insa sa pozez performant la planete, probabil ca va trebui sa il recolimez, astfel incat sa am o figura buna la cercurile Airy.

colimare _focus Discurile Airy in focus. Turbulenta mare nu ne-a ajutat prea mult din pacate.

colimare OUT focus    Extra focal. Oglinda pare un pic stransa la clemele de la barilet, avand o usoara deformare in triunghi. Ce se vede aici ca deformare are valori de ordinul nanometrilor, dar sunt suficiente ca sa dea o imagine care nu atinge maximul posibil la apertura si corectia respectivului instrument optic.

colimare OUT focus_2    Intra focal. Aici inelele de difractie par mai largi in dreapta-jos decat in stanga sus, ceea ce ne duce cu gandul la un usor ne-paralelism intre corector si oglinda, ce duce in final la coma usoara pe una din directii.

Testele nu au fost concludente, dat fiind seeingul foarte prost. Doar am vrut sa vad modul de lucru la o asemenea operatiune, iar cand o sa am timp, iar conditiile meteo vor fi potrivite, am sa refac testele si poate am sa fac si niste reglaje.

A urmat o sesiune astrofoto la obiecte deep-sky cu camera mea CMOS – ASI 174 (care i-a apartinut lui Costin inainte). Am facut expuneri la M57, cate 1000 buc/canal (LRGB) la 1.5 secunde  si cate 100 buc darkuri/canal plus bias-uri (1000). Procesarea facuta dupa reteta lui Emil Kraaikamp (creatorul Autostakkert si prietenul lui Costin)  in care totul se „toaca” cu Autostakkert ne-a dat niste artefacte ciudate, pe directia driftului monturii (am mers neghidat fiindca la 1,5 secunde expunere nu e nevoie de asa ceva). Am sa refact procesarile in „old fashion way”, transformand .ser-urile in serii de .fit cu PIPP si apoi procesand cu MaximDL si Pixinsight, ca sa vedem ce iese…

Intre timp, cat telescopul meu tragea la poze, noi ne-am relocat langa observator la o mica sesiune vizuala, cu cele 2 telescoape ale musafirilor puse pe o monturica azimutala a lui Costin. Am avut ocazia sa compar pe un telescop cu o optica de exceptie, cateva oculare foarte bune, diferentele intre oculare fiind mai  mult decat evidente in acest caz. Concluziile mele se vor transforma in achizitii daca timpul si fondurile vor permite.

Costin a fost la butoane la telescopul meu, unde a invatat rapid procedurile de lucru si am vazut ca i-a facut placere sa faca poze intr-un stil total diferit de modul sau uzual de lucru. A fost o seara chiar foarte reusita si extrem de plina. Ca sa va dati seama, abia pe la 00:30 am avut timp sa desfacem sticla de vin rose adusa de Costin, pana atunci facand o multime de operatii de montaj-demontaj si adaptari la set-up ca sa putem da drumul la expunerile pentru verificarea colimarii… O super- seara!

 

Anunțuri

Star-party la planete

M-am bucurat in week-end de prezenta extrem de placuta a lui Costin Sprianu (mak de pe astronomy.ro), care a venit la mine in ideea sa facem niste poze la planete de la observatorul meu, unde cerul este mult mai permisiv decat la el. Cerul nu ne-a ajutat deloc – desi prognoza se anunta buna, un front noros venind dinspre Mediterana ne-a stricat socotelile. Asa incat am stat de vorba o gramada si Costin mi-a impartasit din secretele achizitiilor si prelucrarilor planetare, unde este (cred eu), cel mai bun din tara (impreuna cu Cristi Diaconescu si Maximilian Teodorescu).

Se pare ca nu este doar parerea mea, Costin fiind invitat la Pic-du-Midi acum cateva saptamani impreuna cu cei mai buni astrofotografi de planete din lume (Emil Kraaikamp, Damian Peach, Marc Delcroix, Ricardo Alonso ) sa faca poze si sa foloseasca telescopul de 1m. Pozele sunt inca in lucru, eu am vazut si imaginile brute si ce a scos Costin din ele si intr-adevar e impresionant.

Moon_235_g4_ap17_registax_OK

Luna pozata la Runcu si prelucrata conform indicatiilor lui Costin

Singurele poze cu iz astronomic, le-am facut de dimineata la telescoapele care au stat la odihna toata noaptea (din pacate). Sper sa prindem si o noapte frumoasa, undeva in viitorul incert.

20170702_100641 [1280x768]

O mica „haita” de telescoape

20170702_100700 [1280x768]

Cass-ul din fibra de carbon a lui Costin (tubul e facut de el !)

20170702_100712 [1280x768]

Sistemul de racire al oglinzii, suspendat pe cabluri de otel, pentru eliminarea oricarei vibratii

Upgrade: 2 dintr-o lovitura

Astazi mi-a sosit din State si filtrul ASTRODON Halpha de 5 nm, pe care il asteptam de atata vreme! A fost comandat undeva pe la mijlocul lui septembrie si asteptarea a fost destul de lunga. Tot zilele astea am reusit sa cumpar in mod nesperat si camera planetara/ solara / lunara, pe care mi-o pusesem pe lista cu ceva vreme in urma – adica ASI 174MM.

Asadar, iata si pozele cu noii membrii ai „familiei” astonomice. Am pus alaturi si filtrul OIII luat in primavara devreme. Acum astept vremea buna pentru teste. Sper de data asta sa fac si testele comparative intre Ha de la BAADER si de la ASTRODON, inainte sa vand filtrul BAADER, fiindca cele ce intentionam sa le fac cu OIII de la ambele firme nu au mai avut loc, din lipsa groaznica de timp  (filtrul OIII BAADER nu mai este in posesia mea).

De asemenea, de-abia astept sa pun la treaba camera planetara. E un vis astrofoto mai vechi de-al meu, sa incerc un pic si zona asta, foarte putin explorata de mine – cea a planetelor, Soarelui si al Lunii 20161020_202553_resized20161020_202421_resized

Start la upgrade

Aseara tarziu, am comandat in State ceva ce imi doresc de mult – perechea filtrului OIII de la ASTRODON – anume filtrul Ha de 5 nm (tot de la ASTRODON, desigur). Sa vedem ce cale va urma ca sa ajunga cu bine la mine.

