Sabin Fota…
Un nume frumos pentru un suflet frumos, care de azi, de la prima ora a zilei, nu se mai afla printre noi. Il plang cu lacrimi amare pe bunul meu prieten, catre care ma rog sa ma ierte ca nu am fost alaturi de el in ultimele-i clipe.
L-am cunoscut personal in 2012, la Targu-Jiu, unde Marian Achim organizase un superb eveniment dedicat astronomiei – o gala de premiere incununata de un concert simfonic al Filarmonicii din Craiova. Ne stiam de pe forum dar intalnirea avea sa cristalizeze o frumoasa prietenie, bazata pe pasiunea noastra comuna – stelele.
Mai tarziu, in 2013, ne-am reintalnit la Lisa si apoi la Turnu Severin, unde mi-a fost gazda si ghid. Si din nou la Targu-Jiu si iar la Lisa… Sabin era de o energie debordanta si un optimism asemenea.
In 2015, ceva s-a schimbat… „Din motive personale”, Sabin, care era sufletul intalnirilor de la Lisa, a spus ca nu poate sa ne onoreze cu prezenta. Aveam sa aflu ca motivele sale personale erau prea tragice ca sa fie facute publice. Era suspect de cancer la pancreas – cel mai rau diagnostic de cancer, posibil. L-am vizitat atunci, in aprilie sau mai, la Fundeni, unde se internase, sperand ca totul va fi doar o alarma falsa si ca viata va intra iarasi pe fagasul ei firesc. Era optimist – mi-a povestit cum a tradus el in romana manualul de la PHD2, cum si-a cumparat un derotator nou la luneta si ce planuri frumoase are de implinit dupa ce iese din spital – un observator la Balacita, satul sau natal, lipsit de poluare luminoasa, o clinica de stomatologie (era dentist) ce urma sa o faca cu fonduri europene si – cel mai important – sa-si vada mare si cel de-al doilea copil ce era pe drum si urma sa se nasca in luna august.
Operatia facuta avea sa confirme insa diagnosticul sumbru… Doar 5% din pacientii de cancer de panceas trec de 5 ani dupa ce sunt operati. Am sperat ca Sabin o sa fie printre ei. Dupa sedintele de chimioterapie, incheiate in august, Sabin a inceput sa se simta iarasi rau. Iar la Fundeni… L-am vizitat din nou, de doua ori. Era slabit, incercanat, dar cu spiritul viu. Nu cedase. Doar spitalul il deprima. Intr-o postare pe facebook, ultima sa postare dealtfel, isi exprima senzatia de neputinta in fata mizeriei trupesti care il afecta.
„Mă distruge psihic spitalul, oricare ar fi el, oricât ar fi de renumit, oriunde s-ar afla. Accept cu stoicism perfuziile, sângele pentru analize, zecile de minute de aşteptat la ekg sau la radiografii sau la CT sau la eco dar nu mă obişnuiesc cu tabloul general.
Nu pot dormi, patul este incomod, vecinii de salon fac concurs de sforăieli, mâncarea este o insultă la adresa papilelor gustative şi încă mai am dureri după ce am rugat asistenta să îmi pună un piafen în perfuzie.
Afară este o vreme tipică de toamnă, imposibilă pentru sufletele sensibile, este frig, plouă şi bate un vânt tăios pe care îl aud pe holurile spitalului iar eu transpir, deşi nu este aşa de cald în salon şi mă zvârcolesc să găsesc o poziție comodă în patul ăsta dar în zadar.
Prin uşa deschisă a salonului răzbate lumina albă de pe hol care îți năuceşte ochii şi apar din când în când siluetele bolnavilor care merg la baia comună ori asistentele de noapte îmbrăcate în costumele lor monocolore şi călcate la dungă care aleargă din salon în salon către bolnavii nevoiaşi iar în pauzele lor răzbate miros de tutun ars, semn că unele mai trag câte-o lulă.
În spital e bine să vii doar la reparații că recuperarea este imposibilă aici sau mai bine să nu ai niciodată nevoie.
Am dezvoltat o adevărată fobie față de aceste stabilimente, sunt foarte sensibil la subiect şi nu vreau să mă mai întorc vreodată, nici măcar în vizită.
Mâine alte analize … vă doresc să nu vă îmbolnăviți niciodată! Este cumplit!
Şi dacă totuşi vi se întâmplă cei dragi să vă fie alături că singuri nu faceți față!„
Asa spunea Sabin pe 29 septembrie, cu o luna inainte sa moara.Dupa ultima vizita pe care i-am facut-o, a fost operat la cateva zile din nou. Diagnosticul cel mai sumbru se adeverea. Avea metastaza. Emil Pera, prietenul si colegul sau de facultate avea sa-i faca o ultima vizita la spital, inainte sa plece inapoi acasa, la Severin. Mi-a spus ca era obosit… Obosise sa mai lupte cu boala. Duminica, 25 septembrie, pleca spre casa, de la Fundeni, fara speranta. Si azi noapte s-a stins in el si ultima palpaire de viata.
Daca vreti sa-i surprindeti esenta sufletului sau nobil, vizitati-i blogul. Merita fiecare clipa petrecuta acolo.
http://sevenastronomy.blogspot.ro/
Iata-l pe Sabin al nostru la Lisa, in 2013, cum ne explica el cum e cu astronomia:
https://www.youtube.com/watch?v=H6fXk8Je2eI
Adio dragul meu Sabin! Speram sa te mai vad macar odata… Imi pare atat de rau ca nu am putut sa te mai vizitez macar odata acolo la spital. Cat de singur trebuie sa te fi simtit…Ai lasat in urma doi copii frumosi si o sotie indurerata. Sper sa ne vedem dincolo si sa mai povestim de stele.
Adio, prieten drag!…
„La revedere”
Nopti albe sub stele 