Daca sortii imi sunt favorabili, pana la sfarsit de an as vrea sa-mi iau si alta camera, de rezolutie si sensibilitate mai mare (prefer tot ATIK, pentru care am o slabiciune) si poate si o montura noua. Nimic „fancy”, dar ceva care sa insemne ceva in plus pentru calitatea pozelor pe care le fac. Vizez de asemenea si o camera ZWO, de rezolutie mai mare un pic, pentru planete/soare/luna precum si un focuser mai bun decat cel de acum, pentru luneta mea apocromata – actualul focuser dandu-mi batai de cap mari din cauza unei flexuri diferentiale de care nu scap nicicum de aproape un an de zile. Sa vedem ce bifam din lista ambitioasa pana la sfarsit de an.

NGC 6888 – primul test cu ASTRODON

Anul acesta am avut cateva premiere, in sensul ca am pus la punct sistemul astrofoto de camp larg, format din luneta EQUINOX si reducatorul de focala si am reusit sa intru in posesia filtrului ASTRODON OIII de 5 nm, cumparat efectiv in iarna, dar ajuns la mine cu mare intarziere.

Saptamanile ce au trecut au fost marcate de vreme rea si foarte instabila, asa incat incercarile de a face ceva expuneri cu noul set-up au fost foarte putine. Am reusit totusi sa prind doua nopti aproape bune (cu Luna la „doar” 50% stalucire), in care am facut expuneri la Crescent Nebula (NGC6888). Am vrut sa incep cu acest obiect, deoarece aveam o referinta in ceea ce ma priveste, facuta acum 2 ani cu MN-ul si cu filtrele Baader, fara OAG.

Nu am reusit sa fac prea multe expuneri – doar 15×600 sec in Ha cu Baader 7 nm si 5×600 sec cu Astrodon 5 nm (un timp total de 3 ore si 20′). Am facut de asemenea si niste expuneri cu Baader OIII 8 nm, ca sa fac o comparatie intre cele 2 filtre de acelasi tip, doar ca numarul mic de expuneri nu imi permit deocamdata sa fac o comparatie relevanta, asa ca pentru asta o sa mai asteptam un pic, pana trece Luna plina.

Poza mai necesita clar expuneri, atat in Ha cat si in OIII, dar m-am straduit sa fac o prelucare cat mai fina si laborioasa, care sa acopere eventualele deficiente de semnal si mai ales zgomot. Ce pot spune este ca expnerile cu filtru OIII de la Astrodon sunt mult mai bune din p.d.v. calitativ, si nu o spun eu ci o spun cifrele – la masuratoarea facuta in MaximDL, expunerile la OIII cu Astrodon au avut un FWHM de 2.10 si un roundness de 0.15, iar cele facute cu Baader (in aceeasi noapte) au fost 2.70 respectiv 0.25.

Achizitia de imagini am facut-o cu MaximDL, ghidaj cu PHD2, focus automat cu FocusMax.

Prelucrarea primara am facut-o in MaximDL – calibrarea cu dark-uri, bias-uri si flat-uri, apoi stacarea pe canale separate.

A urmat prelucarea in PixInsight, in pasii urmatori :

(1) STF, (2) star alignment. Pasul (3) a fost introdus de mine pentru prima data intr-o prelucrare laborioasa la o poza in culori, e vorba de Deconvolution, pe care am facut-o respectand intocmai algoritmul de AICI . A urmat (4) dinamic crop, (5) PixelMath – cu asignarea R=Ha, G=10%Ha+90%OIII, B=OIII, (6) Split RGB pentru balansarea ulterioara a culorilor prin (7) linear fit. A urmat (8) DBE (dinamic background extraction) care a facut liniarizarea fondului si eliminarea tuturor gradientilor de vignetare sau de poluare luminoasa si (9) Background neutralization. Acestea interventii asupra imaginilor au fost facute in partea de liniaritate a lor. Am facut trecerea in non-liniar prin (10) Histogram Transformation, dupa care am facut mai multe incercari de reducere a zgomotului, din care am ramas la final cu suita (11) MMT (MultiscaleMedianTransforme) urmat de ACDNR (Adaptive Contrast-Driven Noise Reduction).NGC6888_nb_DBE_MMT_ACDNR

Later Edit:

Am adaugat ceva semnal in noptile ce au urmat si am ajuns la un total de 4 ore si 40 minute in Ha si 1 ora si 50 minute in OIII. Rezultatul final este mai jos.NGC6888_PI

…Continuare

Azi am continuat ce incepusem ieri – si chiar mai mult. Primul lucru pe care il doream terminat era finder-ul. Asa ca am inceput sa il subtiez la strung, pana ce una din aripile filetate s-a rupt. Vina imi apartine in intregime fiindca nu mi-am dat seama ca aveam un prag acolo, la interior, care devenise ca foita de hartie de subtire in timpul strunjirii. Asa ca am resetat ce aveam in cap vis-a-vis de subiect si am gandit o noua celula pentru obiectiv. Nu sunt foarte incantat de rezultat, dar pana fac rost de ceva aluminiu mai consistent, ramane asa.

O alta problema rezolvata a fost bara pentru contra-greutate la montura azimutala, care nu exista. Am inceput lucrul la ea cu cateva zile in urma, dar am intarziat mult cu finalizarea, datorita filetului din cap, ce se insuruba in montura. Filetul era M16 si nu am gasit practic nicaieri o port-filiera asa de mare, deci a trebuit sa fac una de la zero. A durat cateva zile pana am gasit material corespunzator si am prelucrat totul ca sa pot fileta cu filiera asa de mare bara contragreutatii.

Dar cea mai mare „izbanda” a fost reglarea focusului in tubul port-ocular, lucru pe care l-am realizat datorita lui George, prietenul meu constantean (CUBIX), care mi-a adus aminte ca la cassegrain-uri, variatia focalei functie de distanta intre oglinzi este foarte mare. Mai exact, la o apropiere/indepartare foarte mica intre oglinzi, distanta focala se modifica exponential. Asa ca, am inceput sa strang suruburile de colimare de la primara cu cate o tura sau o jumatate de tura. La fiecare astfel de regalaj, focusul intra catre tub cu mai mult de 1 cm.

Odata reglata partea asta, am recolimat telescopul, lucru care a durat neasteptat de putin, tinand cont de experienta mea precara in colimarea de cass-uri si catadioptrice . Asa ca urmatorul meu test a fost sa vizez un obiectiv terestru, sa vad cat de mult apropie acest telescop.

Am pus telescopul pe un releu de telefonie aflat la circa2 km de mine, folosind un ocular de 12.5 mm cu reticol luminos. Am ramas absolut stupefiat cat de mult apropie un astfel de telescop cu focala nativa mare.  Va trebui sa aflu exact ce focala are telescopul ca sa fac calculele corect, iar pentru asta astept o zi senina in care sa focalizez razele solare pe un ecran si apoi sa masor distanta.

b(16)

Cass-ul pe momtura alt-az cu bara de contragreutati montata

b(17)

Stalpul de GSM vizat, aflat la circa 2 km

b(18)

Si poza prin ocular…

L.E.    Am facut o eroare mai devreme si nu vreau sa induc pe nimeni in ea. La Cassegrain-uri, distanta focala nu se masoara pur si simplu masurand focala oglinzii principale, printr-o metoda empirica (gen focalizat razele soarelui pe un panou), asa cum se face la un newtonian, pentru ca focala telescopului e data de combinatia curburii a 2 oglinzi – primara parabolica si secundara hiperbolica (teoretic – cel mai probabil la mine e sferica).

Asa incat masurarea focalei native a telescopului este un pic mai complicata. Una din ideile sugerate de cineva de pe un forum strain, a fost sa fac rezolvarea astrometrica a unei poze (plate solving). Fac o poza, o pun pe http://nova.astrometry.net/ si rezolvarea astrometrica o sa-mi dea dimensiunea unghiulara a pozei (pe verticala si pe orizontala). Stiind care este dimensiunea unghiulara si cati pixeli are camera pe fiecare din axe, obtin rezolutia unghiulara a pozei, in [arcsec/pixel]. Stim marimea pixelului, deci folosind formula:

arcsec/pix = (pix size/focal length) * 206.3

obtinem distanta focala a telescopului. Astept o noapte senina pentru asta.

Intre timp, am facut un exercitiu in acest sens avand la dispozitie o poza facuta cu Equinox-ul si focal reducer-ul la Rosette nebula, unde de asemenea nu stiam focala rezultata in urma acestui mix de optica. Introducand poza  in http://nova.astrometry.net/, am obtinut rezultatele din ferestra de mai jos. Programul e asa de bun incat calculeaza el singur rezolutia in arsec/pixel. Dupa cum se poate vedea, la poza respectiva, aceasta rezolutie era 3.08 arcsec/pixel. Marimea pixelului la camera mea (ATIK 314L+) este 6.45 um (microni). Deci focala rezultanta la set-up-ul format din Equinox cu FR-ul pe pozitia 66 (care s-a dovedit a fi de fapt distanta dintre senzor si lentila reducator-corectorului) este de 432 mm. Reducerea obtinuta este 432/500 = 0.86x.

2016-02-16_211112

Un nou membru al familiei telescoapelor

Am primit de la un prieten astronom, un cadou total neasteptat si extrem de apreciat de catre mine – un telescop. Este vorba de Cassegrain clasic cu oglinda principala de 150 mm (focala urmeaza sa o determin precis zilele urmatoare) facut in regim de ATM de catre o persoana foarte priceputa, dupa cum am putut vedea. Telescopul nu a fost folosit vreodata de catre prietenul meu si nici nu putea fi folosit, neavand un suport corespunzator de pus pe vreo montura si fiind si decolimat. De asemenea, focuserul era complet dereglat si cu jocuri mari. Cu toate acestea, nu am putut sa nu remarc tehnica si priceperea celui care l-a facut, in momentul in care am demontat complet telescopul, ca sa-l pun la punct. I-am facut rapid o sina Vixen pe freza (destul de scurta, dar atata material am avut) si am reusit sa-l colimez destul de bine dupa ceva sfortari si cercetari pe net. Urmeaza sa-i modific focuserul (sa aiba cursa mai lunga), sa-i pun un finder restaurat din bucati pe el si eventual sa-i fac niste diafragme la interiorul tubului.

Deocamdata pun cateva poze cu el, ca sa-l vedeti si voi asa cum arata acum, iar cand am sa-l desfac din  nou ca sa-l pun la punct definitiv, am sa fac iarasi niste poze cu el, pentru detaliile tehnice.

Cass-ul acesta este o scula care completeaza foarte bine ceea ce am pana acum: MN-ul este un telescop destul de rapid (F/5.25) si este dedicat pentru astrofotografie deep-sky, iar Equinox-ul cu reducator de focala este numai bun pentru poze de camp larg, tot deep-sky. Nu aveam  nimic potrivit pentru observatii si astrofotografie planetara/solara/lunara si noul telescop este sortit sa se ocupe de aceasta nisa in continuare.1b [1280x768]2b [1280x768]

Colimarea unui laser-colimator

Titlul de mai sus pare nefiresc, tinand cont ca un colimator este o scula ce serveste la reglajul fin al opticii unui telescop si prin definitie, ar trebui sa fie un standard de precizie si realizare.  Doar ca noi traim in lumea reala, unde lucrurile sunt departe de a fi perfecte, iar laser-colimatoarele nu fac exceptie. Cel putin cele pe care am pus eu mana…

Am avut nevoie de laserul meu de colimare acum o saptamana , cand Vali Grigore m-a rugat sa-l ajut sa-si regleze optica telescoapelor de la SARM, telescoape ce erau complet dereglate de la atata trambalare cu ele de colo-colo pe la actiunile facute de Vali mai mereu, cu energia sa debordanta.  Cert este ca in mijlocul operatiunilor de colimare, laserul din colimator  a refuzat sa mai mearga si a trebuit sa-l demontez complet ca sa-i scot bateriile. Aceasta operatiune l-a decolimat total (fusese colimat de mine cu vreo cativa ani in urma), asa ca urmare a acestui fapt, a trebuit sa reiau intreaga operatiune de colimare a colimatorului. Ocazie cu care am zis ca poate este cineva interesat cum se face acest lucru.

Laserul meu este un Telescope Service produs in Taiwan de GSO, deci este relativ ok.

1a

Principiul colimarii laser-colimatorului este acela de a-i fixa axa optica pe o directie data, fixa si de a roti corpul cilindric al sau cu laserul pornit. Daca raza laser nu coincide cu axa mecanica/optica a colimatorului, atunci raza noastra va descrie un cerc, ca baza a unui con cu varful in colimator. Pentru a detremina acest lucru cu precizie, e nevoie ca intre colimator si peretele pe care se face proiectia, sa fie o distanta suficient de mare (10-15 m).

0a

O alta conditie este sa fixam axa mecanica (ce urmeaza sa devina si cea optica) a colimatorului nostru. Eu am facut acest lucru folosind o asa numita prisma – in cazul de fata, un cornier de aluminiu prins pe o bucata de lemn, prisma fiind fixata solid pe un suport stabil (in cazul meu am folosit menghina de la freza WABECO).

2a

3a

Am proiectat raza laser pe o foaie de hartie pusa pe peretele de la distanta si am notat cu markerul 3 puncte in care aceasta ajungea dupa ce roteam corpul laser-colimatorului in jurul axei sale cu un unghi oarecare. Ce urmeaza este geometrie de gimnaziu – se determina centrul cercului care trece prin cele 3 puncte, ca intersectie a mediatoarelor segmentelor generate de punctele respective.

5a

6a

4a

7a

Dupa ce determinam centrul cercului respectiv, reglam suruburile de colimare ale laserului pana cand aducem raza in centrul cercului determinat mai sus. In acel moment avem axa mecanica a laser-colimatorului identica cu axa optica a laserului si deci avem un colimator colimat la randul sau.

8a

Un tutorial si mai bun despre colimarea unui laser-colimator, gasiti aici : LINK

Astrodon sau Baader, luneta sau telescop

Problema calitatii filtrelor astrofoto a fost larg dezbatuta pe net, existand in general o parere pozitiva aproape unanima, vis-a-vis de filtrele ASTRODON, care reprezinta un high-end in domeniu. Ca revers al monedei, aceste filtre sunt extrem de scumpe, un set complet de astfel de filtre de 1.25″ – adica L, R, G, B, Ha, OIII, SII, eventual si niste filtre fotometrice – adica U, V, B, R, I  – costa in total 2490 $ – ceea ce este enorm pentru bugetele, in general limitate, ale astronomilor amatori.

Eu am momentan un set complet de filtre Baader, adica UvIr-cut (L), R,G,B, Ha[7nm], OIII [8.5nm] si SII [8nm] de care sunt foarte multumit, in principal datorita raportului foarte bun intre calitate si pret. Filtrele sunt parfocale, ceea ce imi creaza mari avantaje in ce priveste refocalizarea sistemului optic dupa fiecare schimbare de filtre.

Dorinta de mai mult si mai bine insa, depaseste uneori dorinta de confort din zona in care ne aflam, asa ca pornim uneori la drum catre teluri nebunesti. Asa se face ca vazand review-urile de pe net vis-a-vis de subiect, am inceput sa visez… Primul filtru avut in vedere de mine in acest sens a fost filtrul OIII. De ce? Pentru ca filtrul OIII de la Baader este foarte sensibil la lumina Lunii (1) si fiindca produce halouri in jurul stelelor luminoase (2). Ca sa nu mai vorbim de raportul semnal / zgomot mult imbunatatit la un filtru cu banda de trecere mai ingusta (3). Achizitia de filtre ASTRODON la pret redus nu e o treaba usoara, dat fiind faptul ca acestea ies foarte rar la vanzare, neexistand altceva mai bun cu care sa poata fi inlocuite. Asa ca cei care le vand, fie ies din astrofotografie, din varii motive, fie vand ceva ce au mostenit si nu stiu cat valoreaza.

Am avut sansa sa gasesc la vanzare un astfel de filtru intr-un moment cand am si dispus de ceva fonduri ce puteau fi dirijate inspre zona de astronomie – este vorba de filtrul OIII [5nm] de 1.25″. E drept ca cel de 3 nm este mult mai bun (dar e cu 50% mai scump), insa am fost extrem de multumit si asa. Este un prim pas pe care l-am facut in directia aceasta si sper din toata inima ca anul acesta, daca sunt sanatos si lucurile merg bine, sa ajung sa am un set complet de filtre ASTRODON, macar pe zona de narrowband. Filtrul o sa ajunga la mine in circa 2-3 saptamani, moment in care am sa fac si un test comparativ cu filtrul OIII de la Baader, asta ca sa exemplific si aici ceea ce se spune pe net despre acest subiect.

20160128_121250_resized [1280x768]

20160128_121315_resized [1280x768]

Tot zilele astea, fiind un pic mai liber si avand dispozitia necesara, am reusit sa pun cel de-al doilea motor pas-cu-pas pe care il aveam (de la LUNATICO ASTRONOMIA), la luneta EQUINOX 80 din dotare, folosita extrem de rar in ultimii 2 ani. Am hotarat ca a venit momentul sa fac o schimbare pe montura si sa fac niste poze in urmatoarea perioada avand la dispozitie luneta, impreuna cu corector-reducatorul de focala pe care l-am cumparat acum 2 ani de la Sabin si pe care nu l-am folosit niciodata pana acum.

2

1

4

3

 

Cum alegem un telescop?

Am sa reiau aici ceea ce am publicat deja pe forumul de astronomie, in speranta ca va fi de folos celor ce intra in aceasta frumoasa pasiune si vor sa-si cumpere un telescop. Marturisesc ca si eu am trecut prin aceleasi framantari pe care le vad acum la tinerii aspiranti in ale astronomiei, atunci cand eram la inceput. Nu stiam exact ce vreau, nu stiam nici un pic care sunt diferentele intre tipurile constructive de telescoape, nu stiam ce pot vedea mai bine prin fiecare din ele. Pot spune ca am avut un pic de noroc la inceput si ca am pornit cu dreptul in achizitiile pe care le-am facut.

Bafta celor ce pornesc acum pe drumul acesta si sper sa va fie de folos ce am pus aici pentru voi.

Datele sunt extrase dintr-o carte de astronomie aparuta in editura Springer prin anii 90 (imi pare rau ca nu mi-am notat titlul) si reprezinta rodul experientei autorilor care au probat si testat zeci de instrumente pana sa ajunga la aceste concluzii sistematizate in aceste tabele

.Alegerea telescopului Limita performantei unui telescop Aberatiile optice la telescoape Scala magnitudinilor vizuale

Observatorul – iarna in IR

Am profitat de faptul ca am facut niste teste cu camera mea pentru infrarosii si am mers la observator sa-i fac si lui una. In mod normal si firesc, observatorul ar trebui sa aiba o temperatura cat mai apropiata de cea a mediului, fiindca asta este una din  principalele lui meniri – sa adaposteasca telescopul astfel incat sa nu mai trebuiasca ca acesta sa se aclimatizeze.

Doar ca observatorul meu are si alte functiuni. Odata cu instalarea patului rabatabil in observator, mi-am petrecut foarte multe nopti acolo – fie sa ma uit la cer pur si simplu, fie sa dorm in aer aproape liber, fie sa lucrez la cate ceva in noptile inorate – asa incat a aparut si o alta necesitate. Aceea de a il incalzi uneori. Asa ca am cumparat o soba de la defunctul OBI, atunci cand totul se vindea la pret de sold acolo (cand l-au inchis).

Termografia am facut-o intr-o noapte geroasa de ianuarie, cand soba deja functionase ceva timp  si aveam un pic de contrast termic care sa sublinieze partile slabe din izolatie.  Termografia asta e buna ca si rezultat si pentru sezonul cald, ca sa vad unde ar mai trebui sa izolez cosmelia, astfel ca sa tin caldura zilei afara. Dar ajunge cu vorbele – iata pozele:

IR_0049 – fatada principala si laterala din curte. Se vad clar pierdelile de caldura din usa de aluminiu, facuta din profile FARA RUPERE DE PUNTE TERMICA si cele din partea frontal-superioara, de la periile de etansare. In zona asta nu am dublat periile si caldura trece liber aproape pe acolo.

IR_0050 -un detaliu pe usa de intrare, cu temperaturile afisate in punctele „fierbinti”.

IR_0052 -fatada laterala. Se vede ca fereastra este mult mai bine izolata termic, avand profile tot de aluminiu, dar izolate termic. O mica cantitate de caldura trece si pe langa iesirea cosului, dare e neglijabila.

IR_0058 – soba, la cateva ore dupa functionare. Pare fierbinte dar se putea pune mana pe ea fara probleme. Este evident cel mai cald obiect din camera.

IR_0060 – Partea de jos a sobei. Se vad si urmele termice de labute ale catelului meu care trecuse pe acolo, venind de afara. In cazul asta, urmele sale de pasi au fost mai reci si camera le-a inregistrat (rezolutia termica a ei este de 0,08 grade Celsius).

 

QHY5II-L primele date (!)

A sosit vremea primelor teste cu QHY, camera „minune”. Care s-a dovedit a fi chiar o minune, in adevaratul sens…

Asa cum aminteam mai devreme, am avut (si inca mai am) niste probleme in a folosi camera la tot potentialul, legata de calculatorul de la observator. Asta fiindca acel calculator avea o problema de drivere la chipset (care nu ma incurcase pana acum deloc), iar acest lucru nu mi-a permis sa instalez camera  asa cum se cuvine pe calculatorul respectiv. Am adus un baiat bun la computere care m-a ajutat sa rezolv situatia (partial deocamdata) asa ca aseara am facut primele teste „live” cu camera pe post de camera de ghidaj, folosind pentru asta PHD2 – care este deocamdata singurul program care are aceasta camera in lista implicita si functioneaza pe ghidaj cu camera (fara sa fie nevoit sa foloseasca ASCOM pentru asta).

Fac o paranteza aici – PHD2 este un program pe care vroiam demult sa-l folosesc – si fortat fiind de imprejurari, asta am facut ieri. Programul se comporta minunat – are o multime de reglaje care nu sunt  „absconse” ca la MaximDL – si fiind usor de interpretat, rezultatele ghidajului sunt predictibile cand se schimba anumiti parametri. Daca reusesc sa integrez programul in MaxPilote si sa-l fac sa si functioneze corect sub acesta, o sa raman la el ca si program de ghidaj pe viitor.

Deci ghidajul a mers foarte bine (600 sec cu stele PERFECT rotunde), dar nu asta m-a impresionat in mod deosebit. Ce m-a impresionat a fost sensibilitatea extraordinara a camerei (pe care ma si bazam dealtfel pentru OAG).

Aveti mai jos doua exemple despre acest fapt. Primul este o imagine obtinuta cu camera la M57 (Ring Nebula) cu expuneri de 1,5 secunde, gain 90%, prin luneta de ghidaj care este de fapt un FINDER cu obiectiv de 50 mm (!!!). 

Image

A doua poza este facuta la M51, expuneri de 7 secunde, gain 50%, prin aceeasi luneta. Ce este extraordinar la aceasta a doua poza este ca a fost facuta printr-un voal usor de nori in apropierea Lunii, care lumina la mai mult de 85% din maximul sau.

Image

Nici nu indraznesc sa ma gandesc cum s-ar vedea cu camera asta prin telescopul principal. Parerea mea – pentru cei care vor sa inceapa sa se initieze in astrofotografgie – este ca aceasta e alegerea perfecta. Merge senzational la ghidaj, poate fi folosita la planete mai bine decat multe camere cu renume si staif, poate face fata excelent la o sesiune de deep-sky si poate fi folosita si pe post de ocular video pentru cei care nu au treaba cu astrofotografia. Abia astept sa o fac sa mearga la maxim si sa storc din ea tot ce poate. Mi se pare una din cele mai tari achizitii facute de mine vreodata, fara exagerare.

 

QHY5L-II MONO

Asa cum aminteam in posturile anterioare, inainte de intalnirea de la Lisa am facut comanda pentru o unealta fara de care OAG-ul meu ar fi fost o scula „moarta”. Este vorba de o camera de ghidaj ultrasensibila, care sa faca fata cerintelor OAG-ului – si anume o QHY5L-II mono. Alternativa era o camera LODESTAR, care are un cip CCD (fata de aceasta care are un cip CMOS) doar ca prima era dubla ca si pret. Si ca veni vorba de pret, QHY-ul m-a costat cu tot cu taxe si transport – in jur de 1000 lei (227 euro mai exact).
Asa ca astazi am fost sunat de cei de la DHL ca sa ma anunte ca a sosit camera si sa-mi comunice taxele de platit. N-am mai asteptat sa vina curierul la mine, m-am dus eu la sediul lor si iata-ma fericitul posesor al unei camere noi de ghidaj si planetara.
Ambalajul a fost cam asa: o punga mare de la DHL in care era o cutie de carton bine sigilata in care era o folie cu bule in care era o punga in care era o cutie metalica frumoasa in care era camera bagata in burete protector. Asa cum era impachetata probabil ar fi putut face ocolul Pamantului de nenumarate ori fara probleme.

Image

Image

Image

Ceea ce este extraordinar cu aceasta micuta camera este faptul pe langa faptul ce este mai ieftina decat un LODESTAR, este mai mica si mai usoara si in plus este o EXCELENTA camera planetara, rivalizand (dupa unii chiar intrecand) vestita camera ASI 120 de la ZWO (tot China). Am gasit multe din informatiile astea AICI, iar o comparatie cu LODESTAR am gasit AICI.

Image

Image

Image

In cutie am mai gasit un inel parfocal (in buretele frontal), un prelungitor pentru partea frontala a camerei, care sa fie prinsa prin intermediul lui in focuser, un surub pentru inelul parfocal si doua cabluri – unul USB A/B si un cablu pentru ghidaj pe portul ST4.

Am ajuns si acasa si m-am dus la observator sa vad cum pot interconecta OAG-ul cu roata de filtre, cu camera mare si cu micuta QHY. Singura solutie (momentan) prin care am putut conecta QHY-ul la OAG a fost prin intermediul unui reducator de la 2″ la 1.25″, asa cum se vede in pozele de mai jos. In acest fel, avantajul greutatii reduse ale camerei se reduce considerabil tinand cont ca acel adaptor este mai greu decat camera. Si asta nu e tot – mai am o problema la conectarea OAG-ului de roata de filtre, unde mai am nevoie de o piesa de adaptare de la un filet la altul. Asa ca pana sa ma bucur de avantajele considerabile ale micutei camere prin folosirea ei impreuna cu OAG-ul, o sa mai treaca cateva zile (probabil ca sambata am sa ma ocup de cele 2 piese la atelier), o sa o folosesc impreuna cu fider-guider-ul cu care faceam ghidarea pana acum. Voi avea ocazia sa fac niste teste comparative vis-a-vis de sensibilitatea celor 2 camere de ghidaj – SSAG si QHY.

20140603_164800

O saptamana plina

Nu am mai postat ceva de multicel aici, dar asta nu inseamna ca nu am facut nimic in perioada asta. Ba chiar viceversa. Saptamana trecuta i-am invitat la mine pe doi foarte buni prieteni in ale astronomiei, gabi (Gabi Dancanet) si saiph (Mihai Rusie) ca sa facem o noapte astronomica. Desi prognoza la inceput de saptamana nu arata deloc bine pentru week-end, am avut o noapte minunata, fara Luna si cu un pic de nori doar la inceput. Am inceput ziua la atelier unde am facut cateva piese pentru Mihai si i-am inmanat in cadru „festiv” OAG-ul facut de mine, dupa care am plecat spre casa sa ne pregatim sculele(1) si sa facem gratarul(2). Eu am facut niste expuneri suplimentare la NGC4565 si am inceput cateva expuneri la Dumbell Nebula, iar Gabi a pozat ceva in zona boreala (cred ca Iris Nebula), ca sa vada care e diferenta intre expunerile din Bucuresti si cele din zona mea sub-urbana. Oricum, a fost o noapte foarte frumoasa si sper sa o mai repetam, poate in formula extinsa.

Saptamana asta, intr-una din seri, Ciprian Vantdevara de la observatorul din Barlad m-a rugat sa-l ajut sa faca niste pasi in directia procesarii corecte a pozelor color in MaximDL. Am inceput o sesiune de „consultanta” remote, ocazie in care am vazut ca are o mare problema la roata de filtre (o roata Nautilus, de la ORION) – aceasta nu era vazuta de MaximDL. Roata mergea din programul ei de comanda, insa daca vrei sa faci poze pe care sa le utilizezi in procesare cu Maxim (stack si calibrare) sau daca vrei sa integrezi sistemul si sa-l automatizezi – lucru pe care Ciprian vrea si el sa-l faca – nu era suficient. Trebuia gasita calea prin care sa-l fac pe MaximDL sa vada roata, prin protocolul ASCOM, desigur. Am cautat un pic pe net despre problema asta si am vazut ca multi s-au lovit de ea, fiindca ORION nu avea drivere pentru W&/64bit care sa mearga la roata asta. Am incercat cateva artificii si minune (!!), am reusit. Chiar m-am bucurat foarte mult – odata ca am reusit ceva ce parea imposibil si a doua oara fiindca i-am dat lui Ciprian un instrument in plus de folosit la maxim cu Maxim (ca sa ma exprim asa, eufemistic).

Tot saptamana asta a avut la mijloc si 1 mai. Desi nu tin deloc la sarbatoarea asta – e o prostie inventata, ca si ziua de 8 martie sau altele de acest fel – am lucrat mai putin fiindca ziua a fost splendida, ca si noaptea care i-a urmat. Am fost foarte odihnit si am putut sa stau fara probleme pana au venit zorii, timp in care am expus la Dumbell in continuare, la NGC 3628 (mai facusem niste incercari nereusite anul trecut la asta) si la Makemake – cel mai indepartat asteroid din Sistemul Solar. Concluziile saptamanii:

– am uitat sa fac prelucrari macar asa cum stiam inainte si m-am apucat de treaba in sensul asta in mod serios – acum am destul material (bun, zic eu) pe care sa experimentez si din care sa scot niste poze bune

– trebuie sa fac niste reglaje la montura, pe ascensie, unde am un joc in ghidaj care-mi strica stelele, in sensul ca le ovalizeaza si la mareste FWHM-ul destul de rau

– am vorbit cu domnul Qiu de la compania QHY din China si sper sa cumpar o camera pentru ghidaj, mult mai sensibila decat SSAG-ul pe care-l am acum, in speta o QHY5L-II, care are o sensibilitate fantastica si este una din cele 2 optiuni bune de luat in calcul in momentul asta pe piata (cealalta este Lodestar, dar e de 4 ori mai scumpa decat voi da eu pe QHY). In acest fel am sa pun in functiune si OAG-ul cu care sper sa imbunatatesc dramatic calitatea expunerilor.

Vazand ca am inceput sa o dau in bara cu procesarea, am urmarit niste tutoriale despre StarTools si am refacut procesarea pentru Marea Nebuloasa din Orion capturata la Lisa, in toamna. Expunerile din toamna au fost foarte bune, cerul negru de acolo si altitudinea de 750m dandu-mi o dinamica a pozelor foarte mare. Numai ca miezul imaginii era inecat in lumina si nu se vedea nici un detaliu acolo, asa ca am adaugat procesarii niste capturi facute iarna asta la aceeasi nebuloasa, de 5 secunde fiecare, cu care am facut HDR. Expunerile lungi de 900 sec mi-au folosit sa scot detaliile de praf si gaz din exterior, iar cele scurte sa scot detaliile din zona centrala, unde lumina puternica strica totul in primele poze.  Rezultatul final chiar imi place si sunt multumit de el.

Image

Poza initiala, cu 4 expuneri de 900 sec in Ha. Am folosit EQUINOX-ul pe EQ6, guiderul cu SSAG si camera ATIK 314L+. Diferenta e evidenta.

ha_stackandcalibrat_4x900s_549

In sfarsit o noapte senina…

Noaptea care tocmai a trecut a fost senin si a fost si cald, ceea ce  m-a surprins in mod deosebit de placut. Desi prognoza era buna, pana sa apuna soarele a fost prezent un strat subtire de nori de la un orizont la altul. Dar imediat apoi cerul s-a curatat de nori si am avut o noapte cum nu a mai fost demult, numai buna sa incerc o mare parte din echipamentele noi achizitionate in perioada precedenta.

Asadar, OAG-ul de la Telescope Service, luat din UK, a fost primul eseu. Istoria OAG-ului meu este destul de alambicata. Initial am vrut sa-mi fac unul DIY, ceea ce s-a si intamplat pana la urma, cu sprijinul si ajutorul lui saiph (Mihai), care mi-a dat o prisma cu latura de 12 mm. OAG-ul facut de mine insa era destul de lung si trenul optic iesea mult din ceea ce putea sa faca telescopul meu ca sa ajunga in focus, plus ca nu am mai avut rabdare sa-l brunez si vopseaua neagra data de mine pe el am constatat ca nu e o solutie buna. Asa incat am hotarat sa il fac cadou celui care a avut atata bunavointa cu mine (saiph) si am cautat un alt OAG care sa mearga la set-up-ul meu. Cel mai „slim” model gasit la un pret rezonabil a fost acesta si odata luat, am constatat ca se incadreaza la limita in trenul meu optic.

Pe cand faceam probele cu el, dintr-un motiv care-mi scapa, mica prisma a acestui OAG s-a fisurat (!!) si am inceput sa caut frenetic ceva care sa se potriveasca in loc. Am gasit la Surplus Shed in Statele Unite o prisma care sa se potriveasca EXACT in locul celei sparte. Spun EXACT fiindca prisma avea 7,8 mm pe latura activa si la cotele astea intra absolut fest in locasul sau. Am crezut ca n-am masurat eu bine initial, nu credam ca prismele de 7.8 mm sa fie vreun standard. Am luat doua, sa am de schimb in caz ca se mai intampla ceva, pretul platit fiind mai mult decat rezonabil (16$ inclusiv transport in RO – ambele).

OAG

Asa arata ansamblul camera-roata de filtre-OAG-camera ghidaj, asamblate impreuna. A trebuit sa fac la strung niste adaptari ca sa le pot asambla pe toate si in urma probelor facute aseara, mi-am dat seama ca mai am de lucru aici.

Una din primele concluzii ale serii de ieri a fost ca am nevoie de o alta camera de ghidaj. SSAG-ul de la Orion pe care-l am eu, nu e suficient de sensibila, are mult zgomot si nu e racita deloc, ceea ce face ca nici la expuneri de 7 secunde sa nu vada vreo stea prin OAG. Asa ca momentan OAG-ul trece in asteptare pana voi lua un LODESTAR sau altceva similar care sa faca fata situatiei.

Un alt lucru facut aseara, dupa ce am revenit la configuratia de astrofoto normala – cu luneta de ghidare pentru camera de guiding – a fost sa fac niste poze la unul din obiectele pe care vroiam demult sa le pozez – NGC4565 – Needle Galaxy. Am folosit noile mele filtre LRGB – CCD de la Baader, care sunt de ultima generatie. Nu am apucat sa procesez deloc capturile – voi reveni cu o adaugire aici dupa ce fac treaba asta – dar am observat un lucru important, facand focusarea cu FocusMax: filtrele astea sunt chiar parfocale! De la un filtru la altul refocusarea imi modifica valoarea focusului cu doar cativa zeci de pasi ai motorului focuserului. Acesta are 92.000 de pasi pentru o cursa completa si CZF-ul este mai mare decat valoarea obtinuta din fiecare refocusare. Asta arata ca a fost acordata o mare atentie productiei noii generatii de filtre de la Baader. Una peste alta, a fost o achizitie buna, luata la aproape 1/2 din pret, second-hand, de pe forumul de astronomie (multumesc Gabi).

O metoda noua de aliniere polara – Sanchez-Valente Aligner

Azi am avut o mica discutie telefonica cu Sabin Fota si am aflat de la el despre o metoda noua pentru alinierea polara – metoda Sanchez-Valente. Sunt multe metode, unele simple, altele complicate, unele care consuma putin timp si altele care dureaza, Metoda aceasta se lauda ca este una din cele mai precise, cu rezultate de eroare sub 10 secunde se arc si se bazeaza pe o proprietate simpla din geometria elementara – perpendiculara pe coarda unui arc de cerc trece prin centru cercului.

Cum se foloseste asta in cazul de fata? In principiu se procedeaza in felul urmator – se face o aliniere polara grosiera (de exemplu cu luneta polara), fara a avea pretentii de precizie foarte mare. Apoi, cu camera pornita, se face o expunere de circa 120 secunde la bin 2×2 catre zona de parcare in pozitia circumpolara, cu un slew la montura de aproximativ 8′ arc/secunda  sau RATE 4 de pe controlerul monturii (datele sunt obtinute experimental de catre dezvoltatorii metodei si probabil sunt rodul multor incercari). Rezultatul este o poza a unor stele ce descriu arce de cerc de aproximativ 16 de grade pe cer, suficient de luminoase ca sa poata fi bine definite in poza respectiva.

Image    Sanchez-Valente-2

Cu ajutorul acestor arce se defineste exact centrul de rotatie care este Polul Nord Ceresc si apoi, folosind aplicatia aferenta (free), ce se descarca de pe site-ul dezvoltatorilor, se determina eroarea (in pixeli) fata de pozitia actuala. Facand apoi o poza a zonei, de data asta scurta, identificam o stea mai luminoasa in aria CCD-ului nostru si vom sti exact cat sa miscam montura din suruburile de azimut si altitudine, astfel incat facand cateva expuneri in continuare, sa aducem steaua respectiva exact in locul unde fiind pozitionata, ne da noua certitudinea ca am aliniat si montura.

Metoda este de o simplitate extraordinara si aparent, foarte exacta. Nu imi dau seama cat este de precisa fata de alte metode (eu mi-am aliniat polar montura cu PemPro sau cu AlignMaster) si cel mai bine ar putea sa ne spuna asta cei care fac alinieri polare foarte des, cei ce ies cu monturile in camp. Probabil ca tot Sabin ne va spune la un moment dat. Ce mi se pare foarte interesant insa este ca metoda trateaza si o alta problema – eroarea de con (!), care se obtine atunci cand axa de rotatie a monturii coincide cu axa polara, dar instrumentul optic nu este aliniat in pozitia RA=0 si DEC=0 cu aceeasi axa.

Oricum, e bine de stiut (si folosit) in viitorul apropiat.

O scurta prezentare…

Fiind la inceput de blog, consider ca e necesar sa fac o scurta prezentare a instrumentelor astronomice care s-au perindat prin ograda mea de-a lungul timpului. Ele au fost prezentate la vremea lor si pe astronomy.ro, dar cum asta e blogul personal, consider necesar sa le pun si aici.

Primul meu instrument (din care au mai ramas destul de putine elemente intregi) a fost un telescop newtonian construit in vremurile de aur ale socialismului biruitor, cand a avea un telescop in Romania era doar o optiune de genul „il construiesc sau uit de asta”. Planurile de constructie au inceput cand eram in clasa a IV-a cand am ramas fascinat de cartea „Construiti un telescop” de Victor Nadolschi. Eram desigur prea mic sa incep sa fac ceva, dar cand ocazia s-a ivit, am pornit in aceasta intreprindere fara ezitare. Aceasta ocazie a aparut dupa terminarea armatei, in 1985, cand am dedicat intreaga vacanta construirii sale. Asa cum am zis, acesta a fost un newtonian de 14 cm diametru F/9, avand un focuser facut dintr-o cremaliera de microscop si oculare de microscop IOR. Tubul avea forma octogonala, facut fiind dintr-un carton extrem de dur si gros, imposibil de indoit pe curb si pe care l-am adus la forma octogonala taind niste canale in „V” unde il indoiam la 135 grade. Oglinzile le-am facut singur de asemenea si proiectul s-a oprit si impotmolit odata cu inceperea primului an de facultate.

Image

oglinda si bariletul

Image

focuserul

Image

oglinda secundara si spiderul

Pana in 2007, pasiunea asta a intrat intr-un con de umbra datorita facultatii, urmata de furtunosii ani in care mi-am cautat un drum in viata. Atunci am hotarat ca viata nu se compune doar din munca si ca finalitatea trebuie sa fie legata si de ce ne place noua sa facem in adancul inimii. Asa am ajuns sa-mi comand din Cehia primul meu telescop adevarat – un Celestron Omni XLT 150 pe o montura CG4. A fost o adevarata afacere intrucat pe langa pretul care era mai mic decat ce gaseam in tara, magazinul respectiv avea o promotie de Craciun exact la acest model, iar transportul nu ma costa nimic (datorita unei relatii de afaceri ce o aveam in zona aia), asa incat am dat pe el sub jumatate din ce as fi dat in Romania.

Image

Poza este facuta in 2010, cand adaugasem monturii si un kit goto luat second-hand de pe forumul de astronomie.

Image

Inainte de asta, incercasem un „goto” artizanal foosind un Sky-scout adus din America de o matusa a mea, la cerere speciala a subsemnatului.

2010 a fost un an extrem de prolific d.p.d.v. al achizitiilor astronomice. Am luat kit-ul goto pentru CG4 si o luneta apocromata SKYWATCHER EQUINOX 80 – in primavara, am luat cel de-al doilea telescop al meu – un astrograf ASTROTECH AT8IN impreuna cu o luneta ORION 80 F/5 plus o camera ORION SSAG dedicata autoguidingului – in vara si am cumparat o montura adevarata, un EQ6, la inceputul iernii. Asa incat la sfarsitul anului aveam set-up-ul din poza de mai jos:

Image

Telescopul l-am luat direct din America, nou-nout si adus in Europa si la mine iarasi cu costuri zero de transport, datorita astro-stelei mele norocoase. In perioada asta am facut si primul meu film din viata, care s-a intamplat sa fie legat de astronomie si mai mult decat atat, legat de viitorul meu mare proiect (automatizarea unui observator).

2 telescoape este filmuletul pus pe youtube atunci.

Urmatorul pas important facut a fost sa cumpar o camera CCD decenta. Am avut nevoie de un an intreg (2011) sa strang bani pentru asta, vanzand diverse accesori si obiecte mai vechi (intre care si primul telescop), astfel ca in primele zile ale anului 2012 am luat de la Horatius din Cluj un ATIK314L+ monocrom. Ca sa fie totul functional, in acelasi an am luat de pe un site de vanzari second-hand din Anglia o roata de filtre absolut extraordinara si un panou electroluminescent de flaturi.

Image

In vara lui 2012 am inceput si constructia observatorului meu astronomic (mai exact pe 24 august), pe care l-am finalizat dupa exact 10 luni (24 iunie 2013).

 

La sfarsitul anului 2012, dintr-o intamplare pe care nu pot sa o numesc decat fericita, am hotarat sa-mi iau „dream-scope”-ul meu, la care visam de dinainte de a-mi lua astrograful din America, si anume un astrograf MN190 – un super-telescop (!!!) pentru astrofoto. Fiindca era de 4 ori mai scump decat ASTROTECH-ul, nu era o optiune in 2011. Doar ca la sfarsitul anului 2012 un astfel de telescop, aflat intr-o stare impecabila, era disponibil la jumatate din pretul unuia nou pe acelasi astrobuysell. Era pe prima pozitie in lista anunturilor sponsorizate, adica primul din toate listele posibile (si singurul astfel de telescop), asteptandu-ma parca special pe  mine. Dotat si cu un focuser Moonlite, telescopul a sosit la mine la inceputul lui 2013 si asta a fost ultima achizitie majora de pana acum care cred ca ma va insoti extrem de multa vreme de-acum inainte.

Image

Nu pot sa omit din lista asta exhaustiva camera planetara primita cadou printr-un gest de mare noblete de la un confrate de suferinta in ale astronomiei, undeva pe la mijlocul lui 2013. Este vorba de o DFK 21AU04.AS, iar persoana respectiva este Cristi Diaconescu. Nu am cuvinte sa-mi exprim gratitudinea fata de acest gest altruist si cu totul neasteptat.

Pe scurt, acesta este traseul meu printre instrumentele astronomice care m-au insotit in aceasta aventura si sper ca sa existe si un „va urma” in curand.